Podul lui Traian

Podul lui Traian

de George Cosbuc

Colo surele ruine Catre Dunare privesc Cum tot vine apa, vine Martori vremilor trecute, Cat sunt astazi de tacute, Numai inimii-i vorbesc. Eu ma uit pe apa sura Incretit-abia de vant; Apa langa mal murmura. Trec si vremile-nainte, Trec si-aducerile-aminte Cum trec toate pe pamant. Au pierit acele glorii, Si-alte-asemeni nu se nasc Ah, dar iata luptatorii Scutul lor cum il arunca, Sapa, cum le-a dat porunca Mesterul de la Damasc. Grinzile de grinzi se leaga Peste muntii de granit, Lespezi peste barne-ncheaga Viaduct pe bolti enorme Si-uriasele lui forme Parc-ajung pana-n zenit. Si din cate-avea tinuturi Roma-n stapanirea sa, Iuti osteni ascunsi sub scuturi Vin ca apa revarsata, Cum potopul tau odata, Iahve, peste lumi varsa. Podul isi indoaie fierul Sub atati legionari, Tubele-nspaimanta cerul! Istre,-acum te bati in spume! Multi vazusi tu tari in lume, Insa nu pe cei mai tari! Cine va mai sta-mpotriva Leului roman de-acum? Care fulger stavili-va Goana razbunarii sale? Ai voinici tu, Decebale, Sa opresti furtuna-n drum? Ori ai tai sunt cei ce-n gloate Ies din codri-ntunecati? De pe cate rauri toate Vin la moarte ca la nunta Cu topoare-n maini, si-nfrunta, Sapte randuri de-mparati?... Ah! visez. Eu la ruine Si la Dunare privesc, Cum tot vine apa, vine. Ele stau ruine mute Martori vremilor trecute, Numai inimii-i vorbesc.



Podul lui Traian


Aceasta pagina a fost accesata de 1147 ori.