Smulgerea Grivitei - 16

Smulgerea Grivitei - 16

de George Cosbuc


Aceasta navala a fost scurta si repede. Rusii sarira deodata cu romanii, dar nu amestecati: noi tot spre partea despre rasarit, iar rusii despre miazaci.
Se ingana ziua cu noaptea, turcii din Grivita tot impuscau s trageau cu tunul pe dealul gol, fara ca sa vada pe navalitori.
Nici sunet de trambita, nici muzica, nici comanda din gura nu s-a auzit. Rusii si romanii s-azvarlira in deplina tacere. De data asta plecara inainte vanatorii cu ostenii de linie, iar dorobantii mai in urma la vreo doua sute de pasi.
In fuga pana la sant s-asternura pamantului multi flacai, izbiti de obuz. Intre ei era si capitanul Romano, din batalionul de linie. Lui Romano ii zisese alt capitan, in batjocura, ca la cele trei navale a stat tot pe dupa razoare; iar acum, Romano, de ciuda, alerga tot pe loc descoperit pana ce l-a sfasiat obuzul. Pe vanatorul Florea Capitanul l-a rupt obuzul in doua de pe mijloc si puterea imprastietoare a schijelor i-a aruncat picioarele inainte spre reduta, iar capul indarat pana in siurrile dorobantilor. Un biet flacau de langa el a innebunit de spaima, cand a crapat obuzul si a murit nebun la catava vreme in spital.
Turcii din santurile de adapost nu s-au impotrivit cu tarie. Vanatorii au sarit cu navala grabnica in sant, iar turcii s-au dat indarat sub poalele redutei.
Sosesc si dorobantii pe partea sta, ajung si rusii prin santuri de cealalta parte, iar vanatorii incep sa potriveasca scarile sa coboare in adancimea care apara reduta despre rasarut. Spre apus, pe partea despre Plevnita, n-avea reduta nici un sant de aparare, pe aici era gura ei, iar de la gura se intindea de-a lungul dealului drumul santuit intre Grivita si Plevnita.
Turcii se ingramadira pe parapet si trageau de sus in jos cu pusca in vanatorii din adancimea santului.
Vanatorii, strapunsi in cap, in piept, se pravalesc in adancimea santului cu scari cu tot; peste ei azvarl fasine cei ce ajung la sant si-i ingroapa sub ele. Si sosesc alti vanatori si pun scarile, dar loviti de topoare, cad si acestia in sant peste fasine. Si santul se umple, se umple mereu, peste un rand de raniti si de morti s-asterne un rand de fasine. Si movila creste intr-una, se ridica necontenit, umple santul, se inalta cat coama santului, asa ca vanatorii care vin mai pe urma abia mai cunosc unde a fost santul. Si peste mortii nevazuti, peste ranitii care gemeau din adancimea santului de sub greutatea fasinelor ingramadite, peste acesti viteji ingropati de vii s-azvarlira dorobantii si ostenii de linie de-a dreptul pe parapet.
Innebunisera si turcii si romanii. Focul pustilor, neputandu-se ridica in sus din pricina vazduhului innorat si plin de apa, se intinsese pe deasupra luptatorilor, alb ca laptele, si cum era spintecat de miscarile repezi ale flacailor, juca din toate partile. Prin fumul acesta si prin amestecul negrait al luptarii, nimeni nu mai stia cine e pe langa dansul si ce se intampla inaintea ori indaratul sau, nimeni facea miscarile cu chibzuinta si cu stire. Si turcii si romanii se zvarcoleau, izbindu-se la dreapta si la stanga, lasati cu totul intamplarii, facand ce le venea mai intai in minte si ce-i povatuia ursita lor.
Pe parapet se incurcau baietii nostri prin tepusele gabioanelor. Acolo steteau turcii si asteptau pe navalitori si se incaerau de piept. Nu iscusinta luptarii, nu bunatatea armei, nu indrazneala omului hotarau lupta, ci puterea bratelor. Cine era marunt si slab pierea strivit in brate si azvarlit ca mingea.
