Zvarcoliri pe sub pamant - 06

Zvarcoliri pe sub pamant - 06

de George Cosbuc


Vazusera ai nostri ca reduta Plevnitei nu se poate cuceri cu navala. Dar nu voira sa o lase necucerita, si de aceea se pusera cu temei sa-si faca santuri de apropiere, casa-si scurteze tot mai mult drumul si sa micsoreze campul deschis peste care aveau sa dea navala.
O luna intreaga au trait ai nostri numai sub pamant, sapand zi si noapte la santuri si la paralele. Iar cand au crezut ca sunt destul de aproape, au mai incercat odata sa dea asalt, si n-au avut noroc nici atunci, si in urma si-au luat gandul s-o mai izbeasca. Si pana la caderea Plevnei, Plevnita turiclor a ramas in picioare, nesuparata de ai nostri, dar suparand necontenit cu tunurile ei reduta noastra.
Pe langa companiile de geniu lucrau cate trei-patru companii de pedestrime, schimbandu-se mereu ziua si noaptea. Tot campul dntre redute il facura numai santuri, in crucis si in curmezis, si impletite in toate chipurile. Lucrasera cate opt sute de oameni si ziua si noaptea o luna de zile.
Ziua lucrurile mergeau incet si cu multa bagare de seama, din pricina ca turcii trageau focuri spre sapatori. Toata ziua stateau la panda turcii pe parapet, si unde zareau ori vreo lopata iesind din sant pe d-asupra pamantului, ori vreun chipiu, isi indreptau plumbii intr-acolo.
Noaptea sapau mai in liniste. Dar cand erau nopti senine si luminate de luna, turcii ii zareau si-i impiedicau. omorand de multe ori pe lucratori mai in frunte. Cu cat era noaptea mai intunecata, cu atat era mai bine pentru sapatori, cu toate ca era munca nespus de grea, sa sapi prin intuneric ca in mormant, fara pic de lumanare, ca sa nu te stie turcul unde esti; sa chibzuiesti mereu cat de tare dai cu sapa, ca sa nu faci sunete; sa nu indraznesti sa vorbest de loc, ca sa nu-ti auda glasul; si sa n-ai repaos noaptea intreaga, ca sa faci ce nu poti face ziua.
Erau lungi santurile, caci faceau cotituri intr-una, erau adanci cat sa poata umbla prin ele omul cel mai inalt fara sa se vada, si erau largi de puteau sa mearga printr-insele trei care alaturea. Ce de sapatura! Iar pamantul sapat nu puteau sa-l azvarle afara, ca sa nu se cunoasca locul unde se sapa, ci trebuiau sa-l care prin santuri pana la reduta noastra si apoi sa-l azvarle intr-o valcea de dupa reduta.
Mai bine razboi si pierire de oameni decat o munca asa de urgisita si de grea! Si cu toate acestea dorobantii munceau veseli, munceau mai mult decat li se crea. Vorba lui Penes Curcanul: Nici unul insa, dragi copii, nici unul nu se plange!
Nu s-au plans, cu toate ca munca li se facuse, cu vremea intreit de grea. Cam de la sfantul Dumitru incepuse o ploaie amestecata cu zapada, si un vant ascutit batea de-a lungul vailor. Se umplusera santurile de noroi, si bietii flacai care sapau pe acolo, stateau ziua intreaga pana la glesne, si multora le degerau picioarele. Iar cei ce carau pamantul ori scandurile si fasinele trebuitoare lucrarii, balaceau pana la genunchi in noroiul facut de umbletul atator sute de oameni. Iar deasupra lor curgeau cu nemiluita ploaie si iarasi ploaie, si ei uzi pana in maduva oaselor gafaiau sub greutatea sacilor umpluti cu pamant, in vreme ce gloantele turcesti le suierau pe langa urechi si-i petreceau si in jos si in sus pe cale.
De atata ploaie se muiase pamantul si se prabusea. Oamenii, care muncisera atata sa sape, isi vedeau intr-o clipa risipita toata munca prin surparea pamantului, si trebuiau din nou ca sa dreaga santul ruinat.
Si au muncit mereu si au muncit cu nadejde si s-au apropiat de multe carari deodata pana la o azvarlitura de piatra de reduta turcilor.
De cateva ori au fost nevoiti sa sape si unde nu voira. Turcii, adica, incepura sa sape si ei santuri de apropiere catre noi. Ai nostri pandeau incotro isi sapa santul si apoi incepeau sa sape un sant de-a crucisul santului turcesc ca sa-l taie. Si unde se intalnea santul nostru cu al lor, se facea moarte de oameni, acolo sun pamant, caci se pomeneau deodata si turci si romani in gura santului. Si-i dovedeam pe turci, si ne grabeam si noi si ei sa inchidem acolo santul, cu pietre, cu saci umpluti cu pamant, cu lemne - caci precum nu indrazneam noi sa intram in santul lor, tot asa nici ei intr-al nostru.
La urma, ai nostri scoasera toata impletitura aceea de santuri, intr-o piata. Sapasera adica un loc larg cat ar putea sa cuprinda 8-10 case, adanc si acoperit cu barne s cu saci de pamant, la vreo 60 de metri departe de reduta si acolo se adunasera batalioane de pedestrime si stateau ca intr-o cetate. Cat tinea ziua lui Dumnezeu, turcii trageau spre piata asta, aruncau din reduta bombele cu mana, iar ai nostri raspundeau si se galceveau asa de aproape, caci li se auzeau vorbele care erau injuraturi mai ales. Si se certau si se ocarau si se improscau cu plumbi toata ziua, nu fara pierdere de vieti, caci din cand in cand plumbii tot mai nimereau pe cate unul.
La amiazi, cand mancau ai nostri, se intampla ca se rataceau plumbii turcesti prin ceaunul cu mamaliga si prin ciorba. Isi scoasera, bietii, vorba glumeata ca la amiaza mananca bors cu plumb, iar seara plumb cu bors. Erau glumeti si-acolo, dupa felul mucalit al romanului si nu se lasau de dracii cu toate ca erau in gura mortii.





Zvarcoliri pe sub pamant - 01
Zvarcoliri pe sub pamant - 02
Zvarcoliri pe sub pamant - 03
Zvarcoliri pe sub pamant - 04
Zvarcoliri pe sub pamant - 05
Zvarcoliri pe sub pamant - 06
Zvarcoliri pe sub pamant - 07
Zvarcoliri pe sub pamant - 08


Aceasta pagina a fost accesata de 489 ori.