Prutul

Prutul

de George Cosbuc

Prutule, tu vii turbat Si cu sange-amestecat, Si n-ai pace si-alinare Si n-ai loc cum vii de mare: Ce ti-e iar de spumegare? Si-aduci arme ghintuite, Trupuri de voinici ciuntite, Steaguri de ostiri pagane Si cai roibi fara de frane! Iar de maluri tu izbesti Capete moldovenesti Si prin radacini incurci Barbi carunte, barbi de turci! Spune, Prutule, mai frate, Spune-mi, ale cui pacate? Oliolio! Voinic durut! De cand sunt pe lume Prut Ce vazui n-am mai vazut! Cat cuprinzi cu ochii-n zare Numai tunuri, numai care, Numai turci batrani calare, Numai turci, numai cazaci. Multa-i frunza pe copaci, Dar de stai si seama faci Tot erau mai multi cazaci. Barba lor batea-le braul Si tineau cu dintii fraul, Pe-unde trec ei duc pustiul! Si cand i-am vazut, crestine, Ca iau calea catre mine, Si cand le-am vazut mai bine Ochii cu fulgeratura, Pletele cu zbarlitura, Barbile cu-ncalcitura, Eu de maluri m-am izbit Prins de friguri si-ngrozit, Ca mi se negrea vederea Si mi se topea puterea Si-amarat stateam ca fierea! Dar cand ma-ntorsei spre deal, Maica, ce vazui pe mal! Cat ai face cruce-o data, Mare iaca mi s-arata Moldoveni, stiutii mei, Prafuiti si putintei Nici sa nu te uiti la ei Si veneau, veneau, veneau, Turcii-n barbi bolboroseau, Ca pe mal ei ce-ti vedeau? Vedeau fulgeru-n picioare, Alb de arme lucitoare Si-nfratit cu sfantul soare, Vedeau voda bogdanesc: Dare-ar Domnul sa traiesc Sa mai stau sa-l mai privesc! Zarile-alergandu-le, Vifor masurandu-le Fulger despicandu-le! Calu-n vant i se-ncurca Prin urdii imi fulgera, Brazda-n urma-i revarsa, Brazda rosie-nflacarata Tot cu sange-amestecata N-am mai vazut niciodata! Iar cel voda bogdanesc Da navala-n cazacime, Si da prosca-n tatarime, Iama prin ianicerime, Si prin deset navalea Desetul de mi-l rarea Si, pe turci cum ii izbea, Zarea nu-i mai incapea! Si-mi parea de-atata bine Ca vedeam ca vremea vine Si-au sa-ncapa ei si-n mine! Oliolio, ce pui de leu! Draga-i fu lui Dumnezeu Si mult bine-a mai avut Mama care l-a nascut! Ca-l vedeam cum umbla roata. Si-alerga campia toata, Luand gloata dupa gloata Si-mpingandu-le mereu Tot incoa spre-adancul meu! S-au incaierat pe mal Om cu om, si cal cu cal, Si din piepturi se izbeau Si cu dintii se rupeau, Si gramezi-gramezi cadeau. Mortii-mi inchideau cararea, Sangele-mi marea varsarea, Groaza-mi mai crestea turbarea. Si de-aceea vin urland Arme, steaguri aducand Si cai roibi fara de frane Si stapani de osti pagane. Si de-aceea vin turbat Manios si spumegat Ca de-atata uluire Nu mai pot sa-mi viu in fire!



Prutul


Aceasta pagina a fost accesata de 1020 ori.