Risipirea Plevnei - 04

Risipirea Plevnei - 04

de George Cosbuc


Dar, in urma Osman a fost razbit este masura omeneasca de nevoi si de neajunsuri. Cand a intrat in Plevna era in mijlocul verii, iar acum era iarna. Cu toate ca-si adusese de cu buna vreme tot ce-i trebuia pentru ostire pe timp indelungat, acum incepu sa duca lipsa de toate. Dupa ce a fost impresurat cu totul si n-avea nici o putinta sa primeasca ajutoare de ostasi si adaogiri de hrana, saracia in Plevna ajunsese nespus de grozava. Iti era mai mare mila sa vezi pe vitejii osteni ai lui Osman razbiti din toate partile de neajunsuri.
Pe gerul ce era, soldatii turci umblau desculti. Li se ispravisera din magazii toate incaltamintele inca demult. Opincile s-au ispravit si ele si soldatii au ajuns in urma sa-si infasoare oielele pe picioare si sa le lege cu sfori si cu sarma, umbland asa numai in obiele. In urma nici de acestea n-aveau. In redute, prin noroiul inghetat, turcii steteau aproape desculti, nopti intregi si zile de-a randul. Cand, in urma s-a predat si-au fost adusi ca robi la Turnu-Magurele, ei au facut drumul de la Plevna pana la Dunare desculti, prin zapada inghetata si pe un ger cumplit.
Haine de iarna n-aveau, caci venisera vara si nu s-au gandit la iarna, iar cand au inceput sa se gandeasca, nu puteau sa-si mai aduca. Intreaga ostire era in bluze subtiri. Dar nici nu puteai sa le zici bluze; erau zdrente, legate unele de altele cu sfoara, cu fasii de scoarta de tei. Camasile lor asemenea, rupte si pline de noroiul de prin santuri si de prin redute. Ostenii erau goi, mai dezbracati decat cersetorii.
In redute n-aveau ce sa-si astearna; multi, de frig, imbracau toalele cailor, dar se rupsera si aceste toale si soldatii dormeau pe redute, dar in urma nu ajungeau paiele nici pentru cai si pentru boii de taiat, iar la urma nu de mai gaseau paie de loc in Plevna, iar fan nici vorba.
Pana la o vreme, ca sa nu doarma-n noroi - caci ploua mereu, iar prin santuri, sub atatea picioare, se facea glod pana in genunchi - isi asterneau scanduri si garduri. A venit insa vremea sa n-aiba lemne de foc si atunci au inceput sa arda scandurile si gardurile curtilor, sa dezveleasca grajdurile si sa arda lemnaria acoperisurilor.
Cu hrana le mergea si mai rau. Avusera dintru inceput destula fain asi orez, aveau cirezi de boi. Acum ajunsesera la ispravitul fainei si al orezului. Pe la inceputul iernii li se da painea cu multa economie, cate un sfert de kilogram pe zi de om, apoi cu vremea au tot scazut tainul, la 200, la 150, la 100 de grame de paine pe zi. O suta de grame de paine n-ajunge unui copil mai voinic la o singura mancare, dar unui soldat pe o zi intreaga! Dar a scazut si mai mult portia. Catre sfarsitul lui noiemvrie se da unui soldat pe zi 50 de grame de paine, ceea ce face tocmai trei imbucaturi pentru un barbat. Iar orez li s-a dat tot asa; mai tarziu, abia cate o lingura pe zi. Iar carne li se da tot numai a treia zi o bucata de fleica ori de pastrama. Si astfel trei imbucaturi de paine si o limgura de orez era toata merindea unui soldat pe zi. Si afara de asta nimic.
Dar, ceea ce facea ca nici putintica hrana sa nu le priasca, era lipsa de sare. Nu mai gaseau fir de sare in tot orasul si bietii imprejmuiti - si ostenii si locuitorii Plevnei - erau nevoiti sa manance nesarata faramitura lor de paine. Din lipsa de sare se imbolnaveau cu sutele soldatii, si mureau caii si piereau boii. Si cu cat piereau caii, cu atat lise ingreuna slujba soldateasca si a ofiterilor si a artileriei; iar pieirea boilor le imputina tainul de carne.
A venit insa cremea sa nu mai aiba nici pastrama, nici orez, nici carne. Faina mai aveau inca in magazii, dar Osman o tinea sub sapte lacate. Incepura acum sa piara soldatii de foame, chiar orasenii mai saraci piereau lihniti pe drumuri. Au inceput sa-si taie vitele de plug si caprele, in urma caii si magarii. Grozavele chinuri ale foamei sileau acum sa caute si sa manance hoiturile de boi si de cai morti, pe care le aruncasera mai inainte.
Si, ca urmare a foamei cumplite si a racelei, au inceput sa bantuie frigurile si linguarea. Spitale incepatoare nu erau, hrana pentru bolnavi nu era, vesminte si haine nu, doftoriile lipseau, frigul era de nesuferit si lemnele de foc se ispravisera cu totul. Multi dintre locuitorii orasului si multi dintre soldatii cei mai slabi de inger fugeau din Plevna si cadeau prinsi in mainile ostirilor noastre. Din zi in zi numarul fugarilor turci crestea. La inceput ai nostri se milostivira de ei si le dedeau haine si mancare, mai tarziu, insa, vazand ca fugarii se fac tot mai multi, au venit pe gandul sa nu-i mai primeasca. Se vedea ca Osman insusi da voie oamenilor si soldatilor mai prapaditi de boale si de saracie, sa fuga, ca sa mai scape de guri care cereau pane. Fugarii se rugau insa de ai nostri sa nu-i trimita indarat, mai bine, daca vreau sa-i impuste, mai cu drag suferind moartea decat sa se intoarca in Plevna si sa mai traga lipsuri si nevoile foamei si ale gerului.
De la acesti fugari sciriceau ostirile noastre despre starea nevoiasa a lui Osman. Ei spuneai ca ostasii turci sunt sfasiati cu totul, ca pe langa toate urgiile lipsei mai aveau sa indure si stricaciunile ce le faceau tunurile crestinilor, mai ales despre Grivita unde steteau romanii.





Risipirea Plevnei - 01
Risipirea Plevnei - 02
Risipirea Plevnei - 03
Risipirea Plevnei - 04
Risipirea Plevnei - 05
Risipirea Plevnei - 06
Risipirea Plevnei - 07
Risipirea Plevnei - 08
Risipirea Plevnei - 09
Risipirea Plevnei - 10
Risipirea Plevnei - 11
Risipirea Plevnei - 12
Risipirea Plevnei - 13
Risipirea Plevnei - 14
Risipirea Plevnei - 15
Risipirea Plevnei - 16
Risipirea Plevnei - 17


Aceasta pagina a fost accesata de 563 ori.