Smulgerea Grivitei - 17
de George Cosbuc
Cand s-au vazut coplesiti cu totul, turcii au nazuit sa scape la larg. O parte a si scapat fugind spre Plevnita cu mai marele redutei, colonelul Sevfet. Dar au spus-o si ei, mai tarziu, si putea sa vada oricine, ca nu de frica mortii au iesit la larg, dar ca sa nu-si piarda degeaba vietile. Caci degeaba si le-au pierdut cei ramasi: acestia, parte n-au putut sa fuga, parte au fost randuiti de Sevret sa se lupte pana la moarte.
Si s-au luptat si au cazut gramada cu totii, n-au dat armele nici dupa ce le-au spsu ai nostri, ca-i iarta daca se astampara; n-au contenit cu lupta de loc, asa ca nici unul n-a ramas viu, nici unul.
Steagul cel verde trebuia sa fie dus, dupa prounca lui Sevfet, in Plevnita, dar ei n-au putut sa-l scoata de cu buna vreme din reduta. Inca pe vremea, cand despre gura redutei nu navalisera dorobantii cu toata multimea lor, sergentul turc care purta steagul, se trudea sa-si faca loc prin multime, sa iasa cu steagul.
El se ferea de rusii care-i inchideau calea si se intoarse spre parte romanilor. Avea steagul infasurat pe langa prajia si-l ducea plecat, asa ca nu-l bagasera de seama nici rusii, nici ai nostri. Dar, nazuind pe un clin al redutei, sergentul aluneca in noroi si cazu si steagul s-a desfasurat.
Si l-au vazut si rusii si vanatorii. Unul, Grigore Ion, s-a si azvarlit spre turc si a pus mana pe steag, dar turcul s-a ridicat iute si cum era barbat puternic, de vreo patruzeci de ani, a pus mana in gatul vanatorului si l-a impins indarat, trantindu-lin noroi. Intr-aceeasi clipita, a si inceput sa traga focuri cu revolverul si spre Grigore Ion, si spre alti vanatori care navaleau spre el; isi intepeni piciorul stang in pamant, si stand pe loc, linistit, parea ca asteapta pe ai nostri.
Sarira si turcii si strapunsera in dreapta si in stanga, dar sergentul Vasile Nica, in invalmasala, a pus mana pe steag si se trudea sa-l smulga. Sari si cel cazut, Grigore Ion, si puse el mana pe steag. Trageau turcii, trageau romanii; sergentul turc a cazutstrapuns intr-o baioenta prin piept, dar asa de strans tinea steagul in mana moarta, ca nu i-l putura smulge nici ai lor, nici ai nostri.
In urma, turcii de pe langa steag au fost parte trantiti de vanatori si tinuti sub genunchi, parte ucisi si steagul a ramas in mana vanatorilor. Se invalmaseau peste steag si rusii, si acum au inceput rusii cu ai nostri sa se incaiere pentru el, caci rusii il voiau in mainile lor. Si, smulgandu-l unii de la altii, steagul a fost sfasiat intr-un colt si a ramas cui i s-a cuvenit, al vanatorilor nostri.
Din multe chipuri ale povestirii e greu de ales cuma fost intr-adevar cu luarea steagului. Unii spun ca turcul ar fi cazut de pe parapet, strapuns de dorobanti si ca Grigore Ion ar fi smuls steagul din mana unui mort. Altii, ca turcul ar fi cazut mort in reduta, ochit de un flacau de pe parapet, iar altii, altfel.
Multe sunt zvonuri rautacioase, si rusii, mai ales de ciuda, au nascocit povestea, ca steagul nici nu era in reduta pe vremea aceea, ca fusese scos de Sevfet si ca noi l-am fi gasit tarziu dupa aceea ingropat in pamant. Aceasta poveste avea de izvor faptul ca Osman isi arsese ori isi ingropase mai toate steagurile sale: mai bine voind sa nu le aiba decat sa le piarda. Si s-au gasit steaguri ingropate in valea orasului, dupa aratarile bulgarilor.
A doua zi, vanatorul Grigore Ion cu caprarul si cu sergentul care i-au dat ajutor, dimpreuna cu maiorul vanatorilor Candiano, au dus steagul la domnitorul nostru si, dupa obiceiul ostasesc, i l-au trantit la picioare. Era de fata si imparatul rusilor cu generalii sai. De aici a inceput ciuda rusilor.
Pentru el a fost si mai tarziu cearta. Rusii ne cereau si steagul si cele cinci tunuri pe care le aveau turcii la Grivita, si care acum cazusera in mainile noastre, ca si cand numai ei ar fi cucerit reduta, iar noi nici n-am fi fost pe acolo. Dar s-a facut dreptate, in statul generalilor: rusii au primit ca plean doua tunuri, iar noi trei. Steagul a ramas al nostru, caci noi l-am smuls.
Pe innoptate, reduta era cucerita pe deplin. Maiorul Candiano al vanatorilor intrase in reduta sarind peste parapet, inainte de smulgerea steagului si a fost o intamplare cu mult noroc ca n-a pierit, caci se amestecase printre luptatori si tragea cu revolverul in turci si ii izbea cu sabia.
Si tot s-adunau romanii si rusii in reduta, s-adunau mereu, ca sa mai doboare cele din urma ramasite ale turcilor dinr eduta.
Indata ce turcii cu Sevfet iesira din ea, cei din Plevnita au inceput sa bata cu urgie spre Grivita, caci acum nu mai era a lor. O ploaie de plumbi a inceput sa suiere peste reduta - toate puterile Plevnitei se ridicara sa bata in Grivita, dar era degeaba, caci pe parapetul ei capitanul Pruncul inaltase steagul romanesc al dorobantilor din Roman.
Smulgerea Grivitei - 01
Smulgerea Grivitei - 02
Smulgerea Grivitei - 03
Smulgerea Grivitei - 04
Smulgerea Grivitei - 05
Smulgerea Grivitei - 06
Smulgerea Grivitei - 07
Smulgerea Grivitei - 08
Smulgerea Grivitei - 09
Smulgerea Grivitei - 10
Smulgerea Grivitei - 11
Smulgerea Grivitei - 12
Smulgerea Grivitei - 13
Smulgerea Grivitei - 14
Smulgerea Grivitei - 15
Smulgerea Grivitei - 16
Smulgerea Grivitei - 17
Smulgerea Grivitei - 18
Smulgerea Grivitei - 19
Aceasta pagina a fost accesata de 2105 ori.
