Cucerirea Rahovei - 09

Cucerirea Rahovei - 09

de George Cosbuc


A fost trista si plina de amaruri noaptea pe care au petrecut-o dorobantii nostri, unii in reduta cucerita si altii departe sub dealurile Loscovetului in tabara cu intarituri. Dupa atata incordare si staruinta de peste zi, ei se simteau sfarsiti de oboseala. Carele cu munitiuni tot nu sosisera si ei au fost siliti sa petreaca noaptea nemancati.
Pana tarziu in noapte, ei ratacira prin vai si pe dealuri ca sa-si adune mortii si ranitii si sa-si numere pierderile de oameni si de arme. Peste o suta de dorobanti pierisera si mai multi de patru sute zaceau raniti prin corturi.
Bietii oameni n-au inchis ochii cat e noaptea, de grija sa nu-i izbeasca fara de veste turcii. Au stat incinsi strajuind pana-n ziua. Dar nici oboseala, nici foamea si vegherea necontenita nu le facea atata suparare si neliniste ca gandul ca au muncit degeaba si n-au ispravit nimic. In aamrul lor, li se parea ca au fost batuti de turci; intunericul si linistea, ce deodata s-a lasat dupa atata vuiet, ii ingrozea si parca steteau la marginile pamantului inconjurati de primejdii de toate partile, departe de ai lor, si dati fara de scapare mortii. Iar lipsa plumbilor si iarba de pusca le topea si putintelul suflet ramas in oase dupa atata truda.
Si pe langa toate erau ingrijati de jalnica veste ce le sosise din partea cealalta a Rahovei, de la oastea din Bucovita.
Sa ne intoarcem cu gandul putin inapoi si sa ne aducem aminte ca ostirea noastra se impartise in doua, ca sa izbeasca cetatuile din doua parti. De la Loscovat au lovit-o dorobantii, iar de la Bucovita aveau s-o loveasca rosiorii si ulanii rusi cu cinci sute de dorobanti din Mehedinti. Iar de peste Dunare, tunurile noastre de la Bechet aveau sa izbeasca Rahova din spate, in vreme ce vro mie de dorobanti aveau sa treaca Dunarea in luntri si sa ia pe turci la raspar. Si nici dintr-o parte nu s-a ispravit nimic.
Tunurile de peste Dunare au batut toata ziua, dar ghiulele n-ajungeau pana la redute si se pierdeau in gol pe campii. Iar dorobantii n-au apucat sa treaca Dunarea. Astfel, despre partea asta ostirile luptatoare n-a avut nici un ajutor. Daca l-ar fi avut, ar fi dormit peste noaptea asta in Rahova, in oras, in culcusuri calde, nu prin umedele santuri ale vailor.
In partea dinspre Bucovita a fost si mai rau. Jumatate din mehedintenii trimisi acolo au fost asezati la podul Harletului, ca sa tie drumul turcilor, iar alta jumatate a inaintat pe dealuri spre reduta din partea aceea. Adevarat, ei n-aveau de gand sa se incaiere cu turcii, caci prea erau putini, iar calaretii nu le-ar fi putut da nici un ajutor pe dealuri.
Voiau numai sa zadarniceasca pe turci, sa le abata gandul si ostirea intr-acolo, ca poata navali dorobantii din partea astalalta mai cu temei asupra Rahovei, pe care a r fi gasit-o mai slab aparuta cata vreme turcii ar fi avut de lucru si ici si colo.
Pana-n ziua, colonelul Creteanu cu rosiorii sai a inceput sa furnice pe sub poalele dealurilor din partea aceea, iar tunurile cate le aveau varsara foc cu multa indaratnicie. Turcii raspundeau si ei vartos. In urma, cele doua companii de dorobanti cu colonelul Mateescu iesira in fata redutei, prefacandu-se ca au de gand sa dea navala. Dar, vazand ca reduta de acolo e slab aparata, isi luara inima in dinti si s-azvarlira cu dinadinsul spre ea.
Dorobantii inaintara cu staruinta si cu iutime mai pe sus de orice lauda si ajunsera pana la santurile vrajmasului. Dar, aproape de santuri turcii ii intampinara cu un foc ucigator si asa de repede incat randurile mehedintenilor s-au stirbit.
Dar, colonelul Mateescu ii tot indemna si oltenii incepura sa intre in sant. Deodata, insa, in ploaia de gloante colonelul isi simte piciorul patruns de un glont. Il izbise plumbul prin genunche. El face cativa pasi schipatand ca sa iasa din bataia pustilor, dar atunci sosi alt glont si-i trece prin fluierul celuilalt picior. Neputand sa se mai tie pe picioare, colonelul a cazut.
Comanda a luat-o capitanul Merisescu. Dar, descurajati de focul potopitor al turcilor, de micul lor numar si vazand o piaza rea in ranirea colonelului, dorobantii s-au dat indarat, ochind mereu, aparati fiind de escadroanele de rosiori si de doua tunuri. In buna randuiala, ei s-au ascuns intr-o valcea, dupa ce s-au batut voiniceste, lasand pe dealuri aproape o suta de oameni, morti si raniti.
Generalul rus, al ulanilor, s-a mirat si si-a facut cruce, cand a vazut pe mehedinteni cu ce indrazneala s-azvarleau spre turci. Iar cand s-a intors la Plevna, vorbea ca de o mirare de ei, si chiar in scrisoare i-a laudat cu mare lauda.
Vestea despre infrangerea mehedintenilor a auds-o un rosior in tabara dorobantilor, tarziu in noapte. Si acum, aceasta veste amara si mai mult sufletul vitejilor luptatori inchisi in reduta cucerita si retrasi in tabara lor. Si erau ingrijati ca nici a doua zi nu le va sosi plumbii si merindea. Si se gandeau ca daca le vor sosi, incepe-vor iarasi lupta de la inceput, ca si cand n-ar fi facut nimic intr-o zi asa de chinuita ca cea de ieri? Si daca nu vor putea nici astazi sa strabata in Rahova? Si daca peste noapte vor sosi ajutoare turcesti din Vidin si rosiorii nu le vor putea taia drumul?





Cucerirea Rahovei - 01
Cucerirea Rahovei - 02
Cucerirea Rahovei - 03
Cucerirea Rahovei - 04
Cucerirea Rahovei - 05
Cucerirea Rahovei - 06
Cucerirea Rahovei - 07
Cucerirea Rahovei - 08
Cucerirea Rahovei - 09
Cucerirea Rahovei - 10
Cucerirea Rahovei - 11
Cucerirea Rahovei - 12


Aceasta pagina a fost accesata de 518 ori.