Cucerirea Rahovei - 03

Cucerirea Rahovei - 03

de George Cosbuc


Alaturi cu raul Vidului, care trece pe langa Plevna, alte doua rauri mari curg prin partea locului de acolo si se varsa in Dunare. Acestea sunt mai spre apus: Isherul si Ogustul. Intre aceste trei rauri, campie e dreapta si pustie de sate, dar cu cat s-apropie de Dunare, campia se-nalta; in urma incep colnicele, apoi dealurile care se tin in urma lant pana in malul Dunarii. Cat tine campia, tot locul era pe vremea asta acoperit de ostiri calarete, rusi cu romani in amestec. Intre Vid si Isker razbira de mult calaretii, iar dupa luptele de la Dubnic si Telis, ei se asezara temeinic pe intinderile campiei. Intre Isker si Ogust razbira intai rosiorii nostri si dupa bataia ce-au dat-o turcilor la Kneja, s-au intins pe campie de-a latul pana pe sub poalele dealurilor de la Dunare.
Dar dealurile erau stapanite de multa tarie de pagan ascuns in redute si varat in santuri, prin satele care stau rezimate de picioarele picioarele dealurilor. Iar aceste dealuri erau apararea cetatii Rahova: dincolo de dealuri, pe malul Dunarii, sta infricosata cetate intarita cu trei randuri de santuri si cu redute pe crestele dealului.
Ai nostri prin cercetasi si iscoditori, au aflat ca turcii in Rahova sunt cu veghere, dar ca niic gand n-au sa plece spre Plevna si ca deocamdata nu sunt mai multi de sase mii si ca se pot aduna in scurta vreme de prin orasele vecine inca pe atatia.
Trebuiau, deci, izbiti cu iutime, pana ce n-apuca sa se adune.
Apararile cele mai din margine, spre rasarit, ale Rahovei erau cam la vreo cincisprezece kilometri; dpua redute, una deasupra satului Vidin, iar alta chiar in rapa Dunarii la Ostrov.
A treia zi dupa Sfanta Paraschiva, ostirea noastra s-a pornit spre Vidin. Maiorul Ene cu compania lui de dorobanti din Bucuresti mergea in fruntea tuturor, el avea sa dea navala asupra redutei.
Calarasii din Gorj o apucara iute si su sarg, inaintea dorobantilor si intrara in sat. Dar cand i-au vazut turcii din reduta, au inceput sa impuste.
Maiorul, atunci apropiat de reduta, isi aseaza la mijloc dorobantii, la dreapta pe calarasii din Suceava, la stanga pe cei din Arges, ca sa-i poata revarsa pe de laturi si sa prinda pe turci, iar pe calarasii din Gorj i-a trimis pe drumul Ostrovului, ca sa fie pe acolo, daca s-ar intampla sa fuga turcii din Vidin spre Dunare.
Vreo suta de dorobanti se rasletira spre reduta si incepura sa se galceveasca din plumbi cu turcii.In vremea aceasta sosira si cele doua tunuri ale noastre si-si cautara loc de unde sa bata. Era cam la amiazi. Turcii din reduta impuscau slab, si abia se mai vedeau cateva fesuri pe parapet. Dar cand a bubuit tunul nostru, umpland valea de urlet, parca s-ar fi desteptat turcii din somn; parapetul redutei s-a umplut dintr-o data de turci si de dupa toate ridicaturile de pamant rasarira fesuri rosii. Pustile lor incep acum sa trozneasca iute si cu manie si culca pe vreo cativa dorobanti. Ai nostri se imprastiara tragand de dupa copaci, iar altii cu baioneta pe pusca inaintara vartos pe clinul dealului. Erau la sase sute de pasi departe de reduta, acum la cinci sute, acum la patru sute. Alti vreo cativa dintre dorobanti, loviti de gloante se rostogolesc pe colnic si se prabusesc in vale. Atunci, tunul romanesc a bubuit a treia oara, peste capetele dorobantilor si, deodata, cu bubuitul, s-a inaltat o flacara de foc din reduta. Asa de bine au ochit ai nostri, incat tunul a izbit in magazia cu iarba de pusca. Scanduri si pietre si bucati de fier umplura aerul; obuzul, scormonand zidurile redutei, azvarli in aer pamantul cu oamenii de pe el si o multime de turci sarira in vazduh, cazand afara din reduta prin santuri si pana pe aproape de dorobantii care se urcau cu baioenta pe pusca.
