Smulgerea Grivitei - 07
de George Cosbuc
Luni, cat a fost ziua, pedestrimea de langa Plevna s-a tot pregatit de navala.
O parte din osteni au tot sapat santuri si redute si s-au intarit prin locurile pe unde se putea banui ca va cauta Osman loc de fuga. Iar alta parte, care avea sa de anavala isi ridica intariri de pamant ca sa aiba loc de imptorivire daca la intamplarea unei neizbanzi, i-ar izbi Osman cautand sa-i departeze de Plevna.
Domnitorul nostru, fiind cap al intregii ostiri, a randuit loturile pentru toate ostirile, si pentru cele rusesti.
Toti se pregateau ca de o calatorie lunga si prin locuri streine, al caror sfarsit numai Dumnezeu putea sa-l stie. Unii erau tristi si cu inima stransa, altii cantau doine jalnice de prin muntii tarilor lor si cu totii erau dusi pe ganduri. Cei ce impleteau nuiele ca sa faca fasine, parca isi impleteau zilele trudei vieti intr-un singur manunchi pe care aveau sa-l azvarle maine intr-un pustiu de sant turcesc, de vecii vecilor. Iar altii, sapand pe dealuri santul lor de adapost ridicau sapele cu oftaturi si li se parea ca-si sapa mormantul lor, si, gandindu-se la trudele banuite ale zilei de maine, le venea parca de pe acum sa se aseze in mormantul pe care-l sapau si sa traga pamantul peste ei.
Si cate unul, curatindu-si baioneta pe un razor undeva, se gandea ca poate si dincolo, in Plevna, pe un razor o fi stand un turc, curatindu-si si el baioneta, si ca puterea celui de sus i-o fi hotarat unul pe altul, sa se strapunga cu baionetele.
Si toti alergau, toti se pregateau, umbland iuti si ca scuturati de friguri; ochii multora vor fi fost umeziti de lacrami. Mamele acasa plang si ele, rag boii in batatura, se joaca prin curte copiii, si uite dincoace oameni zvarcolindu-se in tarana scormonita de obuz, coame pustii de dealuri, vai intunecate si pline de sange...
Tuturor ostenilor li s-a dat astazi vin si mancare mai buna. Apoi, li s-a mai dat mancare pe doua zile, s-o aiba cu ei, carne fiarta si pesmeti, iar paine si branza pe trei zile; plimbi li s-au impartit fiecaruia pe trei zile. Toti trebuiau sa aiba apa in bidoane.
Ostenii de linie aveau sa fie imbracati numai in tunici si cu chipiuri albe in cap. Mantalele aveau sa si le lase in lagar. Dorobantii insa trebuiau sa fie cu mantalele pe ei. Ranitele trebiua sa si le lase cu totii in lagar.
Capitanii au cautat printre companii pe toti ostenii mai slabi de faptura si i-au dat deoparte. Dumnezeu singur stia ce zi de amar si de truda avaea sa fie ziua de maine, de aceea au fost alesi sa plece la navala numai flacaii voinici si puternici, care ar fi putut sa rabde o zi si o noapte toate nevoile si greutatile cate ti le-ai fi inchipuit cu mintea.
Iar de alta parte, capitanii intrebau pe flacai, daca voiesc sa mearga in rabzoi, ori sa stea in lagar. "Maine va fi perire cumplita, baieti", ziceau capitanii, " si la moarte nu silim pe nimeni sa se duca. Nu facem sila nimanui sa se azvarle peririi; cine vrea dintre voi, sa spuie si sa ramaie in lagar." Ostenii de linie n-au avut dreptul sa se rosteasca; trebuiau sa mearga la perire, vrand nevrand. Voie sa se rosteasca au avut numai dorobantii. Dar nici unul dintre romani nu s-a ridicat sa spuie ca vrea sa stea in lagar. S-au gasitcativa ovrei, care au gasit pricini, singuri ei vreo cincizeci, si au ramas.
Pe seama acestora, a celor slabi si a celor fricosi, au ramas in lagar, departe, ranitele si mantalele.
Si li s-a spus flacailor, sa imbrace pe ziua de maine pantaloni albi de panza, atat rusii, cat si romanii.
