Smulgerea Grivitei - 13

Smulgerea Grivitei - 13

de George Cosbuc


Acum trecem cu povestirea la cealalta reduta, la Grivita. Si asupra ei aveau sa dea navala patru batalioane. Intocmai ca la Plevnita, doua trebuiau sa sara de-a dreptul, alte doua sa s-azvarle mai la urma, pe vremea incaierarii. Iar ca ajutor aveau doua regimente rusesti, randuite sa bata pe de alta parte.
La Grivita, lupta a fost mai cu putere. Pe cand batalioanele lui Sutu si Maracineanu au avut s-alerge drum indelungat pe loc deschis sub ploaie de gloantem si astfel ajunsera strivite si sfaramate la reduta batalioanele de dincoace au sarit mai de-aproape pe turci.
Era o movila, aproape de reduta, cam la vro 300 pasi, nu inalta, dar destul de buna s-ascunda dupa ea cateva companii. Tarandu-se pe branci, pitindu-se pe dupa pietre, furisandu-se prin porumbisti, mai ajutati de tunurile noastre, care zapaceau pe cei din reduta, capitanul Grozea isi aduse pana in spatele movilei batalionul de vanatori din Piatra-Neamutului si pe dorobantii din Botosani. Aici si-a asezat oamenii in siruri de bataie: vanatorii, razleti ca ochitori, aveau sa alerge mai inainte, pana la santuri, acolo sa se opreasca si sa traga cu pusca. In rand cu ei aveau s-alerge lucratorii cu sape si cu scari, iar dupa dansii dorobantii in fuga, cu baioneta pe pusca si tinand-o gata de strapungere.
Grozea era dintre ofiterii povatuitori ai ostirii si mai vazuse razboaie, caci era roman din Ardeal si fusese ofiter in armata austriaca. De aceea l-a trimes domnitorul sa carmuiasca lupta. Cand a sunat trambita, ai nostri iesira cu ura! de dupa movila. "Inainte, dragii mei!" rasunau glasurile ofiterilor, si toti flacaii strigau fara intrerupere ca dintr-o singura gura: inainte!
Turcii, si dupa obiceiul lor si, poate si indemnati de strigatul flacailor nostri, urlau cu totii deodata: Alah! Alah! si deschisera focul din santurile de dinaintea redutei si de pe parapet. Nu se mai auzea nimic decat trosniturile de pusca si vorbele Alah si inainte!, strigate fara contenire de luptatori.
Vanatorii sarira spre Grivita itnr-aceeasi vreme cu cei de la Plevnita. Maracineanu vedea pe acesti de aici cum se zvarcolesc sub focul napraznic al nizamilor, precum vedeau si acestia pe Maracineanu de cealalta parte pierind sub reduta cu batalioanele sale. Si parca vanatorii, de aici strigau lui Maracineanu sa nu se lase, iar bietul Maracineanu sfaramat cu totul si cu ochii inchisi de durere si de mila striga celor de ici: 'Fratilor, noi perim! Nu va lasati macar voi!.
Nefericiti flacai! Cum a fost nimicita vitejia voastra si cat de repede s-a stins fara de folos romaneasca-va suflare pe campiile imprietenite cu dusmanii!
Si din partea asta, romanii au fost cumplit secerati de focul turcilor. Sirurile noastre inaintara inca, dar in curand au fost rupte si imprastiate de nizami. Vanatorii apucasera sa ajunga pana la santurile cele mai apropiate si se incaierasera cu aparatorii lor. Dorobantii sarira repede si nazuiau sa intre prin santuri si sa azvarle spre reduta.
Dar atunci un strigat salbatec zgudui vazduhul. Erau turcii din reduta si veneau in ruptul capului sa stanjeneasca pe ai nostri. Unul dupa altul, repezi si fiorosi se vedeau rasarind din reduta si indesandu-se pe locul dintre santurile de adapost si reduta. Erau multi; unii ocheau, altii sareau cu baionetele, iar ai nostri izbiti de atata multime, n-au mai putut sa tie piept.
Capitanul Grozea a dat prounca flacailor sa se dea indarat dupa movila. Flacaii s-au retras in buna randuiala, ca sa plece a doua oara mai multi. Cazusera putin dintre dansii; inima le era inca intreaga. S-odihnira putin, sa mai prinda rasuflet, apoi impreunandu-se cu celelalte doua batalioane, unul de linie si altul al dorobantilor din Roman si din Bacau, stetera gata.
Navala dintai a fost numai o azvarlire spre turci si s-a petrecut repede. Noi nu cunosteam ce puteri de oaste au turcii in Grivita; dar, acum dandu-si pe fata puterile, prin iesirea lor din reduta, ne-am chibzuit si noi mai bine a doua navala.
Sosise in vremea aceasta si domnul Carol, pe o inaltime din apropierea redutelor. Cu el erau si generalii streini, care voiau sa vada luptele.
Dupa vreo treizeci de minute, cam pe la patur ceasuri trambitele sunara din nou si romanii s-azvarlira de a doua oara spre reduta. Acum erau si ei mai multi, erau infierbantati de navala cea dintai. Cunosteau si locurile pana la santuri, si apoi, pe langa toate, acum erau sub ochii domnitorului lor si ai multor generali straini. Mergeau mai cu incredere, cu porniri de mandrie si cu frica de rusine.
