Risipirea Plevnei - 10

Risipirea Plevnei - 10

de George Cosbuc


Cand i s-a adus lui Osman vestea ca oastea sa de sprijin a fost sfaramata prin redute si pe sesul Plevnei a vazut ca s-a ispravit cu fuga. Spun turcii ca ar fi oftat Osman si ar fi clatinat din cap cu jale. Atunci a inceput sa se dea indarat catre Vid, nadajduind ca va putea razbi printre romani si ca va intra iarasi in redute.
Rusii, vazandu-l ca se retrage indarat, au inceput sa-l izbeasca tot cu mai multa tarie, asa ca batalioanele turcesti la urma au inceput sa navaleasca spre rau. De la Opanez de pe dealuri, romanii bateau grenadirii tarului, iar la spate le sta raul.
Turcii s-au ingramadit pe cele trei poduri. Multi au sarit in apa si s-au inecat, multi au fost striviti in picioare de-ai lor, multi au fost secerati de plumbii crestinilor, multi s-au ucis intre ei crezandu-se vrajmasi. Erau multi acestia; insa Osman cu putini - nedomolitul Osman - statea inca de vorba cu rusii si ca un balaur din poveste, care se zbate luptandu-se cu moartea in propriul sau sange se zvarcolea din rasputerile-i din urma si dobora pe vrajmas. El raspunsese marelui duce ca e hotarat sa se bata pana la cea din urma picatura de sange - si iata-l ca se batea, aratand ca e om si vorbeste numai un fel de vorba. Vedea el bine ca totul e degeaba, dar nu voia sa se lase decat numai mort, ca el sa fie cel din urma din miile sale de ostasi, cel din urma pe care vor une crestinii mana.
Impotrivirea lui era inca de temut; pe langa el erau putini, dar tot unul si unul, cei mai voinici dintre nizami, dusmani neimpacati ai neamului crestinesc si soldati care isi implinesc datoria. Un obuz se sparse langa Osman si-i ucise calul; Osman se lupta inainte, pe jos, si cu toate ca era om in varsta, framanta pamantul sub el si era pretutindeni. Veni insa un plumb, ii trecu prin picior si Osman cazu jos. Repede ai sai il ridicara si, punandu-i intr-o trasura cu patru cai, pornira spre Plevna.
El nu stia ce e pe ses.
Pe cand alerga trasura spre Plevna, se ivira deodata in cale-i romanii. Osman mirat cu totul, cand a vazut pe romani venind spre el, a dat vizitiului porunca sa intoarca trasura. Se ispravise cu intrarea ostirii lui prin redute. Dar unde sa mearga? Dincoace il stramtoreau romanii, dincolo rusii. Rana il durea, ostirea lui era strivita. S-a oprit atunci la o cascioara de pe sosea ca sa-si lege rana si sa vada ce mai e de facut.
Turcii, crezandu-l ucis, si-au pierdut cu totul sarita; parca li se prabusise soarele de pe cer si li s-a scufundat pamantul. Incepura sa fuga peste Vad, lasand pustile, tunurile, descingandu-si si aruncandu-si sabiile, casa poata fugi mai usor si unii de bunavoie s-aruncara in rau, altii pierira in chipul celei mai jalnice morti.
Atunci doi ofiteri turci pornira, trimisi de Osman, in fuga calului, unul spre Vid la rusi, iar altul pe sesul Plevnei la romani, sa duca vestea ca turcii se dau prinsi. Ofiterul care porni spre romani veni la colonelul Cerchez si-i spuse ca Osman voieste sa-i vorbeasca.
Ducandu-se colonelul, gasi pe Osman in cascioara de pe sosea, stand pe o lada cu plumbi si tinand piciorul intins, iar un doctor ii cauta rana. Osman voia sa sie sub ce conditiuni i se va primi predarea armatei sale; colonelul nostru ii spuse ca aceasta atarna de voia comandantului de la Plevna, a domnitorului Carol.
Colonelul voi sa porneasca un ofiter la domnitorul nostru, caci numai lui i se putea preda Osman si numai lui sa-i dea sabia.
Dar, intr-acea vreme sosira generalii rusi -, intr-un tarziu si ei! - si silira pe Osman sa se predea lor.
Osman, fara a zice un cuvant, isi descinse sabia cea cu maner de aur, o privi o clipa cu induiosare s-apoi o dete unui general rus.
Atunci, ofiterii turci iesira si ridicara steaguri albe. Insa pana sa bage de seama romanii si rusii ca turcii isi inchina steagul, au tot impuscat in ei si i-au ucis. Abia dupa un sfert de ceas s-a stiut pretutindeni, pe sesul Plevnei si pe dealuri si prin vai, ca turcii se predau.
Batalioanele turcesti s-au adunat atunci la un loc, ranitii cu cei teferi impreuna si imprejurul lor s-au facut roata ostirile crestine. Apoi, rand pe rand inainta cate un batalion turcesc pana la locul unde avea sa-si puie jos armele.
Indata ce soldatii batalionului isi punea pustile pe gramada, iar ofiterii isi desciugau sabiile si le puneau de alta parte, ranitii turci erau dati de o parte, incarcati pe care si dusi la spitale. Iar cei teferi - fara nici o arma la dansii, se insirau patru cate patru la rand si erau luati intre pusti de catre soldatii nostri, care ii duceau sub paza de cealalta parte a raului Vid.
Cu Osman deodata fura robiti zece generali turci, 130 de ofiteri, de la maior in sus, si 2.000 de la maior in jos. Apoi vro patruzeci de mii de soldati pedestri, cam la vro mie cinci sute de calareti si vro 80 de tunuri.
Pierira in luptele dintr-aceasta zi peste 6.000 de turci.





Risipirea Plevnei - 01
Risipirea Plevnei - 02
Risipirea Plevnei - 03
Risipirea Plevnei - 04
Risipirea Plevnei - 05
Risipirea Plevnei - 06
Risipirea Plevnei - 07
Risipirea Plevnei - 08
Risipirea Plevnei - 09
Risipirea Plevnei - 10
Risipirea Plevnei - 11
Risipirea Plevnei - 12
Risipirea Plevnei - 13
Risipirea Plevnei - 14
Risipirea Plevnei - 15
Risipirea Plevnei - 16
Risipirea Plevnei - 17


Aceasta pagina a fost accesata de 517 ori.