Zvarcoliri pe sub pamant - 08

Zvarcoliri pe sub pamant - 08

de George Cosbuc


Dar, deodata, prin intuneric, cam pe vremea cinei, se umplura iarasi vaile de vuiet.
Romanii izbira din nou Plevnita. Pana acum ei nu incercara niciodata sa se lupte noaptea. Acum, crezand ca totusi vor izbi fara de veste pe turci, se repezira din nou asupra lor, chibzuind ca prin intuneric, daca nu vor izbandi, le va fi mai usor sa dea indarat si sa-si adune ranitii.
Fara sa traga cu tunul, chiar fara sa descarce o singura pusca, in tacere ca stafiile, iesira soldatii nostri din santuri si detera navala cu baionetele intinse. Numai tropotul pasilor s-auzea, un tropot scurt si des, rapaind ca grindina. Turcii auzeau bine sunetul pasilor, dar nu trageau de loc cu pusca, de aceea credeau ai nostri ca santurile sunt slab aparate. Dar iata ca ajunsesera dorobantii la sant, ii gasira numai un fulger de baionete; santul era plin de turci, umar la umar, si toti cu baionetele in sus. Fiind peste putinta sa s-azvarle in baionetele lor, romanii incepura sa traga foc asupra santului, dar neputandu-se apropia destul, se bateau cu "Pamantul".
Atunci, o mana de oameni alergara spre o gura a santului, iar capitanul Vasiliu cu ai lui spre alta gura. Romanii trageau acum de-a lungul santului in multimea cea stramtorata a turcilor si-i pustiau. Turcii nu se puteau invarti si nu puteau intrebuinta pusca: incepura, deci, sa se indese spre gurile santului ca sa iasa la larg, iar ai nostri se straduiau sa-i tie in sant, ca sa poata da in gramada.
Si se facu o imbulzeala de nespus la gurile santului si se porni o incaierare de oameni si zvarcolire cum n-au mai vazut romanii. Capitanul Ganescu cu ai sai s-a apropait acum de sant ca sa-i ia pe turci la raspar si de la mijlocul santului. Dar, prin intuneric, el n-a bagat de seama ca turcii aveau cangi lungi prin sant si cand s-a apropiat, el a fost prins cu carligul si tras in sant. Pe cei ce patira ca el - si o patira multi - turcii i-au macelarit in sant.
Cu toata apararea inversunata, turcii fura coplesiti. Se umplura santurile de cadavre si de fasine, si impinsi de romaniicare sarira in sant, turcii fugira cautandu-si mantuirea in reduta.
Pe cand se invalmaseau prin sant, o seama de romani iesira la larg si incepura sa aseze scarile si urcara pe scari, ajunsera pe parapet si incepura sa coboare in reduta. Cei din sant strigara atunci un Ura, care zgudui vazduhul si ajunse pana pe dealul unde stetea domnitorul cu generalii sai. Toti crezura ca reduta e cucerita.
Dar nu era. Numai vreo cativa razbira pe parapet si apoi in reduta; cei multi se zvarcoleau prin santuri.
Indraznetii si norocosii, care apucara sa iasa din sant, s-agatara, intr-adevar, ca vulturii stancilor pe parapetele redutei. Si unde n-aveau scari, suiau unii pe umerii altora si sareau pe parapet. Si cu atata manie se repezeau flacaii nostri incat spuneua turcii - dupa caderea Plevnei - ca in tot razboiul purtat nu itnrase in ei atata groaza de pierire ca acum. E de neuitat povestea spusa de un capitan ca vazu pe unul din dorobantii sai cum se muncea in varful unei scari sa se avante pe parapet, agatandu-se numai cu o mana. "Pune si cealalta mana, baiete, si urca, ma, ce zabovesti?" "As pune-o si pe celalta", raspunse soldatul "dar mi-e colo in sant!" - "Atunci, da-te jos!" - "Pai, as vrea, capitane, sa mor in reduta". Capitanul il ajuta sa se urce sus, si ajuns pe parapet acest flacau cu mana dreapta taiata din umar, striga din rasputeri aruncand ochii si apoi s-azvarli de pe zid sub picioarele turcilor. El voia sa moara in reduta!
