Smulgerea Grivitei - 08

Smulgerea Grivitei - 08

de George Cosbuc


Ziua de 30 august, marti, a fost intunecata. Cerul era acoperit de nori, iar vaile pline de ceata. Plouase noaptea intreaga, iar acum, dimineata, bruia ploaia marunt si intr-una. Toate drumurile erau desfundate.
Intunecimea cerul strangea parca de inima pe flacai si toti erau posomorati ca vremea. Nu era semn de biruinta.
La opt ceasuri dimineata, domnitorul, plecand de la Poradim calare, a venit pe creatsa cea mai inalta de deasupra satului Grivita. Si de aici se vedea numai reduta din stanga, caci o creasta de deal ascundea pe cealalta reduta. De pe aceasta creasta s-ar fi vazut amandoua redutele, dar creasta era in bataia pustilor turcesti.
Pe la pranz sosi si imparatul rusilor cu suita sa. Domnitorul l-a felicitat de ziua numelui. Apoi, s-a facut slujna dumnezeeasca acolo pe dealul gol, pentru biruinta crestinilor. Tarul, domnitorul si cu generalii s-au asezat la masa, ca sa pranzeasca acolo sub un cort.
Pe cand pranzeau - si inca nu era la amiazi - se auzi deodata pe partea unde erau rusii, o strasnica tronsire de pusti, iar tunurile incepura sa urle. Toti de la masa sarira in picioare si se uitau unul la altul. Focul se intindea tot mai mult pe linia rusilor. Generalii fugira de la masa, cu spaima si cu grija, caci lupta avea sa inceapa abia peste trei ceasuri. Ori ca ostile rusesti au inceput lupta inainte de vremea hotarata, ori ca turcii au iesit din Plevna si-au navalit asupra ostirilor noastre. Intr-amandoua felurile era de rau,
Ofiterii de ordonanta au incalecat in graba, plecand sa vada ce-i. Generalii rusi cei mai de aproape, au spus ca batalioanele lor au inceput sa traga focuri, auzind ca in fundul zarii la aripa stanga e lupta deznadajduita. Intr-adevar, generalul cel neastamparat Scobelev, care trecuse Dunarea inot cu cazacii, fiind cel mai in margine spre stanga, incepuse luota, si de doua ceasuri se zvarcolea cu batalioanele batute si strivite.
Domnitorul s-a suparat ca generalul Scobelev nu-i ascultase porunca si ca incepuse voinic si de capul sau lupta, stricand cu nechibzuinta lui tot rostul zilei. Toate ostirile rusesti, care au fost ademenite de focul lui Scobelev sa intre si ele in foc, au fost izbite indarat de turci si in putina vreme puterea rusilor pe parte asta era zguduita.
Aproape de ceasul navalei, domnitorul nostru veni si mai aproape de reduta Grivitei, deasupra satului langa sosea, caci asa dase de ieri stire, ca aici va sta ziua intreaga, si ca toti generalii, care vor cere porunci aici au sa-l caute. Ca ofiteri de ordonanta, ca sa duca de-a dreptul veste tarului, domnitorul isi alesese pe fiul marelui duce Nicolae si pe printul Alecsandru de Battemberg, domnitorul de mai tarziu al bulgarilor.
Cerul se mai limpezise putin. La ceasul hotarat, toate ostirile rusesti si romanesti, detera navala, fiecare ostire spre redutele hotarate  ei.
Domnitorul vedea numai campul de lupta al romanilor. Cu inima stransa de durere, el fu martor cum vitejii sai dorobanti, cazura potopiti de focul paganilor si ca romanii pierdusera la lupta. Ce-au ispravit rusii de celelalte parti, nu stia domnitorul, n-avea de unde sa stie, dar banuia.
Pe la cinci ceasuri - dupa ce romanii isi incetasera focurile - domnitorul alerga in galop la ambulantele cele mai apropiate de linia focului - dupa ce romanii isi incetasera focurile - domnitorul alerga in galop la ambulantele cele mai apropiate pe linia focului.
