Smulgerea Grivitei - 14
de George Cosbuc
Batalioanele erau acum strivite. S-au intregit insa de-a doua oara si se gatira sa mai sara odata pe reduta. Indaratnici erau oamenii acestia! Si-au pus in gand sa ia reduta si vedeau bine ca sunt azvarliti indarat de turci, ca o minge, si nu se lasau.
Era de nepriceput lucru de ce nu mai venea brigada ruseasca, cea randuita ca oaste de razem, sa se amestece in lupta si sa sprijineasca pe romani. Generalul rus de doua ceasuri vedea de dupa un deal zvarcolirile romanilor si auzea vuietul luptei, dar sta cu mainile in san si nu se gandea sa sara intr-ajutor. El avea porunca sa plece spre turci la orele cinci si, ascultator poruncii, lasa sa se prabuseacsa pamantul, dar nu voia sa se miste pana la ceasul hotarat. Pentru asta a primit aspra dojana de la mai-marii sai, caci si fara porunca trebuia, din volnica sa sfatuire, sa sara, cu brigada in clipele cand vazu ca romanii sunt ajunsi la parapet.
Era la cinci ceasuri. Domnitorul nostru poruni rusilor sa intre odata si ei in foc. Acum ca se porneau si rusii, mai prinsera putere ai nostri, caci prea erau cazuti cu inima si cu numarul.
Acum era acum. Maiorul vaantorilor, Candiano, umbla printre soldati si-i indemna spunandu-le ca acum la un loc cu rusii ei sunt mai multi decat turcii, si daca singuri romanii erau cat pe aici sa-i razbeasca pe pagani, acum sa-i vanture dinr eduta ori la fuga lunga pana la Plevna, ori pe cale scurta pana in iad. Maiorul era om de carte si stia fel de fel de pilde de prin carti. Asa ca punea pe foc inimile soldatilor.
Navala aceasta, a treia, a fost mai infierbantata de cat toate. Romanii pornira randuiti tot ca mai inaitne, dar acum d-abia puteau strabate spre santuri, din pricina mortilor si a ranitilor ce zaceau pe camp. Si se impiedicau si cadeau si se ridicau si mergeau inainte. Ajunsera iarasi pana la santuri. Si iata pe cealalta parte rasarira deodata doua batalioane rusesti. Alah, Alah, strigau turcii cuprinsi de spaima, caci nu se asteptau sa fie loviti de rusi, si mai ales din spate. Se ingrozira paganii, dar neavand nici vreme si nici loc de fuga se napustira cu focul spre rusi, intr-un chip de spaima.
Focul maniei in inima romanilor se aprinse si mai tare la apropierea batalioanelor rusesti. De o parte era nadejdea biruintei, de alta teama ca rusii vor razbi in reduta si vor dobandi lauda cuvenita romanilor. "Nu va lasati, flacai, ca vin rusii, si ne iau reduta", strigau ofiterii. "Sariti, ca ne fac de rusine rusii", raspundeau baietii.
Maiorul Candiano Popescu, in fruntea vanatorilor, indemnandu-i cu pilde din istoria tarii noastre si cu vorbe barbatesti, alergara spre santul din dreapta, iar capitanii Grozea si Pruncu cu dorobantii si cu ostasii de linie, se indreptara spre stanga.
Turcii impartiti in doua laturi nu mai puteau tine locului pe crestini.
Pierdeau reduta. Inca un pas, zice Penes Curcanul, ura, inainte, ura!
Romanii isi puneau scarule pe parapet.
Erau aproape rusii, aproape romanii, si ei si noi dam vitejeste sa ajungem cei dintai in reduta.
Dar nici acum n-a vrut Dumnezeu sa ne indure.
Dinspre Bucova se vedeau sosind vreo cateva companii de turci,. Veneau mancand pamantul si aduceau cu ele un steag mare verde, care stralucea de aurul pus pe el. Era u companii de garda pornite cu steagul pe care il scot numai la primejdie mare. Si cei mai multi dintre turcii aceia erau harapi de printr-alte pamanturi ale lumii, iuti si puternici ca mania lui Dumnezeu.
Inca de pe vremea navalei a doua, colonelul Sevfet, mai marele Grivitei, vazand navala cea plina de avant a romanilor, ceru ajutoare de la Osman, din tabara de la Bucova. Osman ii trimise un batalion de harapi, din garda sultanului, cu steag desfasurat. Si acum sosea.
Harapii iau pe rusi in bataie si-i stramtoreaza cu baionetele. Cuprinsi intre doua focuri, rusii se zvarcolesc in lupta cu pierire, dar nu se lasa. Bietii rusi erau intre reduta si harapi si piereau de focurile incrucisate ale turcilor. Aproape toti ofiterii batalioanelor rusesti pierira, insusi comandantul coloanei, colonelul lor, fu impuscat si calul a inceput sa alerge pe camp printre siruri, purtand in sa pe stapanul sau mort. Rusii au fost snopiti cu totul.
Dupa ce au ispravit cu rusii, harapii sarira spre noi.
Romanii erau ajunsi a treia oara in santuri, si a treia oara vanatorii steteau sub poala redutei. Dar turcii, pana acum in neastamparul groazei, iar acum dupa sosirea harapilor, linistiti si neclintiti, ca turnati din fier, steteau in picioare pe parapetul redutei si trageau necontenit, iar jos intre santuri si reduta, dintr-o data se innegri locul de harapi, care potopeau pamantul cu iutimea lor si cu indarjita statornicie.
Dar nu se lasau nici ai nostri. Cata pierire de oameni a fost acolo si in cate chipuri. Dumnezeu o stie! Ai nostri, a doua zi, gasira in santuri peste saizeci de flacai, cu capul despicat intr-asa chip, ca o parte a capului le atarna pe un umar, iar cealalta pe alt umar. Asa loveau basibuzucii cu topoarele.
Rusii s-au retras repede, cat de repede venira si pe cat fura macelariti de repede, iar romanii, vazand pe rusi ca se dau inapoi, si-au pierdut sufletul si ne mai putand sta singuri in focul turcilor, s-au dat repede indarat, luand pe raniti, pe cati ii putura aduna.
Se sfarsisera toate. A fost cea din urma incordare a romanilor. Isi pierdusera acum firea si-i cuprinsera spaima. De asta data nu putura sa se opreasca dupa movila, caci ii urmarira turcii, pana dincolo de movila, paa intr-alta vale, pana peste dealuri;. Da n-au fugit ai nostri, in neoranduiala: s-au retras incet, pas cu pas, necontenit impinsi de turci.
Smulgerea Grivitei - 01
Smulgerea Grivitei - 02
Smulgerea Grivitei - 03
Smulgerea Grivitei - 04
Smulgerea Grivitei - 05
Smulgerea Grivitei - 06
Smulgerea Grivitei - 07
Smulgerea Grivitei - 08
Smulgerea Grivitei - 09
Smulgerea Grivitei - 10
Smulgerea Grivitei - 11
Smulgerea Grivitei - 12
Smulgerea Grivitei - 13
Smulgerea Grivitei - 14
Smulgerea Grivitei - 15
Smulgerea Grivitei - 16
Smulgerea Grivitei - 17
Smulgerea Grivitei - 18
Smulgerea Grivitei - 19
Aceasta pagina a fost accesata de 2065 ori.
