Zvarcoliri pe sub pamant - 01

Zvarcoliri pe sub pamant - 01

de George Cosbuc


O saptamana incheiata dusera bietii osteni din Grivita noastra o viata ca vai de ea. Ziua si noaptea erau improscati cu giulele si cu obuzuri de turcii din Plevnita, iar focurile de pusca nu incetau de loc. Cat erau noptile de mari, stateau cu armele in mana, caci nu stiau ceasul in care vor navali turcii asupra lor. Pe langa ploaia cerului si focul turcilor mai sufereau si de altele. Trupurile moarte ale celor cazuti in ziua de 30 august, steteau si acum pe campul deschis de pe langa reduta si pe dealul din fata, si de cate ori ieseau ai nostri sa le adune, turcii incepeau din toate intaririle lor sa azvarle plumbi si obuzuri. Numai noaptea, pe furis, mai indrazneau ai nostri sa se arunce pe ici-colo, ca sa aduca vrun mort in reduta.
Degeaba ridicau ai nostri steagul alb al acii si cel cu crucea rosie, caci turcii trageau in sanitari si in steaguri. Si degeaba i-au trimis soli lui Osman cerandu-i sa se tie de legamantul facut cu rusii, ca va pastra toate obiceiurile ingroparii in timp de razboi. Osman raspundea ca el a facut legamantul cu rusii nu cu romanii.
Cadavrele putrezisera si umplura aerul cu miros greu. Se adunasera vulturi la cadavre; si cu tot zgomotul pustilor, intr-una sporeau norii de corbi ce se adunau din spre muntii Balcanilor. Romanilor le era mai mare mila cand vedeau pe fratii lor mancati de pasarile cerului si n-aveau bietii nici o putere sa-i ingroape.
Apoi, cei din reduta noastra nu puteau iesi din reduta, caci toate imprejurimile ei erau sub bataia pustilor si tunurilor turcesti. Neputand sa aiba drum pe nicaieri la tabara noastra, ei nus-i puteau aduce mancare si munitiuni. N-aveau nici apa de baut; drumurile la izvoare erau in mana turcilor. Numai noaptea se furisau din reduta, de aduceau apa de pe dealuri ori munitiuni din tabara, dar si atunci le mergea rau, caci turcii, indata ce ii simteau, deschideau focul din toate partile.
Asa nu era de dus. Trebuiau sa-si schimbe viata. Sa iasa din Grivita si s-o lase iarasi in mana turcilor? Ar fi fost rusine. Dar nici nu se gandeau la asta, se gandeau sa nu s-astampere nici de cum, pana n-or pune mana si pe Plevnita ca sa aiba pace odata.
Intr-o marti, cucerira romanii Grivita si tot intr-o marti, la o saptamana, hotarara sa izbeasca Plevnita pe care nu o putura cuceri batalionalee lui Sontu si Maracineanu.
Era insa greu lucru. Deoparte, ajutor din tabara nu puteai sa aiba; de alta, locul deschis dintre redute, cam vro 500 de metri, era drum prea lung in vreme de navala, era cu neputinta sa-l strabata sub ploaia de foc a turcilor. Acest drum trebuia scurtat si un alt drum trebuia facut, ca sa aiba pe unde veni ajutoarele din tabara fara ca sa le vada turcii.
Miercuri, a doua zi dupa intrarea lor in reduta, romanii s-apucara cu virtute sa-si intareasca parapetele spre partea turcilor. Pana acum, parapetul era mai puternic si mai inalt spre rasarit, deoarece pe partea aceea nazuisera romanii asupra turcilor, acum trebuie intarit parapetul despre miaza-noapte, caci de partea asta erau acum dusmanii. Toata ziua de miercuri au lucrat romanii la reduta. Unii sapara saturi in fata redutei, altii umplura saci cu pamant si faceau din ei pereti, altii carpira stricaciunile pricinuite de tunuri, dincolo asezau tunurile in ferestruiele parapetului, prin reduta adunau noroiul, azvarleau mortii peste metereze, scurgeau baltile, isi asezau cu randuiala maruntisurile lor si ale turcilor cate le gasira imprastiate.
Seara ispravisera cu reduta. S-apucara acum sa sape drumul spre tabara. Tiata noaptea au sapat si au ridicat pamantul, facand adaposturi inalte spre partea turcilor. Ziua n-au putut sa lucreze din pricina focului turcesc. Au lucrat insa noptile, joi, vineri si sambata. Drumul acesta mergea de-a dreptul la reduta noastra de la movila. Dumineca noaptea drumul era gata, asa ca pititi pe dupa zidul de pamant, flacaii nostri puteau umbla in voie de la reduta pana intr-o vale scutita, si de aici la tabara.
Tot dumineca noaptea au inceput sa sape santurile de apropiere intre reduta noastra si a turcilor. De la colturile Grivitei aveau sa sape doua santuri deparfte unul de altul iar la captele lor, pe mijlocul campiei dintre redute, avea sa se mai sape un sant care sa le lege pe aceste doua, o asa numita paralela. Lungimea celor doua santuri avea sa fie de 120 m. Astfel, in ziua navalei romanii in loc sa alerge de la reduta pe camp deschis, un drum de 500 de metri, vor ajunge prin santuri pana la mijlocul campiei, se vor aduna in paralela si de aici vor rasari deodata din pamant si vor sa goana spre reduta turcilor.
Saparea acestor santuri a fost peste masura de anevoioasa. Turcii, indata ce prinsera de veste ca se fac sapaturi de apropiere spre ei, au sarit cu totii pe parapet si parca voiau sa aprinda lumea, cu atatea manie trageau cu pusca spre ai nostri. Asta era dumineca mai spre seara.
Sapatorii si-au intrerupt lucrul, dar mai spre zori au inceput iarasi. N-au putut insa sa lucreze mult, caci turcii din nou deschisera focul ranind mai multi sapatori. Dar ajunsera cu santurile pana la indepartarea de 120 de metri. Luni peste zi, sapatorii n-au putut sa inainteze, de aceea au inceput sa largeasca santurile facute. Luni noaptea s-a inceput saparea paralelei, dar ea a ramas neispravita, fiindu-le cu neputinta sapatorilor sa mai stea in focul turcesc. Iar a doua zi, marti, dupa hotararea luata mai de dinainte, avea sa se dea navala.




Zvarcoliri pe sub pamant - 01
Zvarcoliri pe sub pamant - 02
Zvarcoliri pe sub pamant - 03
Zvarcoliri pe sub pamant - 04
Zvarcoliri pe sub pamant - 05
Zvarcoliri pe sub pamant - 06
Zvarcoliri pe sub pamant - 07
Zvarcoliri pe sub pamant - 08


Aceasta pagina a fost accesata de 530 ori.