Risipirea Plevnei - 07
de George Cosbuc
Sa contenim povestea aci, ca sa vedem ce s-a petrecut la spatele ostirii lui Osman.
Batranul Adil-pasa - dupa cum va spusesem pe la inceputul cartii - apara cu ostirea sa redutele din fata romanilor. Cu el ne-am zvarcolit noi patru luni de zile si nu l-am putut rapune. Dar acum tot a incaput el pe mana noastra, caci noi i-am facut sfarsitul. Iar pierzarea lui Adil a fost pierzarea lui Osman.
Adil lasase pe Edem-pasa - cel care a biruit acu in anii din urma ostirile gresilor in Tesalia - pe dealurile Opanezului ca sa striveasca pe romani, iar insusi el cu vreo zece mii de oameni sta pe sesul Plevnei gata sa s-azvarle pe urmele lui Osman s sa-l sprijineasca. Dar nu i-au dat romanii vreme si ragaz. Pe cand astepta ceasul plecarii sale, Adil se pomeni deodata ca-i curg in cap ramasitele ostirii lui Edem de pe dealuri, batute cu totul, iar pe urma lor romanii cu toata urgia tunurilor.
Inca de ieri, spre seara, romanii bagara de seama ca turcii din Plevnita si-au scos tunurile din crestaturile meterezelor. Ei banuiau ca turcii isi aduna armele si se gatesc de fuga. Peste noapte le voi stirea de calareti, intr-adevar Osman e gata sa iasa din Plevna.
Dupa ce se facu ziua si vazura ai nostri din Grivita ca turcii nu se misca in reduta lor, au trimis pe sergentul Cumpanas cu o mana de dorobanti mai cu suflet sa vada ce e in reduta turceasca. Acestia iesira din santuri, apucara pe campie si se apropiara pe branci de Plevnita. Nici o impuscatura nu i-a intampinat, nici un fes nu s-a zarit. Intrara in reduta si o gasira goala.
Repede ai nostri se aduna, ies din santurile lor si iau in stapanire Plevnita. Isi potrivesc tunurile spre reduta Bucovei, crezand ca intr-insa sunt turci si incunostiinteaza despre toate acestea pe carmuitorul luptelor din partea asta, pe colonelul Cerchez.
In Plevnita, nu gasira ai nostri decat lucruri aruncate la neoroanduiala. Norocul lor ca cercetara reduta cu de-amanuntul inainte de aintra intr-insa, caci turcii pusesera iarba de pusca sub ea si au lasat fitilurile aprinse. Daca ar fi intarziat romanii numai cu un sfert de ceas, ar fi fost azvarliti in vazduh. Colonelul Cerchez a dat de stire prin telegraf domnitorului Carol La Poradim ca turcii fug. Pe cand vorbeau amandoi, telegraful dintr-o data a incetat de a mai raspunde. Tocmai in clipa aceea bulgarii taiasera sarmele telegrafului - erau bulgarii platiti de Osman sa strice sarmele, ca sa nu se poata intelege generalii nostri.
Domnitorul a plecat in goana calului pe dealurile de la Bucova.
Acestea se intamplau in faptul diminetii. Colonelul Cerchez a poruncit ostirilor sale sa inainteze spre Bucova, instiintand pe rusi sa nu traga spre Bucova, luand din gresala pe romani drept turci.
Tot intr-aceeasi vreme ostirea din partea Opanezului a sarit pe redute asupra lui Edem-pasa.
Miscarea ostirilor romane a fost negrait de iute.
Treizeci de mii de oameni au inceput sa iasa din santurile lor si sa alerge peste toate vaile pe urmele lui Osman. Si cu atata chibzuinta si cu atata desteptaciune s-au azvarlit romanii incat a lor a fost partea cea mai de captenie a faptelor din ziua aceasta.
Colonelul Cerchez a lasat in Plevnita, ca paza, pe dorobantii din Bucuresti, iar cu cealalta ostire a plecat spre Bucova. A gasit goale santurile care legau Plevnita cu Bucova, a lasat prin ele batalioane de linie ca paza; a gasit goala si puternica reduta de la Bucova si a luat-o in stapanire.
Turcii s-adunara cu totii la redutele de pe malul Vidului la Opanez ca sa apere laturile ostirii lui Osman.
Era pe la noua ceasuri dimineata, pe vremea cand Osman dincolo de rau prapadea pamantul si baga pe rusi in toate racorile pieririi. Colonelul Cherchez cu ai sai era pe dealul de deasupra Plevnei. Atunci vazu venind din vale o deputatiune de oraseni in Plevna pe creasta dealului Bucovei la colonelul Cerchez. Orasenii ii spusera ca toate ostirile turcesti au iesit din Plevna si au rugat pe romani sa ia in stapanire orasul. Colonelul Cerchez a rupt atunci un batalion si l-a trimis in Plevna, iar cealalta ostire a repezit-o pe sesul Plevnei ca sa izbeasca pe Adil.
Nefericita potrivire de lucruri! Tocmai in vremea cand sprintenul Osman sparsese randurile rusilor si era iesit la marginea largului, intr-aceeasi vreme un batalion romanesc, dintr-al saselea de linie, cu colonelul Algiu in frunte, intra in Plevna, ca sa ia in stapanire nebiruitul cuib al celui mai indaratnic general al sultanului. Bietul Osman nici nu visa ca Plevna e ocupata; el credea ca daca nu-i va fi cu noroc umbletul, sa se intoarca prin redute si sa inceapa iarasi trudele impotrivirii.
Risipirea Plevnei - 01
Risipirea Plevnei - 02
Risipirea Plevnei - 03
Risipirea Plevnei - 04
Risipirea Plevnei - 05
Risipirea Plevnei - 06
Risipirea Plevnei - 07
Risipirea Plevnei - 08
Risipirea Plevnei - 09
Risipirea Plevnei - 10
Risipirea Plevnei - 11
Risipirea Plevnei - 12
Risipirea Plevnei - 13
Risipirea Plevnei - 14
Risipirea Plevnei - 15
Risipirea Plevnei - 16
Risipirea Plevnei - 17
Aceasta pagina a fost accesata de 1662 ori.
