Vulturul
de George Cosbuc
Venind de departe cu zborul intins S-oprise deasupra Ceahlaului nins, S-apoi din rotiri tot mai stramte-n cuprins Cazu, ca sa prinda vro prada, Cum uneori parca vezi fulgerul stins Pe cand nici nu-ncepe sa cada. Eu nu stiu, fui vesel ori trist in acel Ocol ce-l facui impreuna cu el, Ca-ntai imi paruse ca-i vis si ma-nsel Dar bine venitu-mi-a-n minte Vulturul vazut in rotire la fel Cu ani de viata nainte. Un pisc singuratic al muntelui plin De colturi de stanca, cu zborul sau lin Acela-l rotea prin vazduhul senin In sute de cercuri egale, Si-n fiece zi si tot timpul vecin Umbririlor noptii din vale. Pastorii spuneau ca pazeste pe-ai lui, Ca-n rece cuib scoate parechea sa pui Si hrana-i ducea ori pe-aceea ce nu-i La staul pe-amurg, din mioare, Ori cerbi sugatori ce se culca satui Sub brazii ce-acopar izvoare. Si parc-as vorbi ca de lucruri de ieri, Ce drag imi era nesatulei vederi! Cand singur in largul inaltei taceri Brazda cu rotirea sa golul; Si-uimit cum de-a lungul atatora seri Eu stam urmarindu-i ocolul. Dar groaznic venit-a-ntr-o zi, din apus O noapte cu-atata-ntuneric c-a pus In minte-ne stavili putintii de-adus Aminte ce-i timpul si locul, Si-urlau in cumplita cadere de sus De-a valma si apa si focul. Ci-ncet se facu si-o lumina ca-n zori, Iar ziua, ce prinsa de-ai spaimei fiori S-ascunse pitita-ntre ceruri si nori, Se-ntoarse, si soare fu iara, Si-apusu-i starnit-a minuni de culori, Cum nu mai fu-n lume vro seara! Iar sufletu-n noi ce si-acum tremura, De farmec cuprins, ca pierdut se mira! Dar unde-o fi piscul? Caci nu mai era Si-n locul lui gol si lumina Vulturul, el insa si-acu-nconjura O stanca trasnita-n ruina. Deodata cu tipet se-ntoarse napoi, Ca unul ce-si schimba gandirea, si-apoi Spre vai, si departe, cu zborul greoi Incet ni se stinse vederii. De-atunci nu-l vazura nici altii, nici noi Rotind in luminile serii.
Vulturul
Aceasta pagina a fost accesata de 3550 ori.
