Smulgerea Grivitei - 04

Smulgerea Grivitei - 04

de George Cosbuc


Ostirea noastra si domnitorul Carol au sosit la Plevna miercuri, tocmai cu o saptamana inainte de sarbatoarea taierii capului Sfantului Ioan.
Indata ce au sosit ostirile pe langa Plevna, au inceput sa se miste, ca o mare batuta de vant, apropiindu-se de siragul redutelor turcesti. Pana acum si ostirile rusesti, si cele romanesti, cate trecusera mai-nainte peste Dunare, stateau tabarate pe la satele de prin prejurul Plevnei, cu mult mai departe decat bataia tunului de prin redute.
Acum se apropiara toate pana in bataia tunului.
Pedestrimea de pretutindeni a inaintat spre redute, ca sa faca drum tunurilor. Asa era randuit chipul luptei; pe dealurile din fata redutelor sa stea tunurile noastre si sa bata trei zile de-a randul adaposturile turcesti, apoi a apatra zi sa dea navala pedestrimea, care sta ascunsa pe dupa dealuri, indaratul tunurilor si sa intre pri redutele sparte si naruite de tunurile noastre. Iar si mai indarat sa stea calaretii, care sa ia la goana pe turci, daca s-ar fi intamplat sa scape turcii din mainile pedestrimei si ar fi voit sa apuce la larg.
Miercuri si joi, toata noaptea a fost miscare ca de stafii in tabara noastra si a rusilor. Petse toate dealurile vedeai coborand prin intuneric telegile cu tunuri, urcand pe alte dealuri si cautandu-si locurile de asteptare. Aceste locuri au fost cautate de cu ziua, de iscoditori indrazneti care s-au varat pana in bataia pustii strajerilor turci.
Era intuneric de tot, nu era nici luna si cerul acoperit cu nori, asa ca bietii tunari se luptau cu intunericul si cu drumul nespus de greu, peste dealuri. Nu vorbea nimeni nimic; cailor li se invelira copitele cu carpe ca sa nu faca zgomot. N-avea nimeni voie s-aprinda macar un chibrit, ori sa dea vreun semn din gura, fluierand ori tusind.
Multe tunuri au umblat ratacind cat a fost noaptea, negasindu-si locul.
Pe partea rusilor, cu tot intuneriucl adnac, strajerii simtira pe rusi dupa scartaitul rotilor si dupa soptitul flacailor si incepura sa traga focuri spre partea de unde se auzea zgomotul. Rusii au stat pe loc, nu s-a miscat nici om, nici cal, si in urma turcii au contenit focul, crezand, poate, ca li s-a parut numai.
Ar fi fost primejdie mare daca ar fi simtit turcii. Rascolita de strajeri, ar fi sarit pedestrimea lor si ar fi izbit prin intuneric pe tunari. Ar fi alergat, ce e drept, pedestrimea noastra sa se incaiere cu turcii, dar n-ar fi putut sa tie pipet cu ei din pricina necunostintei locurilor.
Dupa ce ajungeau la locul hotarat, tunarii si sapatorii incepeau sa-si sape santuri de adapost pentru ei si pentru tunuri, sa faca parapete si locuri de scutire pentru cai. Sapau in liniste desavarsita. O singua izbitura cu sapa intr-o piatra, ori aruncarea prea cu zgomot a pamantului sapat, ar fi fost de ajuns ca sa destepte bagarea de seama a strajerilor turci, care erau risipiti pretutindeni pe dealuri in gropi anume facute.
In revarsatul zorilor, a doua zi, joi, strajerii turci au dat cu cohii de adaposturile noastre si au dat alarma. Tunurile noastre erau asezate la loc si incepura sa bata. Atunci se indreptara tunurile turcesti spre adaposturile romanilor, ca sa-i alunge din ele. Dar tunarii au sapat ziua intreaga si-au ispravit pe deplin adaposturile, sub focul plumburilor si obuzurilor lui Osman. Au pierit multi flacai de ai nostri, ca multi sapau inca de deasupra pamantului.
Tot asa s-a petrecut lucru si pe partea rusilor.
Vineri dimineata, 400 de tunuri crestine erau pe deplin si temeinic asezate pe dealuri si incepura sa bata toate deodata asupra Plevnei. Si au batut toata ziua, si vineri toata noaptea, luand in bataie cate o anumita reduta. Si era randuit asa, sa bata si sambata toata ziua, si duminica, iar luni sa s-azvarle pedestrimea cu navala. Dar nu sa azvarlit luni, dupa cum a fost hotarat dintr-ntai. Marti era ziua Sfantului Alexandru, si pe imparatul rusilor Alexandru il chema, si de aceea s-a amanat cu navala pe ziua aceasta, ca "sa-i dea imparatului Plevna ca dar de ziua numelui sau", cum ziceau rusii.
Pedestrimea, afara de ostirile de sprijin care ramasera mai indarat, se tinea tot la spatele tunurilor. Intr-aceste patru zile, cat a tinut bataia din tunuri, ea s-a tot adunat, randuindu-se in fata redutelor pe care aveau sa le izbeasca. Ea isi sapase santuri si sta adapostita.
Iar calaretii parte ramasesera la spatele pedestrimei, parte trecura peste rau, de cealalta parte a Plevnei, ca sa inchida drumul cel mare spre Vidin si spre Sofia. Pe partea asta nu era pedestrime crestina de loc. Rusii erau asa de increzuti ca Osman va fi biruit in ziua navalei, incat se gandeau la goana de calareti. Domnul Carol, cand si-a rostit temerea ca nu vor puta birui pe Osman, i-au stirgat rusii: Porunceste, Maria Ta, porunceste numai si Plevna va cadea!
De aceea s-au trimis calareti pe partea aceea, in credinta ca Osman stramtorat de dincoace de toate ostirile crestine, va fugi la larg, peste rau, pe unde nu era pedestrime crestina si nici tunuri, si va incapea pe mana calaretilor.
Opt regimente trecusera raul, patru de ale noastre si patru de ale rusilor. Ale noastre erau doua de calarasi din Moldova de Jos si cele doua de rosiori. Ei aveau si doua baterii calarete.




Smulgerea Grivitei - 01
Smulgerea Grivitei - 02
Smulgerea Grivitei - 03
Smulgerea Grivitei - 04
Smulgerea Grivitei - 05
Smulgerea Grivitei - 06
Smulgerea Grivitei - 07
Smulgerea Grivitei - 08
Smulgerea Grivitei - 09
Smulgerea Grivitei - 10
Smulgerea Grivitei - 11
Smulgerea Grivitei - 12
Smulgerea Grivitei - 13
Smulgerea Grivitei - 14
Smulgerea Grivitei - 15
Smulgerea Grivitei - 16
Smulgerea Grivitei - 17
Smulgerea Grivitei - 18
Smulgerea Grivitei - 19


Aceasta pagina a fost accesata de 544 ori.