Regina ostrogotilor
de George Cosbuc
Jalnic vajie prin noapte glasul codrilor de brad, Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad. In castelul de pe stanca, la fereastra solitara, Sta pe ganduri o femeie si priveste-n noapte-afara. Al ei suflet e furtuna, noapte e gandirea ei- Astazi ea e pusa-n randul celor mai de jos femei! E regina ostrogota! Dar in turn aici e roaba; Lacrimile-n ochii palizi ii sunt singura podoaba. In tacerea din odaie-i intra cruntul Teodat, Ea se-ntoarce trista, blanda: -”Tu-mi esti rege si barbat. M-ai privit intotdeauna ca pe-o piedica din cale, Pentru ce-mi ascunzi de-a pururi taina gandurilor tale? M-ai inchis aici in lanturi; am rabdat in chip pagan, Si mi-am zis: El are dreptul! Mi-e barbat si mi-e stapan. Mi-ai ucis pe-ntaiul sfetnic si radeai ca lumea plange Cand de barba lui carunta spada ti-o stergeai de sange. Si-am tacut, zicindu-mi iarasi: El a fost supusul tau, De-a facut vrun rau, tu, rege, trebuie sa curmi ce-i rau. Mi-ai luat apoi copilul sa-l ucizi! si-am zis: e bine! Tu-i esti tata si ai dreptul peste fiul meu ca mine. Dar el nu era al nostru, el era al tarii-ntregi, N-ai ucis in el un rege, ai ucis un sir de regi. Vii, acum trimis de altii, vii sa scapi si de regina, Teodat, iti temi domnia! O s-o pierzi, a cui e vina? Am putut sa fac revolta, ori pe-ascuns sa te omor, N-am facut-o, ca mi-e mila! Nu de tine, de popor! Tu erai un om de lupta, fara rang si fara nume, Eu ti-am datcoroana tarii, sa te fac stapan pe-o lume. Si-acum asta-i rasplatirea ce mi-o dai?... E tot atat! Daca moartea mea ti-ajuta, vino, strange-ma de gat. Pe femeia pusa-n lanturi n-o ucizi, ca-i miselie! Pe regina ai tot dreptul s-o ucizi, ca-ti e sotie!” Nobila, cu ochi de flacari, ea priveste-n fata-i drept, Si, zicand, desface haina de pe tanarul ei piept. Iar miselul sta, se uita, da apoi, si grabnic unda Sangelui tasni din rana; si-a cazut Amalasunda. Si plecat peste cadavru, el cu ochi de idiot A-nvartit pumnalu-n carne sa se scurga viul tot. A deschis apoi fereastra, si pe colturoasa stanca Hohotind a-mpins cadavrul in prapastia adanca. Surd vuia prin codri vantul, brazii se-ndoiau de vant, Urletul suna sinistru ca un urlet de mormant. Parca negrele blesteme si le-amestecau haotic Mii de glasuri, tara toata, tot poporul ostrogotic. Teodat, tu razi! Dar moarta cea lipsita de sicriu Isi va rascula poporul, sa te sfasie de viu!
Regina ostrogotilor
Aceasta pagina a fost accesata de 6167 ori.
