Risipirea Plevnei - 05

Risipirea Plevnei - 05

de George Cosbuc


Din zi in zi se asteptau impresuratorii ca Osman sa iasa cu puterea din Plevna. Soldatii lui si asa erau meniti sa piara de boale, de frig si de foame si daca era vorba sa moara, ce le pasa lor in ce chip ii ajunge moartea. Era de priceput ca Osman va iesi cu ai sai hotarat, ori sa deschida drum, ori sa piara cu toti ai sai si ca, prin urmare, ziua iesirii sale va aduce o lupta deznadajduita, o incaierare grozava la care vor trebui sa ia parte toate ostirile.
Intr-o dumineca, in ajunul sarbatorii intrarii in Biserica, a venit in tabara crestinilor un sol de ai lui Osman. Spunea solul ca Osman intreaba pe domnitorul Carol daca ii dau voie ostile crestine sa iasa din Plevna cu toata oastea sa, fara arme si sa se duca nesuparat spre Sofia.
Lucrul acesta se obisnuieste in razboaie. Iesire afara arme inseamna cat si o inchinare.
Domnitorul i-a raspuns sa duca stirea lui Osman ca aceasta nu se poate. Osman era un general asa de vrednic; el si-ar fi adunat alta oaste, in scurta vreme si ar fi sarit pe crestini.
Atunci a spus solul ca Osman cu arme cu tot nu voieste sa se dea prins si ca va face cimplire multa si varsare de sange cand va iesi.
Atunci a plecat solul. Se vedea din solia sa ca Osman era ajuns de cutit pana la os si ca in curand va iesi. Intr-adevar, el indata dupa intoarcerea solului a si dat porunci sa se pregateasca ai sai de iesire.
Dar si crestinii erau pe paza.
In toate diminetile de catre ziua, se da in tabara crestinilor semnd e trambita si toate ostile se adunau sub arme. Asta se facea din pricina ca vrajmasii cauta sa izbeasca pe furis, mai ales in zorii zilei, cand ostile obosite dorm mai adanc. Ostasii nostri steteau gata de lupta in fiecare dimineata si nu intrau in corturi pana ce nu soseau calaretii trimisi sa vada laturile si sa caute sa se arate ostirii turcesti.
Toti ai nostri aveau la ei si zi si noapte mkerinde si plumbi p trei zile ca sa fie gata de plecare in toata vremea. Domnitorul nostru da necontenit ocoale pe la redutele noastre si prin tabare ca sa vada daca sunt toate in randuiala.
De-a doua zi, de la sarbatoarea Intrarii in Biserica, tunurile turcesti au inceput sa-si slabeasca focul, iar in zilele urmatoare l-au contenit de tot. Era iarasi un semn ca Osman se gatea de fuga. Si-ntr-adevar, la 27 noemvrie, pichetele noastre au vazut de pe dealurile din stanga Vidinului ca pe sesul de langa Plevna s-aduna mereu care incarcatye si tunuri si ca se ingramadesc spre podul de peste rau. Fugarii turci, in ziua aceea, adusera veste ca Osman si-a adunat ostirile, de prin redute, ca le-a dat ceea din ruma merinde cea mai avut-o, le-a dat iarba de pusca din belsug si cate 150 de plumbi de fiecare soldat, iar noaptea tarziu, calaretii nostri din posturile inaintate au auzit neintrerupt zgomot de cai si vuiet de guri dincolo de Vid pe sesul Plevnei. Toata noaptea s-a auzit un murmur ca de-o adunare mare de oameni; s-au mai auzti si zgomote, pe care, dupa semne, le faceau turcii cu asezarea altor doua poduri pe Vid alaturi cu podul cel de piatra.
Era potop de turci adunat pe ses acolo, asteptand zorii zilei ca sa razbeasca printre ostirile noastre. Alaturi cu ostirile erau locuitorii turci ai Plevnei, care-si incarcarea averea lor pe care ca sa fuga, nevrand sa cada prinsi in mainile urgisitilor de crestini. Multi dintre ei aveau arme de foc, altii erau gata sa se apere cu topoare, cu furci de fier, cu coase, cu sulite facute in pripa dintr-un lemn cu fier in varf,
Noaptea asta n-au s-o uite niciodata cei ce-au avut parte s-o traiasca. Prin tabara crestinilor era o fierbere ca in ziua pieririi; toti erau in picioare, ordonantele alergau in ruptul capului de la un batalion la altul, ofiterii isi numarau puterile si alergau dand porunci, tunurile incepura sa faca manevre, calaretii isi indesau escadroanele, companiile de geniu sapau si indreptau santurile
 pe partea de unde avea sa le izbeasca Osman; o suta douazeci de mii de oameni, ostenii crestini, facura din noapte zi si se miscara iar intr-una ca valurile marii. Inimile lor bateau de neastampar. Mane, mane avea sa fie ziua cand vor trebui sa stea fata in fata cu Osman, cu omul acesta care i-a tinut pe loc cinci luni si i-a secerat asa de cumplit din ascunzatorile lui. Da! Nu din sant in sant, fara sa-si vada fata, ci pe camp neted aveau sa se masoare, ochi in ochi! Cat de viteaz barbat sa fii iti simti inima stransa cand te stii in fata unei asa de grozave primejdii, cand iti inchipuiesti incaierarea din urma a cincizeci de mii de turci deznadajduiti, turbati in urma lor fata de crestini, amarati de lipsurile duse si indarjiti de vitejeasca lor manie!





Risipirea Plevnei - 01
Risipirea Plevnei - 02
Risipirea Plevnei - 03
Risipirea Plevnei - 04
Risipirea Plevnei - 05
Risipirea Plevnei - 06
Risipirea Plevnei - 07
Risipirea Plevnei - 08
Risipirea Plevnei - 09
Risipirea Plevnei - 10
Risipirea Plevnei - 11
Risipirea Plevnei - 12
Risipirea Plevnei - 13
Risipirea Plevnei - 14
Risipirea Plevnei - 15
Risipirea Plevnei - 16
Risipirea Plevnei - 17


Aceasta pagina a fost accesata de 486 ori.