Toamna
de George Cosbuc
Toamna tarziu In noaptea cu luna, Cum vajaie codrul Si geme si suna! Din nordul cu neguri Un vuiet rasare Si vine si creste Mai iute, mai tare; Iar codrul aude, Puternicul rege Aude prin noapte Si bine-ntelege Al ostilor vuiet Din norduri pornite - El vrea sa rascoale Puteri obosite Si-njura si urla, Ca-si simte pierirea. Si galben se face, Nu poate s-adoarma, Nu-si afla nici pace, Si tremura codrul Cu inima rupta De spaima, se zbate, Cu vantul se lupta, Pocneste si suna Si-si urla durerea, Caci vantul il prinde Si-l strange de mijloc Topindu-i puterea! Si codrul se-ndoaie; Si-l biruie vantul Razand il sugruma Si-i rupe vestmantul Si parul i-l smulge Si-n vai il arunca. Un tipat rasare Pe deal si pe lunca; Grabitele pasari Cu vuiet alearga Si norii vin stoluri Pe-ntinderea larga De spaima s-aascunde Paraul sub ghiata - Si regele codru, Din ultima viata Suspina vazandu-si Pustiul, si geme Si cade pe spate Si moare cu fruntea Pe pieptul naturii Si moare natura De jalea padurii In toamna tarzie!
Toamna
Aceasta pagina a fost accesata de 6217 ori.
