Strengarii de pe Cyntyhus

Strengarii de pe Cyntyhus

de George Cosbuc

Departe-n zarea culmii
Pe Cynthus, pe sub ulmi
Ce dorm pe la cascade,
Din umed fapt de zori
Intins-au lant de hori
O gloata de-oreade.

Si rid in joc si cinta
Si-n tropote framinta
Pamintul ud de roua,
Si tot mai mult s-aprind -
Iar ulmii stau privind
Minunea asta noua.

Ici una cu vestmintul
Saltat pe pulpi; iar vintul
Dezleaga colo zinii
Frumosul briu cu flori,
Dincoace-omoritori
Rasar din umbra sinii,

Ce zimbete sirete,
Si ochi aprinsi, si plete
Lasate-n vint plutirii!
Pe umerii lor goi
Cum ploua rosii foi
Din plete trandafirii!

Iar ele rid mai tare;
Si tot mai cu mirare
Pletosii ulmi s-apleaca
Cu ochi aprinsi si mari:
Rasufletele rari
In piept acum le seaca.

Si-un ulm, parindu-i poate
De ris acestea toate,
Da hohote, nebunul.
Si toti c-un gind la fel
Rid ulmii dupa el;
Treizeci de ulmi ca unul.

De spaima zapacite,
Se-ntorc dezlantuite
Si cauta prin zare
Copilele-adapost.
Dar asta ce-a mai fost?
Iar ulmii rid mai tare.

Din ripi acum gramada
Ies satirii sa vada
Ce hohote rasuna
Pe culme, si curind
Vin roiuri intrebind,
Si tot mai multi s-aduna.

Alt hohot se porneste,
Rid ulmii nebuneste
Nevrind nici sa-i auda.
Vuiesc din mii de guri
Vazind ce strimbaturi
Fac satirii de ciuda.

In loc ca sa-i impace
Pe satiri, risu-i face
Mai rai, se smulg de barba
Si sar cu pas de tap,
Cu pumnii-si dau in cap
Trintinud-se prin iarba.

La urma, insa, iata
Rid satirii deodata:
Rid ulmii ca gasira
Pe satiri caraghiosi,
Rid satirii voiosi
De ulmi ca-nnebunira.

Si-acolo-n zarea culmii
Si satirii si ulmii
Cu risul lor urmara
Mai stiu eu cit si cum -
Dar cred ca rid si-acum
Si-or ride si la vara.




Strengarii de pe Cyntyhus


Aceasta pagina a fost accesata de 684 ori.