Povestea unei coroane de otel - Oastea - Tunarii si sapatorii

Povestea unei coroane de otel - Oastea - Tunarii si sapatorii

de George Cosbuc



Cu doua lucruri am intrecut noi pe Rusi in razboi, cu tunurile si cu iscusinta adapostirii.
Rusii aveau multe tunuri la Plevna , poate si de cinci ori mai multe, dar mai slabe so mai scurte in bataia ghiulelei. Nici nu tineau ei la tunuri.
Dupa obiceiul de razboi al lor, Rusii n-au rabdarea sa tot loveasca pe dusman cu ghiulelele. Indata ce-l vad, sar pe el cu baioneta.
Si la Plevna au voit sa sara asa, chiar a doua zi dupa impreunarea ostirilor noastre cu ale lor. Degeaba le spunea Domnitorul nostru ca redutele sunt prea tari ca le iei cu iuresul, ca vitejia si indrazneala navalirii e fara folos cand ai sa te urci pe ziduri, in focul pedestrimii dusmane. Cu mare greu a putut sa le abata gandul de navala si pripa. Si asa, redutele au fost batute cu tunurile trei zile; iar a patra zi, s-a dat navala, dupa placul Rusilor.
E adevarat ca la navala, ei sunt iscusiti si se duc orbeste. S-au invatat asa, poate unde au ostiri mari si biruiesc pe potrivnic cu multimea.
A ramas insa dovedit la Plevna ca multimea si navala nu aduc un bine, cand dusmanul se stie adapostit cu iscusinta.
Noi am avut tunuri mai trainice, cu bataie mai lunga. Nu erau la fel cu ale Turcilor. Si trageau bine Turcii. Dar se vede ca avand obuzele cumparate de mult, le-au tinut fara nici o grija, si li s-au stricat, asa ca abia jumatate din ele luau foc.
Domnitorul nostru isi pusese tot sufletul sa aiba tunuri bune; iar oastea tunarilor sa-i fie aleasa. Si se uitau Rusii cu coada ochiului la tunarii nostri, flacai tot voinici si isteti la umbletul cu tunurile; caii puternici, ingrijiti si bine deprinsi cu manevrarea; hamurile tari si frumoasa; iar tunurile de cea mai buna schija. Apoi, ofiterii, toti pana la unul, destoinici si cu invatatura de prin scoalele ostasesti ale streinilor.
La Vidin, odata, Turcii au tras cu tunul de mai multe ori spre adaposturile noastre de la Calafat. Ai nostri au tacut; dar unul dintre ofiteri, mai in gluma, a tintit cu tunul drept in gura unui tun turcesc si a tras. Tunul turcesc s-a sfaramat, iar Turcii si-au scos tunurile de unde le aveau si s-au ascuns.
Si la Smardan s-au petrecut una tot asa, a doua zi dupa cucerirea satului. Turcii se intoarsera cu multa urgie asupra adaposturilor noastre. Nu trebuia mult si ne-ar fi biruit. Se dase porunca tunarilor nostri sa-si mantuie tunurile si sa fuga.
Atunci un ofiter bun chitor intoarse tunul si tinti in gura unui tun turcesc, care sta mai indraznet in fata Romanilor.
A nimerit drept in gura tunul a sarit in tandari in toate partile, tunarii si caii au zburat spre cer. Acest lucru atata spaima a bagat in Turci, ca si-au adunat companiile si au rupt-o la fuga.
La Vidin in reduta erau multi Turci si cand au vazut ca vin Romanii, au sarit cu totii pe parapet. Ne-ar di dat mult de lucru pana sa-i alungam. Dar un tun de al nostru asa de bine a fost indreptat in reduta, ca la o doua impuscatura obuzul a nimerit in gramada cu iarba de pusca din mijlocul redutei. Multi Turci au sarit in aer cu pamant si cu lemne in amestec, iar ceilalti au fugit.
Tunarii nostri au avut mult de lucru. Aproape patru luni sau tot galcevit cu Turcii de peste Dunare, pana sa inceapa razboiul in toata legea. Iar la Plevna, alte trei luni au tot batut spre redute.
Tunarii isi faceau santurile adanci si largi din pamantul scos din sant, isi ridicau parapete cu ferastrui pentru tevile tunurilor. Prin sant dormeau flacaii si caii, isi tineau hainele si munitiunile.
Cand esti departe, cunosti dupa fum de unde vine ghiuleauna. Intai vezi un norisor de fum alb care se ridica; apoi, dupa vreme doua clipe si mai mult auzi bubuitura. Obuzul, cand se izbeste de pamant, ori se sparge de-a dreptul, ori se invarteste ca o sfarleaza si scurma pamantul dintai si apoi plesneste azvarlindu-si aschiile si pamantul scurmat in toate partile. Oamenii izbiti de pamantul scurmat sau de aschiile obuzului mor, cad raniti ori numai imbatati de cap, dupa cum au fost de aproape si dupa cat de tare au fost izbiti. Pe cei mai de aproape aschiile mari ii rup in doua si-i azvarl cat colo, le taie picioarele, ii ciuntesc.
Pentru tunari e mare primejdie sa stea pe camp deschis in bataia tunurilor vrajmasului. Ghiuleaua streina ori omoara tunarii si caii ori sfarma tunurile, sau numai le strica rotile si atunci, neputand sa fie duse, ele cad in mana dusmanului.
Indrazneata purtare a avut capitanul Hertel pe dealurile Grivitei la 27 August, cand Vasluienii si Iesenii s-au ridicat asupra redanului din fata Grivitei.
Capitanul, vrand sa ajute pe dorobanti, a alergat cu tunurile tot dupa ei pe deal, stand si tragand spre redute, si iarasi plecand. Turcii din redute au lasat pe dorobanti in pace si au ochit cu tunurile spre tunurile noastre. Ne-au omorat toti caii, toti flacaii; ne-au stricat rotile tunurilor si pe Hertel l-au trantit la pamant.
Atunci a venit cu alte tunuri capitanul Lupascu in goana cailor si stand si el pe dealul deschis, a tras spre Turci. Dorobantii au cucerit redanul, iar Lupascu a alergat in urma cu tunurile in redan si s-au adapostit.
Pentru fapta lor, imparatul Rusilor a trimis tuturor tunarilor, cati au ramas vii, cate o cruce de-a sfantului Gheorghe.






Povestea unei coroane de otel - Oastea - Tunarii si sapatorii


Aceasta pagina a fost accesata de 474 ori.