Seara
de George Cosbuc
Ai durat prin aer punte Din fasii de foc: te-ai dus Tot mai sus si tot mai sus Stai acum pe-un varf de munte Si-ti intorci senina frunte Spre apus. Rosii, ca o luna noua Ai tu hainele subtiri, Lungi si fara-mpodobiri. Iar pe tamplele-amandoua Porti, stralucitori de roua, Trandafiri. Ochii-i tii la soare tinta, Si cu ochii tu-l desmierzi: E flacau si-acum il pierzi, Si ti-e drag, si stai ca franta ... El s-a dus, si jalnic canta Codrii verzi. Umed aer te-mpresoara Si-n durerea ta atunci Rupi cununa si-o arunci: Rosii flori prin aer zboara Desfoiate, ca sa moara Jos prin lunci. Plangi acum. Te-a-nvins iubirea! Albe lacrimi cad pe flori Si pe frunze, cand scobori Plansa catre vai privirea. Si-o sa planga toata firea Pana-n zori. Te-a cuprins necaz deodata Si din ochi cu ciuda strangi, Parc-ai vrea sa rupi, sa frangi Sa-ti razbuni, frumoaso fata Parca lumea-i vinovata Ca tu plangi! De pe turn - ce-i el de vina? - Aurul tu ni-l despoi; De pe ape iai apoi Ce-i argint si ce-i lumina! Codrii tu, de ciuda plina, Ni-i lasi goi. Fluturii de prin valcele Tu-i ascunzi acum cu zor, Culci in cuiburile lor Veselele randunele, Si pe usa dragii mele Pui zavor. Iar in urma, razbunata, Moartea cum o simti venind. Cu manie tresarind Scuturi fruntea-ntunecata Si-atunci pletele-ti, deodata Se desprind. Peste bratele rotunde, Peste pieptul tau frumos, Ca un rau intunecos Parul ti se varsa-n unde Si din crestet el te-ascunde Pana jos. Cu miscari nespus de line Tu te nalti apoi spre cer; Vai si lunci si toate pier - Neagra-n urma-ti Noaptea vine, Falfaind din aripi pline De mister.
Seara
Aceasta pagina a fost accesata de 3203 ori.
