Stefan-Voda

Stefan-Voda

de George Cosbuc


Prin Suceava, voda Stefan, intr-o zi de primavara,
Cu boieri batrani ai tarii si hatmani treceau calari.
Iata-n drum, pe-o strada stramta, ei p-un mor  intampinara,
Un sarac ! Nici lume-n urma, nici macar faclii de ceara
Si nici plans ca la-ngropari.
Un copil ducea o cruce ; si-nganand cantarea sfanta
Dupa el batranul preot vine-ncet in sfantu-i port ;
Duc pe umeri patru oameni un sicriu sarac, si canta.
Stefan isi opreste calul si de mila se-nspaimanta
Cat de singur e-acest mort !
El descaleca si-azvarle straiul ce de-argint straluce,
Unui paj el lasa calul si s-apropie grabit
De sicriu, si-urmand sicriul, umilit isi face cruce
Si, purtand in mana coiful, dupa mort incet se duce
Ca dup-un amic iubit.
Sfetnicii si-ostenii tarii stau mirati si n-au putere
Sa-nteleaga cine-i mortul cel necunoscut ca viu,
Vad in capul gol pe Stefan si zdrobit ca de-o durere,
Isi descopar si ei capul si s-apropie-n tacere
Si se duc dupa sicriu.
Si cu guri fara de rasuflet sta multimea-ntampinata


De-acest mort urmat de Voda si de curtea sa, pe drum ;
Nici ei nu-nteleg convoiul, dar pornesc cu el deodata,
Si multimi mereu s-aduna spre multimea adunata,

Nestiind de ce si cum.
Si pe stradele Sucevei, innorate-acum de jale,
Dupa mortul fara nume se strecoara lungul sir
De popor, de domn si sfetnici si de-osteni in albe zale ;
Pe-un necunoscut din lume il petrece-o lume-n cale
Spre mormantul stramt si jalnic dintr-un colt de cimitir.
Si deasupra groapei Stefan, cu boieri ce-l inconjoara,
Ia sicriul si-l aseaza pe franghie. Si-n mormant
Insusi el, prinzand franghia cu alti trei, incet scoboara
Mortul in pamant, el insusi peste mort de-ntia oara
Zvarle-o mana de pamant.
Spre popor apoi se-ntoarce : De-ati venit aici cu mine,
Nu-ntrebati ce mort e-n groapa, prieten ori dusman al meu,
Om a fost, si-n ceasul mortii noi sa dam ce se cuvine
Omului. Iar unde merge, sufletu-i gaseasca bine
Si sa-l ierte Dumnezeu !
Si-n genunchi se roaga Stefan, iar poporu-ntreg rosteste
In genunchi un Tatal nostru, si e sfant murmurul lor.
Astfel codrii-si canta psalmii, cand frunzisul se clateste,
Iar deasupra lor in aer duhul Domnului pluteste
Cel-atotstapanitor.
Nu-ntrebati ce mort e-n groapa ! Rasarirea unei spume
Nu e volnica : ea-si are rostul hotarat de cer !



Cand tu crezi ca n-ai pe nimeni, frati tu ai o-ntreaga lume,
Mila lor e Dumnezeu cel ce altfel n-are nume
Pentru cei ce plang si pier.


Stefan-Voda


Aceasta pagina a fost accesata de 1855 ori.