Se apucau unii pe altii de peste mijloc si se trudeau sa se rastoarne si nu le pasa i care parte, ori la dreapta in adancul redutei, ori la stanga in adancul santului. Iar daca se va rasturna numai dusmanul, bine, daca se rasturnau amandoi deodata iarasi bine. Mai putin unul de al lor, dar si unul de al dusmanului. Se inclestau cate doi, cate trei, se inclestau cate zece, si nu simtea nimeni muscatura dintilor in obraz ori in umar, nu simtea unghiile taindu-i rasuflarea pe gat si daca iataganul il spinteca pantecile si-i curgeau matele, spintecatul se lupta inainte si nu simtea.
Numai intr-o lupta asa de deznadajduita, ca pe parapetul Grivitei, se cunoaste lamurit ce pret are puterea de barbat, caci acum era vorba de taria trupeasca, nu de minte desteapta si de arma iscusita.
Caprarul Andrei Stoica din Podenii Prahovei, sari pe parapet cu pusca intoarsa: lovitura dintai cu patul pustii a improscat in toate partile capul unui Harap ce-i tinea calea, a doua lovitura a rupt de peste mijloc pe un turc care strapunsese pe sergentul Florea Diaconu. Apoi, lasand pusca, el apuca de peste brau pe un nizam ca pe o fata dupa hora si-l azvarli pe reduta peste teleaga tunului. Un turc il prinsese de gat iar caprarul trudindu-se cu stanga sa-si mantuie gatul si cu dreapta izbind pe turc in cap, il ameti, si neputand scpaa de el, il tara inainte izbind cu el intr-altii si cazu in reduta tragand cu sine pe vreo trei.
Alt caprar, din ostenii de linie, Costacje Grigoras, plecandu-se ca sa nu fie lovit de focurile de revolver ale unui ofiter turc, se repezi inainte si izbi cu capul in burta pe ofiter asa de puternic incat l-a rasturnat peste cap inr eduta, prapastuindu-se cu el in avantul izbiturii. Cate chipuri ale mortii au fost acolo pe parapet nimeni nu le poate scrie.
Iar jos, in reduta, era urgia lui Dumnezeu! Patrunsera deodata vanatorii nostri cu rusii, pe de doua parti, unii pe scari, altii pe unde era peretele mai scund, sarind multi prin ferastruile facute pentru teava tunurilor, iar dorobantii pe la gura redutei. Cum se revarsa apa de pretutindeni intr-o corabie izbita de stanca, prin toate crapaturile, umpland gotul corabiei si innecand pe cei din ea, asa se revarsau acum flacaii nostri peste turci. Si cum coborau pe scari, turcii de jos ii sprijineau in baionete; pe cei cazuti in imbulzeala si in repezeala coborarii ii taiau cu topoarele, pe cei ajunsi teferi ii luau in primire cu iataganele. Le inlesneau insisi turcii coborarea; pe cei de pe parapet ori ii trageau cu carligele inr eduta, ori ii ocheau cu pusca si-i rasturnau.
Curgea sagele siroaie prin reduta si se adunase balti pe la mijlocul ei. Mortii si ranitii zaceau unii peste altii, ca frunzele toamna pe carari si era un zgomot ca in ziua pieirii lumii. Vreo sase mii de oameni erau inclestati, si pe parapet si prin reduta si prin santuri; si toti strigau ca sa-si faca inima si sa ingrozeasca pe dusmani. Alunecau prin sange, cadeau peste raniti si, chiar murind se prindeau de gat unii cu altii si se muscau. Aici vedeai pe roman tragandu-si sufletul, cum impinge cu mana neputincioasa pe turcul ce murea, spre balta de sange ca sa-i indese capul in balta si sa-l inece. Dincolo, vedeai pe turcul istovit de puteri, cazut in sangele sau, cum se intindea sa izbeasca cu piciorul in obraz pe romanul cazut langa el. Si in neputinta maniei, turcul murind rodea cu dintii patul pustii romanului, iar romanul, neputand sa-i faca alt rau, scuipa pe turc ce gemea cu matele scoase - atata ura si atata nelegiuire aduce razboiul intre oameni linistiti si cu credinta in Dumnezeu!




Smulgerea Grivitei - 01
Smulgerea Grivitei - 02
Smulgerea Grivitei - 03
Smulgerea Grivitei - 04
Smulgerea Grivitei - 05
Smulgerea Grivitei - 06
Smulgerea Grivitei - 07
Smulgerea Grivitei - 08
Smulgerea Grivitei - 09
Smulgerea Grivitei - 10
Smulgerea Grivitei - 11
Smulgerea Grivitei - 12
Smulgerea Grivitei - 13
Smulgerea Grivitei - 14
Smulgerea Grivitei - 15
Smulgerea Grivitei - 16
Smulgerea Grivitei - 17
Smulgerea Grivitei - 18
Smulgerea Grivitei - 19


Aceasta pagina a fost accesata de 540 ori.