Iar, acolo, in reduta, era urgia lui Dumnezeu. Se strapungeau in de-a valma, se izbeau cu pumnii, se muscau cu dintii; ici om stand cu genunchii pe pieptul omului si invartindu-i baioneta in gat, colo unul cazut cu fata intr-o balta de sange, ici unul cu capul despicat in doua de-i atarna jumatatea capului pe un umar, si pretutindeni inclestare si omor si moare intr-o mie de chipuri.
Atunci, incepu deodata sa sune apelul in tabara turceasca; pe toate dealurile imprejurimii incepura tobele turcesti sa-si cante cantecul primejdiei si sa cheme ostirile intr-ajutor.
Si se rascolira dealurile, se razvratira vaile si de pretutindeni incepura s-alerge turcii, sa soseacsa, repezi, sa curga ca paraiele si sa sara in reduta. Mai toti ofiterii romani erau raniti, si flacaii nostri foarte rarti. Si cand vazura sosind multimea de osti turcesti din adancul intunericului, se retrasera pana ce mai era vreme si pana nu se vedeau inconjurati de turci.
Incet si culegandu-si mortii si ranitii, baionetele se retrasera, prin intuneric, pana la santurile lor. Turcii, desi asa de multi, nu indraznira sa le urmareasca.
Cazura o mie de romani intr-aceasta zi, parte morti, parte raniti. Nici o lupta, purtata de noi, n-a fost mai strasnica si mai sangeroasa decat asta.
Mai toti ostenii erau raniti la mani, cei mai multi aveau bratele rupte, degetele taiate. Aceasta era dovada de avantul lor in suirea pe parapete. Cand puneau mainile sa s-agate pe reduta, turcii le taiau mainile si flacaii cadeau in sant.
Cei mai multi morti erau dintre dorobantii vlasteni si teleormaneni, iar ranitii erau mai ales din batalionul intai de vanatori.
Pierisera de randul acesta multi dintre soldatii de geniu care se repezira spre santuri cu fasine si cosuri de nuiele, cu sape si cu toate uneltele trebuincioase ridicarii de adaposturi.
Peste noapte, tarziu dupa miezul noptii, s-a inceput din nou impuscatura intre romani si turci. Caci iesisera si turcii pe ascuns, si romanii, sa-si culeaga mortii de pe deal, si au inceput sa se improste unii pe altii cu plumbi. Turcii au sarit la tunuri si au inceput sa traga cu obuzuri. Ai nostri, vazand aceasta, au incetta focul si in urma s-au astamparat si turcii.
Aceatsa a fost cea din urma incercare de navala asupra Plevnitei. De aici inainte romanii au lasat-o in pace cu navala, dar i-au facut de scurtare a zilelor prin sparturile lor de apropiere. Au tot sapat pe sub pamant si s-au apropiat de ea; au facut santuri chiar pana sub parapetele ei, pe care aveau de gand sa le azvarle in aer, cu iarba de pusca. Dar n-au ajuns sa-si implineasca gandul, caci in zilele in care erau gata sa azvarle reduta in aer, Osman s-a dat prins cu toata oastea.
Pretutindeni in razboi am biruit, numai la Plevnita n-am avut noroc. Vitejia noastra si avantul nu ne-au fost de folos la Plevnita, dar nicaieri ca la ea n-au dovedit romanii mai multa staruinta si vrednicie de ostean. Pentru luptele de la Plevnita ne-au admirat lumea ostirile streinilor si ne ziceau: vrednici ati fost sa biruiti, dar norocul n-a voit!





Zvarcoliri pe sub pamant - 01
Zvarcoliri pe sub pamant - 02
Zvarcoliri pe sub pamant - 03
Zvarcoliri pe sub pamant - 04
Zvarcoliri pe sub pamant - 05
Zvarcoliri pe sub pamant - 06
Zvarcoliri pe sub pamant - 07
Zvarcoliri pe sub pamant - 08


Aceasta pagina a fost accesata de 470 ori.