Smulgerea Grivitei - 01
de George Cosbuc
Ostirile noastre, curand de pretutindeni de pe unde erau tabarate, s-apropiara de Plevna si se insirara pe sub dealuri, in partea spre miazanoaptge si rasarit a orasului. Spre miazazi erau ingramaditi rusii. Toate ostirile crestine erau insirate in jurul Plevnei pe malul drept al raului Vid; dincolo de rau pe sesuri erau numai putere turceasa, pe aci aveau ei si drum deschis spre tariile tarii turcesti.
A doua zi dupa sosirea sa la Plevna, domnitorul nostru, capul tuturor ostirilor crestine adunate asupra lui Osman, a alergat din loc in loc, ca sa-si dea seama de puterea ostirilor sale si de taria cetatuilor lui Osman. Lui ii crescuse inima vazand atata barbatie de voinici adunata prin vaile Plevnei gata sa s-azvarle pe turci, dar i-a scazut inima de tot, cand s-a incredintat singur de ingrozitoarele cetatui in care-si ingropase Osman puterile. Multimea ostirii turcesti nu se putea ispiti, cat e de mare; se vedea, insa, dupa multimea cetatilor si dupa trainicia lor, ca Osman nu e singur in Plevna.
De aceea, domnitorul nostru a stat cu vorba tare si temeinica, in sfatul generalilor, sa se mai amane lupta, pana ce vor sosi mai multe ostiri de-ale rusilor la Plevna. El ducea grija neizbandirii, si zicea ca Osman sta asa de intepenit intre zidurile de pamant, incat numai cu foamea au sa-l scoata dintre ele, dar cu baioneta nu. Urma a aratat cata dreptate avea domnul nostru si cat de priceputa i-a fost mintea.
Dar rusii, nu si nu. Ei voiau sa sara chiar a doua zi asupra cetatuilor, si cu mintea lor credeau ca atata ostire are sa mature de pe fata pamantului toate cetatuile lui Osman, sa-i stramtoreze ostirea spre Vid si s-o imprastie ca pleava. Lucrurile ce vom povesti arata lamurit, cum au maturat rusii cetatuile, ca nici macar pe una n-au putut s-o clinteasca din loc, iar pe ostirea lui Osman n-au dat-o nici cu doi pasi indarat. Asa de trainic statea rezimat Osman pe zidurile lui si asa de temeinic isi asezase piciorul unde si l-a asezat.
Rusii nici n-aveau cip sa faca alta decat sa se bata. Radea lumea de ei, ca s-au inamolit la Plevna, ca au plecat de acasa cu o falca in cer si cu alta in pamant, si acum stau pe loc cu spaima in san si nu mai pricep pe ce maini au incaput. Trebuiau, deci, sa sara cu bataia cat mai curand, ca sa inchida gura lumii; trebuiau sa dreaga in pripa, ceea ce cu pripa stricasera. Dar vorba veche, cand s-o dregi, mai rau o strici.
Asta era de ochii lumii. Dar er asi alta. Sosea toamna si cu ea greutatile vremilor ploioase. Rusii se temeau ca are sa-i apuce iarna prin Bulgaria, poate chiar la Plevna, si atunci tot rostul razboiului are sa se prabuseasca. Prin Bulgaria nu sunt drumuri de ajuns; si cate sunt, au numai nume de drumuri. Satele erau pustiite de turci, aprinse si jefuite, si nici vorba nu era sa gasesti prin sate hrana pentru ostiri. Hrana, pentru iarna trebuia adusa de peste Dunare, iar podurile puteau sa fie rupte de viscol ori de gheturi, si atunci ostirile aveau sa piara de foame. Iernatul in Bulgaria era cu neputinta.
Si fara sa bagi de seama, cheltuielile iernatului ar fi fost mai mare, rusinea pentru rusi sa ierneze in Bulgaria. Ar fi zis lumea ca s-au zvarcolit noua luni de zile ca sa treaca peste Dunare si nau fost mai cu minte decat omul, care avand sa plece la drum, s-a culcat in tinda, ca sa-si scurteze drumul. Iar daca acum spre iarna s-ar fi inapoiat cu ostirile pesre Dunare, sa ierneze la noi in tara, si-ar fi batut lumea si mai tare joc.
Aveau, asadar, puternice cuvinte sa o rupa odata cu Plevna ca sa li s-aleaga intr-un fel. Fireste, ei trageau nadejde ca numai in bine li se poate alege lucrul, si se uitau urat la domnitorul nostru cand ii sfatuia sa se astampere.
Si asa, peste vorba domnului Carol, s-a luat hotararea sa se incerce cu degetul ca e marea de adanca si sa sara toate ostirile asupra lui Osman. Peste voia lui, caci rusii incpeura sa-si sopteasca si sa scoata vorba ca domnitorul nostru se fereste de incaierare cu turcii, de frica sa n-o pata. Nevrerea lui sa intre in lupta li se parea cu banuiala. Au alergat si romanii, ziceau ei, ca la ospat, iar cand au vazut fesurile turcilor li s-a facut inima cat un purice si s-au codit sa intre in foc.
Ca sa ne scapam de napastuirea ca ni-e frica, am facut pe placul rusilor si ne-am azvarlit cu ei alaturi in gura mortii. La urma, ei ar fi fost bucuros sa n-ofi facut, ca detera si de paguba si de rusine.
Smulgerea Grivitei - 01
Smulgerea Grivitei - 02
Smulgerea Grivitei - 03
Smulgerea Grivitei - 04
Smulgerea Grivitei - 05
Smulgerea Grivitei - 06
Smulgerea Grivitei - 07
Smulgerea Grivitei - 08
Smulgerea Grivitei - 09
Smulgerea Grivitei - 10
Smulgerea Grivitei - 11
Smulgerea Grivitei - 12
Smulgerea Grivitei - 13
Smulgerea Grivitei - 14
Smulgerea Grivitei - 15
Smulgerea Grivitei - 16
Smulgerea Grivitei - 17
Smulgerea Grivitei - 18
Smulgerea Grivitei - 19
Aceasta pagina a fost accesata de 1726 ori.
