Vantoasele

Vantoasele

de George Cosbuc

Sa ne fereasca Dumnezeu Si-auda-ne din cer cuvantul! Mi l-a-nghitit acu pamantul, Si-atata om aveam si eu! Mi l-am intors in pat cu mana, Si-am fost la babe si la vraci Si-am dat si mila la saraci - Si mi-a murit la saptamana! De suflet noi voiam sa-l dam Si-l dedem gata-n mana mortii! Era voinic; trasese sortii, Si-am tot zorit sa-l insuram. Gasisem una mai de gazda - Caci nu eram nici noi din drum Dintai n-o vruse nicidecum Dar s-a mai dat si el pe brazda. Si ne-am gatit dupa puteri, Cu lautari s-aducem fata, Cu vin si chef, precum e data - Tin minte toate, ca de ieri. Si cati nuntasi! Sa-i spuie pragul! Si-afara ger, ca la Craciun. Mireasa ici, dincolo nun, Si-n mijloc el, mai mare dragul! Si-asa deodata l-au cuprins Calduri - c-a fost si cald in casa - El a iesit de dupa masa Imbujorat de vin si-aprins. Si pana sa bagam de seama, Vantoasele-si facura rost- Si daca nu stiu eu ce-a fost, Atunci eu nu stiu cum ma cheama! In curte el de vorb-a stat Cu doi flacai. Si vezi, deodata. Asa din vorba asezata Gemu cu glasul infundat; Apoi cu mainile-amandoua Si-a rupt camasa de pe el - Flacaii spun, dar nu la fel; Dar drept e cum va spun eu voua. Ca vajaia vartej de vant, Pe cand vorbeau: plecase raul! Si undele-nghitind flacaul L-au ridicat de pe pamant. Si se facu-n vazduh roseata Ca-ntr-un pahar cu sange-umplut - Baiatul meu era pierdut Cand s-a mai limpezit de ceata! Ce-a fost apoi - la Dumnezeu Sunt toate cate sunt sa fie! Ce-a fost apoi, pamantul stie; Dar spui ce-am auzit si eu - Ca l-au vazut fugind orbeste Se jura vamesul, de-i ceri, Si doar el nu-i copil de ieri Sa nu-nteleaga ce vorbeste! -äVenea ca un nebun spre rau. Din jos de pod! Si cu mirare Eu stam sa vad ce ganduri are, Ca-n vad e apa pana-n brau. Pe mal s-a descultat in graba, Trecand prin rau. L-as fi strigat, Dar m-am temut ca-i apucat Si-mi prind cu Necuratul treaba. Pe mal dincolo nu-l vazui Sa-si traga cizmele-n picioare. Fugea de-a razna pe razoare Descult, asa - de maica lui!ö Vezi, nu i-au dat ragaz la multe! Si eu l-am tot rugat frumos: -äSa-mbraci macar cevasi pe dosö. Dar parc-a fost el om s-asculte! Si-asa-n nestire l-au purtat Cum nici nu te gandesti cu gandul! Trei sate l-au purtat de-a randul! Si-acolo, intr-al treilea sat Batu-n ferestre la o casa - Ei, vezi, si sa te miri ce spun: din om intreg te fac nebun, Si din voinic, neom te lasa. Ei spun asa ca s-a tinut Cu vaduva din cas-aceea. Dar eu nici nu cunosc femeia - Si-a fost apoi, ca nici n-am vrut Sa stiu de ea. Si-am stat intruna. Am stat de el ca sa-l insor, Si el, vazand ca-i tot dam zor, S-a lepadat de ea cu buna. Si-acolo, Doamne, mi l-au dus, De ne-a stricat tot rostul vietii!... Si-l asteptam la hora, bietii, Si, galbeni-ceara, cand ne-au spus Flacaii, cari au fost cu dansul: Eu n-aveam lume pe pamant Sa stiu pe care lume sant, Asa ma podidise plansul. A doua zi, pierit zacea In ieslea grajdului, pe paie. Si-ar fi putut din el sa taie Bucati-bucati, ca nu simtea. N-avea putere-n el sa-si traga. Nici sufletul, si-asa rapus Zacea pe tol cu fata-n sus Cu ochii stinsi si fara vlaga. In doua zanele l-au rupt, I-au stors si sangele cu-ncetul Caci nu putea sa-si miste, bietul, Nici ochii-n cap! Si i-au mai supt Si glasul, ca pe muti lasandu-l; Iar noi din gura-i n-am putut S-aflam ce-a fost si ce-a facut, Si nu-i puteam ghici nici gandul! Ii dase ceasul rau in drum! De nu-mi iesea atunci din casa, Eu n-as fi de copil ramasa, Ca l-as avea baiat si-acum! Asa... mi l-a-nghitit pamantul Si-atata om aveam si eu - Sa ne fereasca Dumnezeu Si auda-ne din cer cuvantul!



Vantoasele


Aceasta pagina a fost accesata de 1005 ori.