Pentru inflacararea luptatorilor, domnitorul dtee porunca sa cante muzicile, iar dorobantii sa-si desfasoare steagurile. Vanatorii s-azvarlira de dupa movila si iuti incepura s-alerge spre santuri. In fruntea lor era neastamparatul maior Candino, "un ofiter de sarbatori" cum ii ziceau ceilalti, caci era in rezerva si era avocat. Cand a inceput razboiul, el si-a azvarlit cartile de lege, apucand de buna voie sabia si a sarit in foc. Ceruse el insusi sa mearga in fruntea tuturor la Grivita, si de patru ori la patru navale a fost tot cel mai apropiat de focul turcilor, iar la urma au razbit vanatorii in reduta, pe urma lui razbira.
Muzicile cantau cu mare sunet marsul razboiului, tobele rapaiau cu nebunie cantecul, si deodata se amestecara traznirile de pusti cu urletele de oameni si cantecul trambitelor si al tobelor si cu vuietul tunului.
Turcii bagand de seama pe domnitorul nostru, au inceput sa traga cu pustile spre el.
O bomba suiera prin aer si se sparse drept intre generalii din suita domnitorului. Aceasta era a doua care ii cadea la picioare. Cea dintai ii cazuse la Calafat.
Generalii straini urmareau cu mirare si cu sarire de inima navalnica inaintare a romanilor. Vedeau pe vanatori si pe dorobanti intr-un amestec, ofiteri cu soldati, si cum cu totii ajunsera la santuri cat ai clipi din ochi. Sergentul Stan al lui Toader si caprarul Dumitru Constantin, amandoi din Ploiesti au sarit mai intai in sant, apoi dupa el locotenentul Niculescu din Bucuresti. Pe locotenent  l-au taiat turcii cu iataganele, pe sergent si pe caprar iau strapuns. Repezi sarira si alti vanatori in vizuina turcilor si zapacira pe pagani.
Striviti din toate partile si stramtorati de ai nostri, turcii isi lasara santurile umplute de mortii lor, si parte navalira in santul de dupa reduta, parte chiar in zidurile redutei. Dar cei mai indrazneti, steteau pe locul dintre santuri, cu baionetele pe pusca. "Dupa ei, baieti!" si flacaii nostri s-aruncara spre ei. In vreme ce unii se mai bateau pe la gurile santurilor, altii piept la piept pe locul dintre santuri si redute, vanatorii maiorului Candiano apucasera spre reduta si se straduiau sa navaleasca inauntru.
Dorobantii botoseneni erau si ei pe sub reduta.
Dar pe cand se luptau mai cu inversunare, o parte din batalionul de linie cu dorobantii din Roman si din Bacau, care veneau mai in urma, se oprira si incepura sa traga focuri spre Plevnita.
Ofiterii vanatorilor strigau intr-una: "Intr-acoace, romascanilor, spre Griivta! Ce va duceti bacaoanilor spre Plevnita!".
Dar, dorobanteii, parca erau de pe alta lume, impuscau pe campul dinspre cealalta reduta. Ce era?
Turcii din Plevnita, dupa ce ispravira cu Sontu si cu Maracineanu, pornira sa ajute celor din Grivita. Si veneau cu turbati. Ofiterii alergau in goana cailor, iar oamenii pe jos fuggeau la pas cu ofiterii calari. In fruntea companiilor era un popa de al lor, cu turban pe cap; pe de alaturi veneau basbuzucii cu topoare si cu carlige. Si cum strigau cu totii pe Dumnezeul legii lor, s-auzea un zgomot salbatic, parca strigau lo-a-lo, lo-a-lo.
Dorobantii cei dindarat i-au vazut si s-au intors spre ei, ca sa-i domoleasca. Nu era cu putinta: erau vreo doua mii.
Sosind la reduta, turcii se impartesc; unii se izbesc piept in piept cu vanatorii, ii coplesesc cu numarul, si-i astern pamantului, apoi intra in reduta si sar pe parapet; altii alearga pe stanga sa prinda pe ai nostri intre doua focuri; altii spre dreapta ca sa iasa inaintea dorobantilor care incercau sa ocoleasca reduta Acume rau turcii de trei ori mai multi decat noi si dintr-o data  s-a schimbat fata luptei. Degeaba se aduna ai nostri, caci asa de multi cadeau, si dintr-atatea parti izbeau turcii, incat incepura sa se invalmaseasca.
Basibuzucii taiau bucatele cu securile pe cei intrati in santuri si azvarleau bucati din carnea lor intr-ai nostri, parca ar fi aruncat pietre.
Si iarasi au fost siliti romanii, sa se dea indarat. Pierisera peste 300 de romani, altii vreo patru sute erau strivit si spintecati si trebuiau dusi la ambulanta.
Batalioanele noastre s-au retras incet si in randuiala si s-au ascuns dupa movila. Turcii n-au indraznit sa se ia dupa ei.





Smulgerea Grivitei - 01
Smulgerea Grivitei - 02
Smulgerea Grivitei - 03
Smulgerea Grivitei - 04
Smulgerea Grivitei - 05
Smulgerea Grivitei - 06
Smulgerea Grivitei - 07
Smulgerea Grivitei - 08
Smulgerea Grivitei - 09
Smulgerea Grivitei - 10
Smulgerea Grivitei - 11
Smulgerea Grivitei - 12
Smulgerea Grivitei - 13
Smulgerea Grivitei - 14
Smulgerea Grivitei - 15
Smulgerea Grivitei - 16
Smulgerea Grivitei - 17
Smulgerea Grivitei - 18
Smulgerea Grivitei - 19


Aceasta pagina a fost accesata de 569 ori.