Vanatoarea lui Mogul
de George Cosbuc
(Balada orientala de Strachwitz)
Din purpur de cort, de pe piersic divan,
Incins cu fier iese al hanilor han;
Ca-n vremi de furtuna vartejul de mari,
Intreg Hindostanul da vuiet prin zari,
Caci azi prin vai trece-mparatul.
Cum fulgera calul pe glii, ies scantei;
Dar greu elefantul clateste pasi grei,
La deal plutitor, el cu turn e ornat,
Grindisul de turn e cu lanci impanat,
Si scuturi stau prinse d-a latul.
Si Mogul apare, c-un brat pe manunchi,
Popoarele-n giur 'i s-astern in genunchi,
Si-n tarna sa-ngroapa smeritul lor chip,
Si fruntea de principi sta crunta-n nasip,
Si tremura sclavii si Raja.
Dar hanul, avand un arap sub picior,
S-arunca pe capul sau perlicolor,
Si tot straluceste, ca varfuri de munti,
Ca Geri, cand fierb in prapastii norii (cei) crunti
Si urla prin vai Himalaia.
Vesmantul pe piept e cu aur stropit,
In sarlach e soldul usor invelit,
Si perle dau colturi pe frau si pe sa,
Un singur smaragd e a sabii prasea,
Pe ociful de aur stau pene.
Si fosnaie pana si haina-n alint,
Si tropota roibul ascuns sub argint.
Ca serpe, cand taraie trupul sau mut
Se taraie-ntocmai, prin deset pierdut,
Convoiul cel pestrit, alene.
Si des era codru, de nopti era plin,
Superb intind palmii un larg baldachin-
Prin codru ei trec, dar de-odata s-opresc,
Si sforaie caii, si sclavii-nlemnesc,
Le-nghiata-n piept calda suflare.
Proptit in scari, Mogul sta front intre printi,
Atunci, avand limba iesita-ntre dinti,
Si galbina piele vargata cu ros,
Si bruma de sange pe ochi fiorosi,
Un tigru pe Dgeban-Gir sare.
Orb fulgera calul, de colti spintecat,
Dar ghiarele-n coasta-i adanc au intrat
Si dintii trag sfasii din carne emreu,
El rupt de durere necheaza din greu,
De sange curg sipote crete.
Si hanul sta drept, cu obrajii-napoi,
De furie-i sta barba zburlita valvoi,
Crunt tigru, dar hanul de trei ori mai crunt
Din ochii ei se sorb c-un salbatic infrunt
Si flacari le schinteie-n fete.
Si calul ii cade, si tigru pe cal,
Si Mogul d-asupra, salbatic si pal,
Se lupta-n framanturi grozave d-avalmi,
Se zvarcole fiare, ea urla sub palmi,
De spaima gonacii stau ghiata.
Nici ochi nu clatesc, si nici fier nu vezi tras:
Un sclav atunci striga : Cutez acest pas,
Cutez si lovesc si eu scap pe-mparat!"
El trage pumnalul, loveste-ndesat,
Si tigru-si da ultima viata.
Dar Mogul racneste si turba, ca mari
Sub volburi da foc de manie pe nari,
Un suier, un cerc larg, un fosnet grozav:
Pe tigrul mort curge-n cale sange de sclav,
Cu bolbote capul lui zboara.
Tot ochiul sta sarbed, tot pieptu-i fior,
Gonacii stau galbini, ca robii ce mor,
Si Mogul mugeste, si-ameninta greu:
"Pe tigru cand poate sa-l spulbere-un leu,
N-am lipsa de caine! El moara!"
(5/17 aprilie 1888)
Vanatoarea lui Mogul
Aceasta pagina a fost accesata de 2103 ori.
