Sarirea noastra intr-ajutor - 01

Sarirea noastra intr-ajutor - 01

de George Cosbuc


In fata orasului Zimnicea, in mijlocul Dunarii, este un ostrov mic, acoperit cu paduri de salcii.
Intr-o noapte din vara anului 1877, s-adunara in ostrovul acesta saptezeci de pedestrime ruseasca, avand luntri, ca sa poata trece Dunarea pe malul turcesc.
Era intuneric de tot, cerul innourat. Dunarea se zbatea de vant, iar dincolo, pe mal, in cetatea Sistov era multa putere de osti turcesti. Indata ce-a innoptat, un general rus, Scobelev, urmat de zece cazaci, intrara in Dunare si o trecura cu inotul. Pe o vreme asa de tulburata, era indraznet lucru sa treci calare Dunarea; dar, generalul era om cu capul a-mana, iar caii cazacilor alesi de buni din toata ostirea.
Ajunsi dincolo de rau, cazacii s-ascunsera pe sub rapele malului. Ei aveau sa inlesneasca apropierea luntrilor rusesti de mal.
Pe la miezul noptii, rusii din ostorv se urcara pe plute si incepura sa treaca Dunarea. Erau vro optzeci de plute. Soldatii aveau porunca sa se supuie orbeste poruncii mai-marilor si sa nu descarce pusca, ori ce li s-ar fi intamplat.
Zgomotul valurilor intrecea cu tarie pe al lopetilor, asa ca turcii, cu toate ca erau cu ochii in patru, nu simtira pe rusi. Plutele erau manate de cei mai buni vaslasi ai ostirii de pe mare, cu toate acestea puterea apei le-a imprastiat, incat numai cateva au putut ajunge la locul hotarat, celelalte au fost impinse mai la vale cu cate doua si trei mii de pasi.
Rusii s-adunara cu mare graba la un loc. Dar cei ce au fost azvarliti de apa au trebuit sa se strecoare pe sub mal pana la locul hotarat, si-n vremea asta i-au simtit turcii. Acestia au inceput sa traga focuri. Era intuneric insa, si ei nu vedeau nici unde trag, nici in cine. Dar incepura sa pandeasca drumul Dunarii.
Rusii s-adapostira sub mal, asteptand sa vie alte randuri de rusi cu plutele, ca s-adune ostire destula si-apoi sa sara pe turci.
Celor ce-au venit dupa aceea, le-a mers rau. Turcii isi indreptara pustile si tunurile pe deasupra raului si trageau intr-una, si cu toate ca nu vedeau plutele si trageau numai intr-o parere, au izbutit pe multe si le-au inecat.
Un obuz a izbit un planton, plin de cai si cu tunuri pe el, si toti soldatii cu tunuri si cu cai cu tot se prabusira in apa. Pe ponton era si un colonel, care stia sa inoate foarte bine, si ar fi putut sa scape, dar avea la gat o traista de piele plina cu ruble pentru hrana soldatilor, si greutatea traistei l-a dus in adanc.
Cat a fost noaptea au trecut rusii, inglotandu-se pe mal si asteptand pe branci ceasul navalei.
Dupa ce a inceput sa se zareasca de ziua, turcii s-adunara c toata puterea pe creasa dealului, si impiedicau plutele sa se apropie de mal. Atunci, fara de veste, iesira rusii adapostiti sub mal si cu strigate de navala sarira asupra turcilor.
Turcii banuiau ca sunt rus sb mal, dar nu asa de multi. Si cu toate ca vazura rasarind atata multime de rusi cu baionetele pe pusca si cu tunuri, turcii nu se speriara si incepura sa coboar spre ei ca sa-i intampine. Dealul era acoperit cu vii, si era priincios si unora si altgora. Rusii, dupa porunca inaintara printre vii, fara sa trafa focuri. Ei se repezeau numai cu baioneta. Toata dimineata s-au tot invalmasit acolo pe deal, incat erau mai multi morti in vie decat araci.
In vremea asta, rusii soseau merue cu plutele si mereu alergau tot mai multi spre creasta dealului. Cu toate ca erau stramtorati rau de rusi, turcii se luptau in doua parti, unii tineau piept aici navalitorilor, iar altii bateau Dunarea. Toate plutele rusilor erau pline de morti, multe se scufundara cu tunurile si cu hrana soldatilor. Unii dintre rusi, acum ca era ziua, mai scapra cu-notul la mal.
O pluta, pe care s-aflau vro saizeci de soldati a fost luata la ochi de turci, cu salve. La salva dintai cazura morti treizeci si patru dintre ei. Pluta, dusa de puterea apei trecu tocmai pe dinaintea pedestrimii turcesti, si la a doua salva cazura morti toti soldatii afara de trei. Acestia trei se munceau s-abata pluta; caci se ducea tinta spre mal in mana turcilor, dar a treia salva de pusca ucise pe doua dintre dansii. Atunci, cel din urma soldat ramas in viata - ranit si el in spate - sari in apa si inota indarat spre un ostrov mititel. Dar un turc s-a luat dupa el, pe mal, il izbi glontul turcului drept prin umar. Rusul s-a ascuns prin balarii si a stat cinci zile in apa pana-n piept, iar a cincea zi l-a gasit acolo o corabie ruseasca, lihnit de foame si aproape mort si cu ranele putrezite.
Incetul cu incetul, rusii impinsera indarat pe turci; le luara rand pe rand intariturile, punand mana pe tunurile lor si curatind locul de ei. Turcii s-adunasera la o moara si se aparau nebuneste. Dar, pe la noua ceasuri dimineata, sosi din josul Dunarii o corabie ruseasca si trecu dintr-odata un regiment intreg de rusi pe malul turcesc.
Regimentul alerga de-a dreptul la moara, si dupa vrun ceas turcii se risipira care-ncotro, spre Nicopole si Rusciuc, lasand Sistovul in mana rusilor.
Asa a fost inceputul trcerii rusilor pste Dunare. A doua zi, ei isi facura un pod de plute, dar peste noapte l-a rupt vantul. Si-l facura din nou, mai trainic, in vro cinci zile. Lemnaria o aveau adunata la gura Oltului, dar pana au adus-o le-a trebuit vreme, caci trebuia s-o treaca prin fata orasului Nicopole, pe sub bataia tunurilor turcesti. Au trecut-o noaptea, dar cu multa primejdie si moarte de oameni.
Pe podul acesta, lung de un kilometru, au trecut zi si noapte ostirile rusesti si s-au ingramadit pe capul turcilor. Aproape doua luni au tot trecut si pedestrime cu tunuri si calareti, si care cu munitii si cu hrana.





Sarirea noastra intr-ajutor - 01
Sarirea noastra intr-ajutor - 02
Sarirea noastra intr-ajutor - 03
Sarirea noastra intr-ajutor - 04
Sarirea noastra intr-ajutor - 05
Sarirea noastra intr-ajutor - 06
Sarirea noastra intr-ajutor - 07
Sarirea noastra intr-ajutor - 08
Sarirea noastra intr-ajutor - 09
Sarirea noastra intr-ajutor - 10


Aceasta pagina a fost accesata de 1570 ori.