Smulgerea Grivitei - 15
de George Cosbuc
Cerul a fost intunecat ziua intreaga, cu putina intrerupere la amiazi. Spre seara incepu sa cearna ploaia din nou si noaptea veni mai repede.
Batea putin vantul si se auzea din departare tunul obosind, urland din vreme in vreme, pe partea rusilor care s-au batut si ei ziua intreaga fara de nici un folos.
Romanii prin imprejurimile Grivitei se adunara prin vaile cotite si stramte si stau in liniste ici-colo, gramezi pe la steagurile lor, uzi de ploaie si sfarsiti de oboseli. Din Grivita se mai auzea din cand in cand impuscaturi - se vedea ca nizamii trageau in cate un ranit de ai nostri pe campie - si urlete de tun. Grivita parea ca un taur care, dupa ce si-a biruit protivnicul obosit si singur, mugeste inca si imple aerul de muget.
Era tacere in randurile romanilor. Li se pustiise sufletul si, dupa atata oboseala si lupta, ii cuprinse tremurul si groaza. Li se racise sudoarea pe ei si-i uda si ploaia. Intunericul ce se apropia le marea grijad e soarta lor, iar tacerea, dupa atata vuiet, ii ingrozea. Spun ca, acolo pe sub rapi, se vedeau soldati razleti, plangand cu hohote. "Ne-au otopit harachii", ziceau dorobantii moldoveni catre sanitari si catre doctorii care alergau sa ajute ranitilor. "Au adus draci impotriva noastra", spuneau vanatorii. Si adevarat era, ca se azvarlira cu multa virtute flacaii nostri si au pierit cu sutele, dar au fost coplesiti cu numarul.
Domnitorul Carol, plecand atunci de pe inaltimea unei stete, veni sa-si vada ostenii. "Ce mai faceti, copii?" zice el catre una din cete. Un sergent legat la cap cu o carpa, caci era putin ranit, raspunse: "Ra, Maria Ta! Ne-au prapadit paganii!" - "Cum v-au prapadit, ca va vad sanatosi?" - "Sanatosi, Maria Ta, dar iaca-ne cati am ramas dintr-o companie". - "Putini!" zise domnitorul cu jale. "Dar uite, altii dincolo", zise iarasi aratand spre alta ceata. "Adunati-va cu totii, si veti fi multi, si mai aruncati-va odata spre reduta. Mi-ar fi rusine, si mie si voua, sa ne lasam batutui de turci!".
Dar porunca sa se mai incerce o navala, nu dete domnitorul. Ii vedea prea obositi. Daca insa flacaii ar fi voit ei sa mai dea o navala, nu i-ar fi oprit nimeni.
Maiorul Candiano-Popescu a fost cel dintai care si-a adunat in pripa risipiturile vanatorilor sai. El incepu sa-si indemne baietii infierbantandu-le inima si aprinzandu-le sufletul. In scurta vreme, vanatorii s-aflara gata sa porneasca din nou la lupta. Atunci incepura si alti ofiteri sa-si adune companiile. Capitanul Pruncu, mai ales, umbla din om in om, indemnandu-i la lupta. In graba s-alipira de vanatori, cu voie buna si de buna voie, companii de dorobanti si de flacai dintr-al cincilea de linie. E adevarat ca nu erau asa de voiosi ca mai inainte; erau tacuti si posomorati. Acu numai indarjirea si mania ii facea sa mai incerce odata norocul - caci de vitejie nu era vorba; viteji au fost ei peste masura.
"Sa nu ne lasam, copii!" zicea maiorul Candiano. "Domnitorul nostru v-a rugat sa nu-l faceti de rusine; ascultati-l;! Va rugam si noi, mai marii vostri, sa nu ne lasati de ocara strainilor, deci urmati-ne! Ganditi-va si voi sa n-ajungeti de batjocura turcilor, c-ati murit cu miile si nu le-ati putut smulge un ticalos perete de pamant! Iaca, rusii sunt gata sa dea navala. Si eu au fost pustiiti ca si noi si iata-i merg din nou. Ar fi rusine sa lasati pe rusi sa mearga inaintea voastra, dar ar fi si rusine sa-i lasati sa mearga singuri!".
Atunci, ofiterii nostri au intrebat pe rusi daca voiesc sa mai dea odata navala impreuna. Rusii s-au invoit. Flacaii nostri vazand ca, intr-adevar, rusii se gatesc de navala, se imbarbatara si mai mult, si acum le era cu tot dinadinsul sa se mai azvarle odata asupra redutei. Nicit ruda si oboseala nu mai simteau, nici spaima si grija de soarta lor. Li se inflacarase inima. Atata putere are cuvantul de imbarbatare al ofiterilor si atata avant poate aduce intre cei obositi iubirea de fapte viteze.
Carmuitorul navalei de la Grivita, colonelul Anghelescu, porni cu toata graba la domnitorul nostru ca sa-l intrebe daca mai poate sa mai trimiata baietii inca odata in foc. Gasi pe domnitorul ingrijat si dus pe ganduri. "Ce sa facem, Maria Ta, peste noapte? Sa ne dam indarat?". Domnitorul s-a intristat si mai tare. "Nu, colonele! indarat sa nu ne daom". - Atunci sa stam pe loc?" - "Daca nu putem sa facem altceva mai bine, sa stam pe loc. Intariti-va cu santuri acolo, in fata redutei si fiti cu ochii in patru sa nu va izbeasca turcii!". Colonelul parea ca n-a inteles cuvintele si a intrebat din nou: "Ori sa mai mergem odata inainte?". Ochii domnitorului scanteiara. El sari in picioare. "Daca voiesti sa mergi inainte si sa mai izbesti odata reduta e si mai bine?" -"Dar soldatii, Maria Ta, nu voiesc. Sunt prinsi de groaza si obosiit". Domnitorul s-a intristat din nou si zise asa intr-o doara: - "Daca vrei, d-ta, incearca sa-i duci inainte chiar si daca nu voiesc!" - "Maria Ta, baietii vreau!". Si domnitorul parca voia sa chioteacsa de bucurie multa: - "Daca bvreau ei, atunci sa mearga inainte, tot inainte, chiar si daca nu vrei d-ta!".
Colonelul iesi apoi, incredintand pe maiorul Candiano si pe capitanul Grozea s-aseze companiile in linie de bataie si, impreuna cu rusii, sa mai izbeasca odata reduta.
Smulgerea Grivitei - 01
Smulgerea Grivitei - 02
Smulgerea Grivitei - 03
Smulgerea Grivitei - 04
Smulgerea Grivitei - 05
Smulgerea Grivitei - 06
Smulgerea Grivitei - 07
Smulgerea Grivitei - 08
Smulgerea Grivitei - 09
Smulgerea Grivitei - 10
Smulgerea Grivitei - 11
Smulgerea Grivitei - 12
Smulgerea Grivitei - 13
Smulgerea Grivitei - 14
Smulgerea Grivitei - 15
Smulgerea Grivitei - 16
Smulgerea Grivitei - 17
Smulgerea Grivitei - 18
Smulgerea Grivitei - 19
Aceasta pagina a fost accesata de 1840 ori.