Asta se facu pentru ferirea de incurcaturi, caci hainele ostasesti fiind cam aceleasi, si ale turcilor si ale crestinilor, albastre ori rosii, se putea intampla - precum sa intamplat mai tarziu - ca de departe sa nu se cunoasca batalioanele, si sa impuste rusii in rusi, romanii in romani, ori sa lase pe turci sa se apropie, crezandu-i dupa haine crestini. Pantalonii albi erau cel mai bun semn de deosebire, caci pantalonii albi nu poarta turcii niciodata.
Domnitorul dase ordin dintru inceput ca toti ostenii rusi si romani sa poarte totdeauna pantaloni albi si chipiul invelit cu panza alba. Dar mai tarziu, indelungandu-se razboiul si rupandu-si ostenii hainele, nu s-au putut tine de porunca.
Si li s-au spus ostenilor nostri sa nu asculte de nici un semn auzit si vazut din departare, fie de trambta, de suieratura, de rachete ori de steag, ci numai de prounca de-a dreptul, auzita din gura unui om cunoscut. Caci turcii puteau sa fatareasca aceste semne si cu viclenie sa le faca intradins, ca sa-i traga in cursa pe crestini si sa-i duca la pieire.
Si cat a fost si ziua, capitanii au tot dat invataturi ostenilor cum are sa fie lupta, si povete cum sa se poarte. Povetele erau date in scris de insusi domnitorul Carol I. Iata ce spunea domnitorul:
"Redutele vor fi izbite de cate patru batalioane. Flacaii din cel dintai batalion parte vor fi razletiti, ca ochitori, parte vor duce scari, sape, lopeti, fasine, saci de pamant. Acestia vor duce pusca, tinand-o de teava si nu vor trage cu ea de loc. Ochitorii vor inainta si ei fara sa descarce pusca pana ce vor fi aproape de santuri, si in vremea asta cei cu fasinile vor arunca fasinile in sant ca sa-l umple, se vor cobori si vor potrivi scarile de urcus pe parapet.
Apoi, flacaii dintr-al doilea batalion, in siruri stranse vor da navala in pas alergator, si vor nazui spre santuri spre santuri, vor trece peste fasine, se vor urca pe scarisi se vor stradui sa se urce pe parapet.
Trebuie sa li se bage flacailor in cap lucrul - zicea domnitorul - ca pierderile vor fi putine daca flacaii vor alerga iute spre reduta, fara sa stea pe loc si fara sa traga cu pusca; si dimpotriva daca se vor opri in drum si vor ochi, au sa piara multi."
Navala de pretutindeni trebuia sa se dea la trei ceasuri dupa amiazi. Ofiterii s-au adunat cu totii la un loc, la domnitor, si si-au potrivit la fel toate ceasornicele. Domnitorul Carol a instiintat pe toti, ca maine la amiazi va sta pe tot timpul navalirii pe un deal intre Plevnita si Grivita si de-acolo va carmui luptele.
Spitalele pentur raniti s-au asezat prin vai, unde era apa destula, si pe langa fantani, dincolo de satul Grivita.
Pana tarziu in noapte a fost miscare si vuiet in tabara. Se cunostea ca se fac pregatiri de-o lupta mare. Prin intuneric se mai vedeau inca prin vai calareti alergand sa duca porunci, ofiteri dand roate ca sa vada daca toate sunt in randuiala, carutele ostirii ducand plumb si merinde flacailor. Iar prin corturile ofiterilor a fost lumina pana in zori; dorobantii pe langa taciuni fumegatori, au vegheat toata noaptea neputand sa doarma.
Si ploua.
Pana azi fusese tot vreme buna. Azi spre seara s-a lasat ceata si a inceput sa cearna marunt si rece. Si a plouat cat a fost noaptea.
Smulgerea Grivitei - 01
Smulgerea Grivitei - 02
Smulgerea Grivitei - 03
Smulgerea Grivitei - 04
Smulgerea Grivitei - 05
Smulgerea Grivitei - 06
Smulgerea Grivitei - 07
Smulgerea Grivitei - 08
Smulgerea Grivitei - 09
Smulgerea Grivitei - 10
Smulgerea Grivitei - 11
Smulgerea Grivitei - 12
Smulgerea Grivitei - 13
Smulgerea Grivitei - 14
Smulgerea Grivitei - 15
Smulgerea Grivitei - 16
Smulgerea Grivitei - 17
Smulgerea Grivitei - 18
Smulgerea Grivitei - 19
Aceasta pagina a fost accesata de 1914 ori.
