Povestea cantarii

Povestea cantarii

de George Cosbuc

-”Ai poate prin lume vro tinta De-alergi, calatorule vant?” -”Prin largile lumi ale zarii, Prin taina cea sfant-a cantarii Si, singur, pe vremea-nnoptarii M-opresc pe-o colina si cant. Si-n urma-mi padurile canta Cu freamat de doina, cu soapte, Iar uneori pana-n pamant Cu suier de crivat -prin noapte.” -”Dar care ti-e vesnica tinta De-alergi, calatorule nor?” -”Ascult si eu vantul prin vale Cum suiera doine de jale, Iar daca-mi intampin in cale Tovarasi, incepem in cor Cantarea ce vantul ne-o canta: Cu murmur prin noaptea cu luna, Cu vuiet de aripi in zbor Si trasnete-n zi de furtuna.” -”Ai poate pe dealuri vro tinta De-alergi tu, drumete pariu?” -”Tin ochii la norul din zare Sa-nvat aiurata-i cantare; De-i pasnic, pe-ascunsa-mi carare Eu cant printre lanuri de grau: Cand noru-n vazduh se framanta Imi urlu de-a lungul campiei In goana mea fara de frau Salbatecul cant al maniei.” -”Tu singur esti fara de tinta, Poete, si-n ganduri mereu?” -”Ascult cum isi freamata cantul Padurea, pariul si vantul; E cerul al meu si pamantul, Si cant, ca si ele, si eu. In urma-mi popoarele canta Cantari de la mine-nvatate: Si tot ce e-n sufletul meu E-n sufletul lumii mirate”.




Povestea cantarii


Aceasta pagina a fost accesata de 2956 ori.