Risipirea Plevnei - 06

Risipirea Plevnei - 06

de George Cosbuc


Dis de dimineata, aproape cu noaptea in cap, Osman in fruntea batalioanelor sale a trecut Vidul. El isi rupsese oastea in doua. Jumatate a ramas in urma cu Adil pasa: aceasta avea sa pazeasca laturile, pe malul raului de catre Plevna, parte spre miazazi si Krisin, ca sa impiedice pe rusi sa nu inainteze spre oras, parte spre miazanoapte la Opanez si Bucova ca sa tie drumul romanilor.
Iar cu cealalta jumatate, Osman a plecat inainte ca sa rupa lantul de ostiri rusesti si sa-si deschida cale.
In fruntea tuturor mergea unul Atuf pasa, cu oastea sa. El a izbit mai intai pe rusi. Osman venea la mijloc cu oastea sa; el era calare pe un cal alb, capatat cu dar de la sultan. Langa el erau opt harapi, toti cu felinare rusoo in varful sulitelor. Acesta era semnalul, dupa care aveau ostirile sa cunoasca locul unde se afla Osman.
In rand cu pedestrimea veneau tunurile lor, pe aceeasi linie si se tot opreau si trageau si iarasi plecau inainte cu pedestrimea. Repede ca mania lui Dumnezeu s-au revarsat batalioanele turcesti pe sesul dintre Dubnic si Etropol, iuti ca urgia cerul s-au desfasurat pe ses, innegrind campiile. Rusii din santurile inaintate deschid focul, dar iute, iute sunt alungati din santuri si trantiti la pamant. Alta linie de saturi ale rusilor e cucerita cat ai bate din palme. Acu, turcii se reped spre redutele grenadirilor rusi, intr-o clipa ei sar in santuri si imprastie pe rusi in toate partile. Degeaba isi adunasera rusii aici toate puterile, degeaba chibzuisera tot felul de masuri de impotrivire, taboarele lui Osman se revarsa potop si nu poate nimeni sa le tie drumul. Grenadirii din reduta cad izbiti de fulgeratoarea iutelaa a nizamilor, rusii musca pamantul in furia apararii lor, dar turcii patrund in reduta si-i razbesc de pretutindeni. Opt tunuri cad in mana turcilor, alte sase, si apoi alte patru si rusii sunt striviti de vartejul navalirii. Se incaiera lupta acum sub zidurile altei redute, dar rusii pierd si aici sase tunuri si, sfarmati de turci, se retrag in reduta. Degeaba e si asta, Parapetele redutei se umplura de turci; grenadirii sunt azvarliti indarat si peste trupurile lor trec nizamii, ca fulgerul verii intra in reduta, isi aseaza tunurile in ea si trag in rusi.
Nu trecura nici trei sfert de ceas de cand Osman trecu Vidul si in acest timp asa de scurt batalioanele sale strabatura vreo patru kilometr, ucisera peste o mie de rusi si rupsera cea dintai linie de aparare. In fata lor aveau acum a doua linie si daca ar fi rupt-o si pe aceasta, drumul le-ar fi fost deschis si Osman ar fi iesit la larg.
Cazuse nenumarata multime de turci; Osman avea nevoie sa-si intregeasca sirurile batalioanelor si sa le de aputin repaus. Insa Osman fara preget, se azvarli spre linia a doua, desfasuradu-si armatele de calareti. Turcii se pornira cu neatsapmarata indaratnicie si s-aruncara spre alt sir de redute rusesti, aparate de cei mai voinici si mai alesi soldati ai tarului. Parca iadul intreg se intovarasise cu turcii; ei dau goana orbiti spre santurile cele mai puternice redute de acolo, strapung si taie si zdrobesc si sfarama pe grenadiri din santuri, omoara tunarii si iau tunurile, umplu santul de morti, s-agata de parapetele redutei, il urca, il cuceresc, se coaboara in reduta, strivesc tot ce le cade in drum si prapadesc pe rusi si-i fac una cu pamantul.
Era minunea lui Dumnezeu! Cum nu se tin in picioare casele si pomii si staulele, cand iese primavara raul furios din albie si se varsa vuind si ducand cu sine totul, asa nu ramase nimic intreg in calea turcilor. Iuteala si vitejia lor uluise ostirile rusesti; pe unde trecura au lasat pustiire si moarte - campia era a lor. Aripile ostirilor calareti se intinsesera departe pana spre cele mai din urma intarituri ale rusilor, fruntea oastei de linie razbise pana spre marginile ostirii impresuratoare, batalioanele de la mijlocul campiei se incaierasera la cele din urma redute rusesti, iar batalioanele mai din urma ale viteazului Osman curatau locul de rusi ce mai ramasera, ca uitati de moarte pe campie. Osman astepta sa soseasca din urma cealalta jumatate de oaste de la Opanez si Krisin, care avea porunca sa plece si ea peste rau, pe urmele lui Osman, la doua ceasuri dupa inceperea luptei.
Dar aceasta ostire nu mai sosea. Turcii erau scazuti, iar pe laturi se vedeau cum s-aduna rusii; tot mai multi, tot mai puternici si mai veniti in fire.
Iar ostirea de rezerva a turcilor nu mai sosea. Era acum timpul hotarator al luptei; daca vor ajunge intai ajutoarele rusesti, Osman era pierdut, dar daca va ajunge ajutorul turcilor mai intai rusii pot sa se inchine.
Osman, in neastampar, se mira de ce nu-i soseste Adil cu ostirea lasata in urma; el se uita mereu la ceasornic; mereu se uita indarat spre Vid, ca doara-doara va vedea batalioanele sosind. Cuprins de grija si de neliniste, el trimite ordonante dupa ordonante ca sa vie indata ostirea; el alerga pretutindeni rasletindu-si batalioanele pe margini, de unde soseau rusii inglotandu-se cu vuiet mare.
Si vremea trece, se apropie de amiazi, si ostirea lui de sprijin nu se iveste, si tunurile care aveau sa-l urmeze si-n sesul Plevnei nu se vad, si carele cu bagage care trebuiau sa vie dupa tunuri nu s-arata, si ostirea de sprijin, ostirea hotaratoare, singura nadejde a lui Osman nu e nicaieri!





Risipirea Plevnei - 01
Risipirea Plevnei - 02
Risipirea Plevnei - 03
Risipirea Plevnei - 04
Risipirea Plevnei - 05
Risipirea Plevnei - 06
Risipirea Plevnei - 07
Risipirea Plevnei - 08
Risipirea Plevnei - 09
Risipirea Plevnei - 10
Risipirea Plevnei - 11
Risipirea Plevnei - 12
Risipirea Plevnei - 13
Risipirea Plevnei - 14
Risipirea Plevnei - 15
Risipirea Plevnei - 16
Risipirea Plevnei - 17


Aceasta pagina a fost accesata de 499 ori.