Sarirea noastra intr-ajutor - 02
de George Cosbuc
De cum a inceput sa se desprimavareze, in anul 1877, au inceput sa curga de peste Prut multimile ostasilor rusesti deodata cu raurile umflate de topirea zapezii.
Cate drumuri mari are tara Moldovei, toate erau pline de batalioane insirate, de cai si de care incarcate cu toate cate trebuieste ostirii. Si tot coborau rusii la vale, se tot apropiau de Dunare si se insirau de-a lungul raului care cum soseau.
PLoua ziua si noaptea si drumurile erau pline de noroi. Dar, prin ploaie si noroi, cat era ziua si noaptea, inaintau spre granita turceasca nesfarsitele coloane de rusi. Uzi pana la piele, soldatii se luptau cu drumurile, cantau din gura cantece jalnice de-ale neamului lor. Iar in urma coloanelor, se prelungeau cale de cate opt si zece ceasuri scartiitoarele care ale pahontilor. Imbracati in straie scurte de panza, cu barba ca de oameni salbatici, pahontii isi manau in tacere boii, si numai din vreme in vreme isi deschideau gura cand aveau sa impinga cu umerii carele cazute prin gropile drumului.
Si veneau car dupa car si trei saptamani de zile nu le-a contenit siragul.
Se stia, inca de cu toamna, ca rusii vor porni razboi asupra turcilor. Ei isi adunasera ostile la Prut, asteptand primavara. Iar turcii se gatisera si ei sa intampine pe rusi la Dunare, ori poate in tara la noi.
Si se zvonise ca vom lua si noi parte la razboi. De cu toamna se dasera porunci sa se adune toate ostirile noastre in tabara, si inima mi se cutremura de grija. Razboiul aduse pustiire si moarte, si atatea razboaie cate au trecut peste capul nostru ne-au infiorat firea.
Dar s-au potolit zvonurile si ostirea a fost trimiasa pe la camine.
Dar, in primavara, au inceput zvonurile sa alerge prin tara cu mai multa putere. Acum era ce era.
Rusii s-au adunat la Dunare. Turcii pe aceeasi urma. Ostirile noastre fura din nou chemate sub arme. Se trimisera porunci, sa coboare grabnic dorobantii de prin munti, sa-si lase plugul in brazda si sa tie la Dunare calea turcilor, daca ar fi incercat sa treaca in tara noastra.
Era spaima si fierbere in tara, ca totdeauna inaintea unui razboi, mai ales acum cand razboiul nu-l adusesem noi si cadea asupra noastra ca o napasta. Grija cea mare ne era ca turcii trecand Dunarea, vor face razboiul cu rusii la noi in tara. Ei se adunasera cu multa tarie de oaste la Rusciuc si la Vidin.
De la Rusciuc puteau sa treaca Dunarea la Giurgiu si din cateva sarituri sa ajunga la Bucuresti, sa-l aprinda si sa-l jefuiasca.
Iar pe la Vidin era obiceiul lor sa treaca de cate ori aveau razboi cu rusii, ca sa-i intampine si sa nu le lase vremea sa treaca in tara turceasca.
Ostile noastre se ingramadisera in fata Rusciucului si a Vidinului. Dar, turcii n-au incercat sa treaca Dunarea. N-au incercat macar sa opreasca pe rusi, inchizandu-le drumul Dunarii. Asa ca rusii si-au facut in liniste pod peste Dunare la Zimnicea si au trecut in tara turceasca.
Pe cand noi stateam strajeri la Dunare, rusii se rasletira pretutindeni in Bulgaria, alungand resfiratele ostiri ale putinilor turci, care indrazneau sa le iese in cale, batand pe cele ce li se impotriveau si razbind pe cele din cetati.
Cu toate ca turcii erau pregatiti de razboi mai bine decat rusii, avand ostiri mai mari, pusti mai bune si tunuri mai multe, si-au pierdut cu totul direa si parte cauta sa se fereasca din calea rusilor, parte s-au ascuns prin cetati.
Iar rusii i-au lasat prin cetati si si-au vazut de drumul lor spre inima tariei turcesti, spre Tarigrad, caci la Tarigrad le statea capul.
Dar, deodata s-au schimbat lucrurile. Turcii si-au venit in fire, iar dupa ce s-a ridicat cu toata puterea sa, Osman pasa din Vidin si s-a azvarlit in drumul rusilor, arcusul a inceput sa cante pe alta coarda. Osman a inchis calea ostirilor rusesti, le-a stramtorat si le-a inglotit la un loc si apoi le-a batut cu atat cumplire, incat rusii incepusera sa se uite indarat spre Dunare, ca sa vada pe unde e drumul mai scurt.
In loc sa scoaat rusii pe Osman din Plevna, Osman isi suflecase vratele sa scoata el pe rusi afara din tara turceasca, si cand credeau rusii ca vor azvarli peste Muntii Balcanilor pe Osman cu batalioanele lui, pe atunci Osman se gatea sa azvarle el pe rusi inDunare.
Rusilor le sosise ziua stramtorarii. Ostirile lor, mai putine de vro opt ori decat ale turcilor. imprastiate in tara straina si pe pamant dusman, incepura sa nu mai poata tine piept si sa-si caute alea batutua pe care au venit. Coborara de prin cetati turcii ascunsi prin ele, isi ridicara capul toate ostirile mlor mai de pe margini. Imbarbatati de biruintele lui Osman, sarira cu totii sa izbeasca pe rusi pe de laturi, iar din fata ii razbira cu putere asa de cu virtute, incat calaretii rusilor, dandu-se indarat, umplura campiile bulgare.
Atunci, rusii, neavand alta putere, au rugat pe romani, sa le sara intr-ajutor.
Noi aveam putintica ostire, - ce e drept - iar rusii aveau acasa de zece si cincisprezece ori mai multa decat noi. Dar aceste osti erau acasa, departe, si pana ce sa soseasca la Plevna, turcii ar fi avut vreme, peste cap de multa, sa nu lase nici picior de rus in tara lor.
Sarirea noastra intr-ajutor - 01
Sarirea noastra intr-ajutor - 02
Sarirea noastra intr-ajutor - 03
Sarirea noastra intr-ajutor - 04
Sarirea noastra intr-ajutor - 05
Sarirea noastra intr-ajutor - 06
Sarirea noastra intr-ajutor - 07
Sarirea noastra intr-ajutor - 08
Sarirea noastra intr-ajutor - 09
Sarirea noastra intr-ajutor - 10
Aceasta pagina a fost accesata de 1693 ori.
