Povestea unei coroane de otel - Domnitorul - Intoarcerea din razboi

Povestea unei coroane de otel - Domnitorul - Intoarcerea din razboi

de George Cosbuc


Intoarcerea din razboi


Domnitorul a plecat cu totul din Plevna la doua saptamani dupa caderea ei.
In ziua pelcarii era un ger cum nu mai fusese in iarna aceea. Zapada era pana in genunchi. Un escadron de rosiori plecase inainte, ca sa caute drumul acoperit de zapada si sa-l insemneze cu stalpi.
Nu se gasea nici o sanie prin toate imprejurimile Plevnei. Domnitorul a trebuit sa plece intr-o caruta. Dar zapada era asa de mare pe-alocuri, in largul campiilor, incat nu puteau razbi caii inhamati la caruta, cu toate ca erau zece inhamati.
Pe ulitele satelor zaceau inghetati in zapada pahonti de-ai Rusilor si tarani de-ai nostri, care venisera cu carutele de la Turnu-Magurele cu felurite treburi. Pretutindeni vedeai boi si cai morti, dea lungul ulitelor. In afara pe campie, zaceau Turci inghetati, dintre cei plecati spre Dunare, un sir nesfarsit de cadavre inghetate. La satul Trestenic escorta Domnitorului a ajuns un convoi de robiti turci. Iti era mai mare mila de ei. Abia se tarau prin zapada pana in brau, galbeni si prapadit de foame si de boala cazand ici-colo cate unul ca sa ramaie pieirii pe campie. Multi erau aproape desculti, in tunici sbtiri, fara alta haina pe el si cu fesurile e varful capului.
Dincolo de Trestenic, escorta a pierdut drumul si a apucat peste campie. Vantul batea cu toata puterea, si zapada viscolita rasturnase stalpii pusi de rosiori. Venea uneori cate un nord e zapada si acoperea cu totul escorta. Nu era chip de mers mai departe, dar nici loc de poposit nu era.
Atunci Domnitorul, care-si lause cu el caii sai de calatorie, s-a gandit ca poate va inainta mai iute calare. I se strangea inima de durere, vazand atatia oameni murind in zapada, auzind atatea vaiete ale celor cazuti pe camp, luptandu-se cu moartea. Si el nu putea sa le ajute!
A plecat calare cu putini dupa El, caci multi ofiteri din escorta n-aveau cai - le pierisera la Plevna - si astfel trebuira sa ramaie in carute. Acestia se inzapezira pe campii si abia a treia zi sosira la Dunare.
La fuecare pas inainte, Domnul da peste alte cadavre si peste alti oameni ce se luptau cu moartea. Multi erau si dorobanti morti, multi calarasii care zaceau inghetati cu cai cu tot.
Ferice de-aceia peste are s-a intins linistea mortii si n-aveau sa se mai lupte degeaba cu moartea!
Acest drum era mai grozav decat o campie de lupta. Sfasietoare de inimi erau gloantele pe care le-a curpins moartea in bratele-i de gheata. Imprejurul unei roate de carute treceau Turcii gramada pe roata si-au aprins bietii cel din urma foc si stateau pe langa el inghetati si rodeau cojile de pane!
Cu cat se apropia drumul de NIcopole, cu atata crestea numarul Turcilor morti pe campii.
Calul Domnitorului, sforaind, se ridica in doua picioarcioace si nu mai voia sa treaca peste atatea cadavre de oameni si de animale. Dar Domnitorul nu avu putinta sa stea in drum. Adeseori el descaleca, ducand calul de frau pana ce trecea peste
cadavre. Dar si astfel Domnitorul mergea pe jos cate-o bucata lunga de drum, ca sa se mai incalzeasca putin, caci vantul batea ascutit si cu ace de ghiata.
Cam pe la asfintitul soarelui, Domnitorul ajunse pe podereiele Nicopolei pe care zaceau cadavrele in sisurir, adecarate siruri, om langa om! Grozava priveliste! Si jalnica intoarcere acasa a biruitorului Domn!
Ofiterii garnizoanei din Nicopole, toti Romanii, autoritatile civile si prefectul rus ii iesira Domnitorului intru intampinare. Domnul merse intai in cetatuia rasului, apoi scobori in oras pe-o coasta de deal repede si grozav de lunecoasa. In piata, inaintea cartirului domnesc, stateau insirati dorobantii din Putna, ramasitele celor ce s-au batut la Plevnita si cei din Tecuci.
Ulitele orasului semanau cu o tabara pustiita. O nespusa multime de care si de carute stateau intepenite: multi vizitii zaceau aici inghetati de frig si morti langa carutele lor.
Masa, la amiaza a doua zi, a luat-o Domnitorul in cetatuie, in mijloul ofiterilor sai. Pana la cetatuie s-a urcat pe jos, pe alunecusul coastei inghetate.
La intoarcere, domnitorul a trecut pe la santurile de intarire ale cetatuiei. In santuri erau adapostiti mii de Turci. Pe un ger nesuferit, acesti nenorociti de aomeni erau siliti sa doarma afara pe zapada, fara asternut si fara haina de invelit. Vaietele lor se auzeau strabatand prin intunericul noptii jalnic si fioros.
Insisi dorobantii din piata au trebuit sa doarma peste noapte pe zapada, fara adapostire, caci in Nicopole erau atunci unsprezece mii de Turci robiti; iar cei ce-i pazeau abia erau la vreo doua mii.





Povestea unei coroane de otel - Domnitorul - Intoarcerea din razboi


Aceasta pagina a fost accesata de 505 ori.