Smulgerea Grivitei - 02
de George Cosbuc
Pedestrimea rusilor era cam deopotriva la numar cu a noastra. Aveam vro optzeci de mii de oameni. Calarimea, a noastra cu a lor la un loc, era de zece mii. Astfel, socotind si pe cei din artilerie, Osman avea pe capul sau o suta de mii de luptatori, cu vro cinci sute de tunuri.
Ai sai din Plevna sa tot fi fost pe jumatate atatia. El avea vro suta douazeci de tunuri si pedestrime de patruzeci si cinci de mii de oameni. Calareti vro doua mii.
Dar se incredea in puterile sale. El insusi om hotarat si plin de barbatie, in puterea varstei, pretuia cat o ostire intreaga. Era om pornit spre fapte viteze si staruia sa le faca.
Puterea lui de capetenie era priceperea lui intr-ale razboiului, si increderea ce o avea in sine insusi si in ostirile sale. Ostirea ce-o avea era ascunsa prin redute, iar acest lucru il indoia si-i intreia puterea. Crestinii au scos vorba mai tarziu ca se bat cu pamantul, caci intr-adevar ei bateau cu tunurile in gramezi de pamant, pedestrimea azvarlea plumbii in ziduri de pamant fara ca sa vada pe dusmani. Se luptau cu ostiri nevazute. De dupa ascunzatorile lor, turcii trageau itnr-ai nostri ochindu-i, pe loc neted si deschis, iar ai nostri trageau in nestire, asa cum spune Penes Curcanul: pe cand noi trageam tot in gol, ei tot in carne vie.
Osman era general in armata de geniu si insusi isi croise planul de aparare, alegand cu multa pricepere locuri ce trebuiau intarite, si intarindu-le cu multa iscusinta si mai ales aparandu-le cu indaratnicie viteaza.
El avea ca ajutor pe un pasa, care fusese maior in armata germana, un neamt de felul sau care se turcise. Acesta era mare priceput la lucruri de adapostire. Si mai avea Osman si generali buni si purtati prin razboaie. La cea mai puternica reduta, la Grivita, care era inima Plevnei si unde aveau sa nazuiasca mai mult dusmanii sai ca s-o ia, avea comandant pe un general batran, cuminte si cumpatat, peAdil-pasa, care facuse multe vitejii in razboaie. Pomenim pe acel Adil-pasa, caci el a fost care ne-a potopit, pe noi, romanii, asa de rau la Grivita si impotriva lui ne-am luptat noi atata vreme.
Ostirea lui Osman era aleasa. El avea cateva batalioane din garda sultanului. Cand a plecat din Vidin isi alesese cele mai voinice batalioane, iar pe cale si-a adunat de prin garnizoanele de pe malul Dunarii toate, numai batalioane dintre cele mai de frunte. Companii mai slabe, trupe de militieni si voluntari, ori osti de adunatura, n-a voit sa adune pe langa dansul, si mai bine a cautat sa aibe putini si buni decat multi si rai. In zilele dintai a dat afara din Plevnacampaniile cele fara oranduiala osteasca ale basibuzucilor; mai tarziu, a primit si de acestea de nevoie, dar nu le ducea in foc, ci le intrebuinta la sapaturi, la caraturi si la altele de felul acesta. Ostile de adunatura nu prea sunt ascultatoare, si fiind iuti de fire si lacome, fac incurcaturi unui carmuitor de lupte, iar Osman se temea de asta.
Toti ostasii sai erau turci. In imparatia sultanului numai credinciosii lui Mahomed pot fi soldati, iar crestinii niciodata, si de aceea pentru scutirea de ostasie platesc un bir. In vremuri de razboi, insa, generalii turci fac sila crestinilor si-i aduc in razboi, amestecandu-i razletiti printre printre soldatii turci. Dar Osman n-a primit nici un crestin in ostirea sa.
Chiar in zilele din urma, spre caderea Plevnei, cand avea nevoie de oameni si cand generalii turci l-au povatuit sa ia pe bulgarii tineri din PLevna si sa-i aduca prin redute ca aapratori, el s-a impotrivt, macar ca-i ardea pamantul sub picioare. El a silit, ce e drept, pe bulgari, sa-i sape santuri, sa-i carpeasca stricaciunile tunurilor crestine, dar le-a platit totdeauna dupa putere. Osman ura de moarte pe crestini; cu toate acestea crestinilor din Plevna nu le-a facut cu vointa si cu stire nici un rau si nici o suparare.
Ca sa-i imbarbateze si inflacareze ostirile, Osman tinea ca ofiteri ai companiilor pe popii cati ii avea in Plevna. Cand si-a adunat el in graba ostiri de prin orasele invecinate, multe companii neavand ofiteri, erau comandate de popi, iar Osman nu i-a schimbat. Ba, mai tarziu, el insusi cauta sa inlocuiasca pe ofiterii morti cu popi, care nu se pricepeau la razboi - e adevarat- dar stiu sa aprinda mintile si inimile ostenilor turci cu vorbele sfinte ale legii lor.
Insusi Osman a spus-o ca unde era nevoie mai mult de rabdare si de suferire, tirmitea companii carmuite de popi. In Plevnita erau doua companii, una de harapi si alta de militieni, carmuite de cate un popa. Pe al harapilor il cunosteau flacaii nostri, caci il vazusera de trei ori azvarlindu-se cu ei spre Grivita cea cucerita, ca sa ne-o zmulga. Totdeauna l-au vazut la aripa stanga a liniilor de navala si spuneau de el moldovenii ca " e dracu in chip de om", caci il ocheau cu tot dinadinsul, si niciodata nu la-u putut izbi cu glontul. Iar in ziua luptei celei mari, bietii moldoveni ai lui Sontu l-au vazut cum sta pe parapetul Plevnitei cu harapii si tragea cu pusca in moldoveni, si nici ochii nu si-i misca, asa statea de linistit. Era lesne sa-l cunosti dupa turban si dupa-i portul deosebit de al ostenilor.
Smulgerea Grivitei - 01
Smulgerea Grivitei - 02
Smulgerea Grivitei - 03
Smulgerea Grivitei - 04
Smulgerea Grivitei - 05
Smulgerea Grivitei - 06
Smulgerea Grivitei - 07
Smulgerea Grivitei - 08
Smulgerea Grivitei - 09
Smulgerea Grivitei - 10
Smulgerea Grivitei - 11
Smulgerea Grivitei - 12
Smulgerea Grivitei - 13
Smulgerea Grivitei - 14
Smulgerea Grivitei - 15
Smulgerea Grivitei - 16
Smulgerea Grivitei - 17
Smulgerea Grivitei - 18
Smulgerea Grivitei - 19
Aceasta pagina a fost accesata de 1885 ori.