Vazu multime de morti si de raniti si i se ingrozi inima, caci oricat de jalnic isi inchipuise el sgfarsitul luptei, nu credea sa fie intr-atata de rau. Dar o veste si mai grozava i se aduse aici: rusii au pierdut si ei pretutindeni, cu nespusa perire de oameni, si ca turcii pe toata linia au pustiit ostirile crestine.
Domnitorul, in fuga calului, cobora in vaile Grivitei, unde se aflau ramasitele batalioanelor romanesti, care de trei ori fusera impinse indarat de la Grivita. El vazu starea lor deznadajduita, dar incerca sa le imbarbateze si sa le arunce a patra oara in foc. Insusi el vedea ca e slaba nadejde de biruinta, dar voia sa incerce primejdia pana la urma urmei.
Apoi, cam pe la sase ceasuri, porni in galop la tarul, ca sa-i duca veste de la sfarsitul luptei. Tarul de de departe cunoscu, dupa miscarile domnitorului, ca nu e bine, si iesindu-i inainte, ii striga de departe cu inima sarita: "Cum merge?" Si cand i-a spus domnitorul, ca totul e pierdut, imparatul rusilor a ramas fara glas, cu fruntea in pamant. "Dar am nadejdea ca romanii mei vor cuceri Grivita. Am dat porunca s-o izbeasca a patra oara. Ziua numelui Majestatii tale cred s-o incheiem macar cu atat castig, daca n-o putea incheia cu o biruinta."
Dar, iata, pe cand vorbeau amandoi, soseste in goana calului un ofitr de cazaci, si cu rasufletul taiat de oboseala spune ca ostirile calarete ale lui Osman au iesit din Plevna si se varsa ca potopul pe soseaua Grivitei, amenintand cu perire pe toti. Toti cei de fata se gramadesc pe langa imparatul si-l roaga sa plece la cartierul general, unde e o paza vegheata de ostiri. In pripa, generalii din suita s-azvarlira pe cai, toti ai imparatului se urca in trasuri si pleaca in galop, de spaima ca-i ajung calaretii lui Osman. Jalnica priveliste si amara intorsatura de lucruri! Tarul nadajduia sa doarma la noapte in Plevna, si acum iata-l fugind ca sa-si mantuie capul!
Vestea cu iesirea calaretilor lui Osman nu era adevarata.
Domnitorul Carol cu marele duce Nicolae ramasera pe creatsa cea mai inalta de deasupra Grivitei, cu suitele lor, iar pentur paza le sosi un batalion din ostirea cea neintrata in foc. Acolo statura ei pe langa foc, franti de oboseala, fiecare cu gandurile lui, nevorbind nimic si nestiind ce sa zica si ce sa faca. Se inserase acum, dar focul pustilor nu se stamparase si din toate partile s-auzeau trosnirile de pusca. Vro doua ceasuri au stat acolo cu totii.  Asteptau si nu stiau ce asteapta. Ii doborase cu ttoul jalea si grija zilei de maine. In starea asta i-a gasit, pe la noua ceasuri noaptea, vestea ca romanii cutreiera Grivita. Acest lucru le mai lumina sufletul, iar domnitorul Carol se inveseli deodata. Avea destul cuvant sa se inveseleasca si sa fie mandru, caci o singura izbanda avura crestinii dintr-atata pierdere si zvarcolire, si aceea singura era a dorobantilor nostri!
Domnitorul si cu marele duce au ramas toata noaptea acolo ca sa fie aproape de ostiri si au dormit in ploaie.




Smulgerea Grivitei - 01
Smulgerea Grivitei - 02
Smulgerea Grivitei - 03
Smulgerea Grivitei - 04
Smulgerea Grivitei - 05
Smulgerea Grivitei - 06
Smulgerea Grivitei - 07
Smulgerea Grivitei - 08
Smulgerea Grivitei - 09
Smulgerea Grivitei - 10
Smulgerea Grivitei - 11
Smulgerea Grivitei - 12
Smulgerea Grivitei - 13
Smulgerea Grivitei - 14
Smulgerea Grivitei - 15
Smulgerea Grivitei - 16
Smulgerea Grivitei - 17
Smulgerea Grivitei - 18
Smulgerea Grivitei - 19


Aceasta pagina a fost accesata de 540 ori.