Cucerirea Rahovei - 08

Cucerirea Rahovei - 08

de George Cosbuc


Lupta se porneste fara seaman de crancena.
Se vede ca intrasera in foc si rezervele turcesti, caci focul pustilor sporise.
Carmuitorul ostirii intregi, Slaniceanu, s-apropiase cu ofiterii povatuitori pe o movilita asa de mult incat era ajuns in bataia pustilor turcesti.
Gloantele umblau prin aer ca albinele cand roiesc. Nu se mai puteau trimite porunci, caci tot dealul era numai plumb fierbinte.
Calarasii trimisi cu stiri si cu porunci pe la felurite locuri plecau si nu se mai intorceau, caci ii gasea pieirea in cale. Unul dintre ei, avand strasnica porunca sa se poarte bine si sa duca o porunca colonelului Maldarescu, vazand ca nu e chip sa strabata printre gloante, a decalicat si a plecat pe branci, ocolind locurile netede si pitindu-se pe dupa movile. Avea porunca sa se intoarca repede si s-a intors: tot pe branci. Dar cand a ajuns, n-a putut vorbi de obosit si a aratat numai cu mana ca raspunsul e sub cureaua sabiei. Bluza in coate si pantalonii in genunchi i se facuse zdrente si-i curgea sangele din coatele ranite.
Indemanatici si usori, dorobantii, cu toata napraznica focului turcesc, razbira prin santuri.
Locotenentul Radovici al mehedintenilor peri acolo pe coama santului si compania lui - caci tinea locul unui capitan - se invalmasi. Dar sergentii s-au purtat si aici, ca in toate luptele, cu multa iscusinta si indrazneala mare. Unul, Petrea Trocan, a sarit in sant, Ion al Gangului, scapandu-si pusca, se pleca dupa ea si n-o gasi, dar dete cu ochii de un sac gol, cazut de pe parapet. Il lua si ce-i dete prin gand, sari la un ofiter turc, ii vara sacul in cap si incepu sa-l inghioteasca. Gangu cazu izbit cu tporul, dar, pana sa-si descurce tucii pe ofiter din sac, ii napadira ai nostri.
Au mai sarit in sant mehedintenii dupa sergentul lor Mihai Luca si Ion Calugaru, si muscelenii dupa Ion Mitrache al lor. Scoasera  pe turci din santul acesta, si acum nazuiau la santul de sub reduta.
Ilfovenii detera sa-l inconjoare si se izbira piept la piept cu turcii.
Deodata, insa, se lati pritre ai nostri vestea ca pierit si colonelul Maldarescu. Il si vazura dus pe brate si se infricosara cu totii. Colonelul, intr-adevar, nu era mort. Ii cazuse calul ucis si, astfel pe jos, sta tot in bataia pustii, dar deodata tocmai cand se intoarse spre vale, simti ca-i slabesc genunchii si nu-l mai tin picioarele. Un glont izbindu-l in curmezis ii strabatuse printre amandoua fluierele picioarelor. El a cazut; degeaba, flacaii l-au ridicat si, mai de vale punandu-l intr-un pat de tabara, l-au dus la carmuitorul luptei, la Slaniceanu, pe movilita.
Maldarescu tocmai spunea comandantului cum sta lupta sus pe deal la reduta, cand din tabara turceacsa un glont, care parea ratacit, despica vantul si suierand se infipsein stinghia patului in care zacea colonelul. Dar nu era ratacit, caci indata dupa el sosira altele si altele si in urma o ploaie intreaga, spre locul unde stetea Slaniceanu cu ofiterii povatuitori.
Tocmai in vremea aceasta, pe ofiterul de ordonanta Al. I. Ghica, care statea gata sa plece cu o porunca il izbi un glont drept in obraz, umplandu-l de sange. Ofiterul a scuipat sangele din gura, impreuna cu doi dinti, si, punandu-si batista pe obraz, a injurat odata pe turci, a incalecat, nu insa cu porunca primita, caci era de prisos, ci cu insarcinarea sa vada ce e sub reduta.
Era seara si se intunecase bine, mai ales ca s-a lasta o ceata si s-a inorat cerul dintr-o data. Batea vantul ascutit si rece. Intreg dealul era acum al romanilor, caci ajunsera in preajma santului de dinaintea redutei si ca un cerc de fier imprejurara cetatuia. Prin intuneric se bateau la lumina impuscaturilor si lupta era staruitoare. Din vale, luptatorii se vedeau pe creasta dealului alergand ca niste duhuri ale noptii, acum scufundandu-se in intuneric, acum ivindu-se in fumul rosiatic si luminos al ierbii de pusca.
Dorobantii erau obositi, nu mancasera toata ziua, n-aveau nici o capetenie, caci toti mai-marii lor murisera si mergeau inainte carmuiti de sergenti si fiecare facea cum il ducea capul. Pe langa toate se mai lupta intunericul impotriva lor; era greu sa te lupti prin noapte in locuri necunoscute, adancindu-se ca intr-un iad, fara sa stii ce-ai inaintea ochilor.
Dar, o veste de tot inspaimantatoare a adus de sub reduta ofiterul de ordonanta Ghica: dorobantii nu mai aveau iarba de pusca si plumbi!
Carele cu minitiuni, pornite spre oaste, se incurcasera printr-un sat bulgaresc si nu mai soseau; chiar daca ar fi intrat in reduta romanii, ar fi fost popositi de o navalire peste noapte a turcilor dintr-alte redute, caci fara de plumbi, degeaba le-ar fi fost vitejia si lupta cu baioneta si cu patul pustii.
Atunci, din vale incepura trambitele sa sune semnul de rteragere. Incet si tragand cu cele mai din urma gloante spre reduta, dorobantii s-au dat inapoi de clinurile dealului spre reduta lor, cea cucerita de amiazi, cu jale in suflet ca lasa cetatuia din mana. Turcii n-au iesit din santuri ca sa goneasca pe ai nostri; se temeau de intuneric si erau si ei obositi si le cadea asa de bine ca-i lasa romanii in pace.





Cucerirea Rahovei - 01
Cucerirea Rahovei - 02
Cucerirea Rahovei - 03
Cucerirea Rahovei - 04
Cucerirea Rahovei - 05
Cucerirea Rahovei - 06
Cucerirea Rahovei - 07
Cucerirea Rahovei - 08
Cucerirea Rahovei - 09
Cucerirea Rahovei - 10
Cucerirea Rahovei - 11
Cucerirea Rahovei - 12


Aceasta pagina a fost accesata de 561 ori.