Risipirea Plevnei - 08

Risipirea Plevnei - 08

de George Cosbuc


De ieri incepuse sa ninga - cea dintai ninsoare in iarna aceasta pe campiile Bulgariei - si indepartarile vailor erau albe de zapada. Cerul era intunecta de nori, dar vantul s-alinase si s-a domolit si gerul.
Pe creasta dealurilor de la Bucova, batalioanele romanesti steteau insirate, gata sa plece, dar ofiterii si soldatii se oprira deodata ca tintuiti de-o mana puternica si ramasera neclintiti pe loc. Toate privirile erau intoarse spre o parte, pe coasta Bucovei despre Plevna si urmareau cu netarmuita incordare inaltatoarea priveliste ce se desfasura pe coasta. Batalionul nostru, trimis sa intre in Plevna, cobora pe clinul dealului cu pasi repezi parca ar fi voit sa zboare. Ne-a invrednicit Dumnezeul neamului nostru sa ajungem si aceasta zi! Lacrimile parintilor de acasa, care si-au stors ochii de mila baietilor de trei luni prin santuri, sub posomorata varsare de ploi a cerului nemilostiv, toate aceste trebuiau sa fie rasplatite si mare si frumoasa trebuia sa fie ziua rasplatirii.
Si tot cobora batalionul, cobora mereu si a intrat pe strazile orasului si-a pierit din vederea ostirii de pe dealuri. Nici un soldat nu s-a clintit din loc; ca inmarmuriti au stat acolo in zarea culmei, cu sufletul plin de mandrie si cu ochi plini de flacari, staruind sa vada totul pana ce n-au mai avut ce sa vada. Erau parca ingrijati de soarta celor ce indraznesc sa s-apropie de blestematul oras al Plevnei, de locul care-i ingrozise atata vreme pana si prin visurile lor, si parca se uitau dupa dansii, ca si cand s-ar fi dus ca sa nu-i mai vada. Si atunci ochii lui scanteiau in umeda durere a lacramilor. Si parca se rugau pentru sufletele lor. Iar in gandul lor toti intr-un glas le ziceau: sa ne vedem sanatosi, flacai!
Atunci, ca si cand i-ar fi impins aceeasi mana puternica, ei s-au intors grabiti sa plece, caci datoria lor si avutul vitejiei ii chema la incaierarea si la invalmasagul mortii, pe dealurile de la Opanez. Dar cand s-au intors la dreapta, ca s-apuce drumul inata in fata lor, pe o muche-nvecinata, insusi barbatul care i-a dus in razboaiele biruintii, domnitorul nostru insusi. Caci indata ce auzise de intrarea romanilor in redute, el alerga, cu nemarginita bucurie in suflet si cu vrednica mandrie in inima, spre crestele Bucovei. Si a ajuns la vreme. El insusi a vazut cum ostirile sale coborau spre Plevna, insusi a petrecut cu ochii si cu sufletul pe cei ce puneau de cea dintaie data piciorul in culcusul leului Osman. "Traiasca domnitorul", strigara batalioanele, salutand pe comandantul lor, iar el, neputandu-si ascunde bucuria, scoase chipiul si ridicandu-l sus deasupra capului striga: "Sa traiti, flacai! Traiasca Romania!". Batalioanele repetara " Traiasca Romania!", si vuietul strigarii lor se izbi din deal si dus pana departe rasuna peste vaile Plevnei, repetat de zece ori "Traiasca Romania".





Risipirea Plevnei - 01
Risipirea Plevnei - 02
Risipirea Plevnei - 03
Risipirea Plevnei - 04
Risipirea Plevnei - 05
Risipirea Plevnei - 06
Risipirea Plevnei - 07
Risipirea Plevnei - 08
Risipirea Plevnei - 09
Risipirea Plevnei - 10
Risipirea Plevnei - 11
Risipirea Plevnei - 12
Risipirea Plevnei - 13
Risipirea Plevnei - 14
Risipirea Plevnei - 15
Risipirea Plevnei - 16
Risipirea Plevnei - 17


Aceasta pagina a fost accesata de 495 ori.