Un voinic si un cuminte

Un voinic si un cuminte

de George Cosbuc

Turci, tatari, razboi si ciuma
Bintuie in tara toata -
E o vreme blestemata!
Trece un voinic calare
Innoptat pe drumul mare.

Arsi de sete, morti de spaima,
Zboara cal si luptator.
Puturile-s otravite
Sate, tarini pustiite
Pier in urma lor.

Muntii se scufunda-n zare,
Drumul nu se mai zareste;
Calul pas cu pas slabeste,
Pas cu pas se poticneste
Si tresare;
Si singuratatea creste
Tot imai inspaimantatoare...

Stins, in linistea de moarte,
Se-aude-n glas departe...
Vine cineva pe drum?
Un vrajmas? ... I-sa parut?
Sta s-asculta... Dar acum
E pierdut!

Aiurit intoarce calul,
Sar scintei de sub copite...
Peste ripe si ponoare
Calc u calaret dispare...
O prapastie adinca
Ii inghite!

Dar in urma lor, pe cale,
Glasul tot rasuna inca,
Se apropie-ncet vine...
Se aude-acuma bine:
"Aolica, ce pacate!
Turci au dat, tatari au dat,
S-au inchis crismele-n sat,
Si eu tot m-am imbatat!
Nici de turc, nici de tatar,
In viata n-am habar!"

E un biect crestin cuminte:
A baut,
A petrecut.
Si tot cinta inainte:
"Aolica, ce pacat!
Turci au dat..."
Si se pierde-n departari,
Incurcand doua carari.




Un voinic si un cuminte


Aceasta pagina a fost accesata de 709 ori.