Smulgerea Grivitei - 12
de George Cosbuc
Si ca un val napraznic se azvarlira alte companii de turci spre ai nostri, infuriati parca de vederea steagului roman, pe deasupra capetelor lor, steagul ghiaur pe cea mai puternica reduta a celui mai puternic dintre generalii marelui padisah.
Acum nu era lupta, ci macelarie.
Toti patru capitanii batalionului de linie cazusera.
Maracineanu si Panu morti, iar ceilalti doi raniti de plumb si intinsi pamantului. Locotenentul Surca a cazut, traznit de glont, in santul redutei; trei sublocotenenti ai batalionului pierisera, iar ceilalti patru nu se puteau lupta, ca erau raniti de baioneta. Intreg acest batalion avea pe atunci 15 ofiteri, si dintre acestia 7 au murit si 7 au fost dusi pe brate la ambulante spintecati de baionete si patrunsi de glont. Unul singur a ramas teafar ca prin minune. Nespus de vitejeste s-au azvarlit spre pierire sergentii acestui batalion: erau 15 toti si numai doi s-au intors in tabara, ceilalti au ramas in vecie in santurile turcesti.
Iar din batalionul dorobantilor putneni pierira mai putini ofiteri - erau si mai putini decat in batalionul de linie - dar ramase de veci sub reduta jumatate batalionul.
Dupa ce a pierit Maracineanu care mai tinea pe flacai stransi pe langa sine, bietii nostri baieti fara ofiter se zvarcolira de capul lor, dusi inainte ori la stanga ori la dreapta, numai de caprari. Iar mai apoi in agonia din urma, flacaii se izbeau in nestire; fiecare facea dupa placul sau, se intorcea si se azvarlea dupa cum il ducea capul si ochii.
Atunci, colonelul Ipatescu, carmuitorul luptei, incepu sa se zbata cu gandul, s-azvarle spre reduta pe dorobantii din Tecuci. Dar i-ar fi dus la pierire vazuta, si ar fi fost degeaba totul. Sub reduta ramasera abia o mana de oameni luptatori, la ce sa-i mai tina la pierire? El facu, deci, gornistilor semn sa sune retragerea.
Auzind semnalul, turcii ridicara un chiot pana la cer si deodata cu totii trasera o salva de gloante intr-ai nostri.
Incet si aparandu-se, romanii se detera indarat, aparati si sprijiniti de batalionul tecucenilor, lasand dealul, pe care ei se luptara asa de voniceste, tot in stapanirea turcilor. Iar turcii nu continuau focul, ci tot urmau pe romani, dar nu cu putere. Culegand cat le sta in putinta pe ranitii lor si pe cei morti, romanii se tot coborau la vale si vedeau in urma lor pe turci alergand din loc in loc, ca sa ucida pe romanii cazuti pe deal. Vedeau cum le sfaramau teasta capului cu topoarele si cu patul pustii, cum ii dumicau bucati cu securile, iar pe cei putin raniti ii tarau dupa ei in reduta. Gemetele romanilor, ucisi de vii, zguduiau inimile bietilor oameni, care se gandeau acum numai la mantuirea lor, neavand nici o putere sa-si apere fratii de urgia paganilor.
Tar pe reduta vedeau o sulita, si in varful ei un cap, al capitanului Maracineanu. Stand in picioare pe reduta, harapii urlau si jucau, purtand sulita din mana in mana si facand cu ea inchinaciuni romanilor din vale, batjocorindu-i in chip asa de nemernic.
Cu inima sfaramata de jale, si striviti de turci si batjocoriti asa se retrasera incet-incet ai nostri, aparandu-se cu impuscaturi; trecura peste Valea Sangelui, o cotira la dreapta si o luara spre valea Bucloveciului si sosira truditii si cu sufletul topit in vaile din care plecasera asta dimineata.
Smulgerea Grivitei - 01
Smulgerea Grivitei - 02
Smulgerea Grivitei - 03
Smulgerea Grivitei - 04
Smulgerea Grivitei - 05
Smulgerea Grivitei - 06
Smulgerea Grivitei - 07
Smulgerea Grivitei - 08
Smulgerea Grivitei - 09
Smulgerea Grivitei - 10
Smulgerea Grivitei - 11
Smulgerea Grivitei - 12
Smulgerea Grivitei - 13
Smulgerea Grivitei - 14
Smulgerea Grivitei - 15
Smulgerea Grivitei - 16
Smulgerea Grivitei - 17
Smulgerea Grivitei - 18
Smulgerea Grivitei - 19
Aceasta pagina a fost accesata de 1738 ori.
