Zece mai

Zece mai

de George Cosbuc

In ziua cea sfanta si mare La zece-ale lunii lui mai Se vede-o ciudat-aratare Pe-un deal de la Plevna, pe-un plai! Cand zorile-ncep sa s-arete Acolo-n tacutele vai, Din groapa ies moartele cete, De-a pururi jelitii flacai. Ei vin de prin locuri pe care Ca vechile rani le cunosti, Pe unde-au stat santuri odata, Redute, si taberi, si osti. Striviti si cu mainile rupte Si galbeni ca-n jalnicul loc In ziua salbatecei lupte Cand bietii pierisera-n foc. Fac roata, si-o ruga murmura Iar Valter si sontu, si toti Mai-marii ce-n frunte cazura Stau jalnici acolo-ntre soti. Si stau cum sta omul ce-asculta Si nici o miscare nu fac; Asteapta cu grija si spaima Un semn de departe si tac. Deodata ei capul ridica, Dau chiot si-n zare privesc Spre tara din care iesira, Spre scumpul pamant romanesc Si-asculta, caci tunul azi canta Departe-n iubitul pamant, Puternic ca-n ziua luptarii, Dar alt fel de cantec, mai sfant. Vi-e teama ca n-o sa mai cante, Ca moartea va fuse-nzadar Dar tara traieste! Iar tunul Ce limpede-o spune si rar! Si-asculta... iar tara-i departe, Sunt dealuri la mijloc si vai, Si raul cel mare-i desparte De mame pe bietii flacai. Si moartea cea vesnica-nchise Pe urma-le tristele-i porti, Dar moartea lor viata ne dete: Ferice de-asemenea morti! Iar ce-or fi soptind ei pe vremea Ce-asculta cantarea de tun Eu nu stiu, caci nimeni nu poate Pe morti sa-i auda ce spun. Dar cred ca se roaga, sarmanii: Noi liberi pe voi v-am facut Iar Tatal din cer sa va aiba De-a pururi sub sfantul sau scut!



Zece mai


Aceasta pagina a fost accesata de 1380 ori.