Turcii, ingroziti de moartea napraznica ce-i ajunsese si vazand pe dorobanti sub ziduri, aruncara pustile si-l luara la fuga la reduta de la Ostrov. Dar nu-si potrivira nici vremea, nici locul fugirii, caci in vale pe malul Dunarii ii asteptau gorjenii. Erau niste indraciti de gorjeni calarasii acestia, toti jurati sa duca acasa macar cate cinci fesuri turcesti fiecare. Gorjenii navalesc in drumul fugarilor si trag cu carabinele de fac sfarsit pamantului. Nici turcii nu se lasa vazandu-se opriti in cale, o parte  din ei se raspandeste in laturi si adapostindu-se dupa pietre si anini, ochesc in calarasi, iar altii navalesc cu baioneta spre ai nostri. Impiedicandu-se de o radacina, calul locotenentului Catanescu cade in genunchi, un turc s-azvarle si impanta baioneta in locotenent. Caderea ofiterului aprinde mania si indarjirea in calarasi, dar aprinde si indrazneala turcilor, mai ales ca basibuzucii din reduta Ostrovului veneau in fuga nebuna sa le ajute, iar pe de laturi s-adunau alti turci de prin feluritele pichete turcesti de pe langa Dunare.
Sosira insa in vremea aceasta si calarasii din Suceava si din Arges. Un ceas intreg s-a zvarcolit acolo calarasii, caci turcii s-asundeau pe sub rapile malului si prin surpaturile dealului, iar calarasii nu puteau sa-i urmareasca.
Unii dintre turci se ingramadira intr-o casa slujea de pichet si s-aparau dintr-insa cu multa inversunare. Calarasii trebuira sa descalice: pedestriti si tragand cu carabinele au inconjurat casa si au ucis pe toti turcii.
In urma i-au razbit pe turci si i-au luat la goana cat e de lung drumul pana la Ostrov, pe unii ucigandu-i, pe altii prinzandu-i si curatind drumul pana la Ostorv si de la Ostrov, si mai incolo, caci se imprastiara turcii fara de urma.
In vremea asta dorobantii intrara in reduta si prinsera pe turci care n-avura vreme sa fuga. Apoi, a implantat steag romanesc pe reduta.
Impuscaturile de la Vidin s-au auzit peste Dunare. Romanii din satele marginase s-au adunat pe mal si-au putut urmari cu ochii de la inceput pana la sfarsit lupta calarasilor. Iar cand vazura pe creasta dealului de la Vidin tricolorul romanilor si cand chiotele de bucurie ale dorobantilor nostri rasunara prin vai, taranii de pe malul stang al Dunarii incepura si ei sa chioteasca de bucurie si glasurile lor cu cele ale celor din Vidin se facura un singur glas. S-auzea numai chiotul lor si vecinicul murmur al Dunarii in matca-i larga, suindu-se spre ceruri ca un cantec de biruinta si de multumire catre Dumnezeul neamurilor asuprite.





Cucerirea Rahovei - 01
Cucerirea Rahovei - 02
Cucerirea Rahovei - 03
Cucerirea Rahovei - 04
Cucerirea Rahovei - 05
Cucerirea Rahovei - 06
Cucerirea Rahovei - 07
Cucerirea Rahovei - 08
Cucerirea Rahovei - 09
Cucerirea Rahovei - 10
Cucerirea Rahovei - 11
Cucerirea Rahovei - 12


Aceasta pagina a fost accesata de 498 ori.