Pe munte

Pe munte

de George Cosbuc

Fugiti cu turma repede spre vai! Pe culme-alearga duhul razbunarii Grozavul vant se zbate-n largul zarii Si norii-mbraca haina de vapai. Soseste-acum! cu ochiul cat cuprinzi Furtuna-n sarg scoboara-n jos pe coaste, Si-n urma ei se-ntinde neagra oaste Si urla-n cor: Tu fulgere, s-aprinzi, Tu nor, sa-ntuneci; vante, tu sa-mprastii! Un brad se face tandari, cel mai nalt: Si prins de varf, au smuls pe celalalt Purtandu-l roata-n largul chip al prastii. Pe sus se-ntinde-amestecul nespus, Si Duh in Duh prin aer se framanta, Iar grindina-n vazduh cumplit isi canta Cantarea ei de-otel, cazand de sus, Pe codrul larg ce-n urlete se-ndoaie, Si sare iar la loc apoi mugind. Deodata sta. Si iata-l, rapaind Potop din cer turnatul rau de ploaie. Se rupe cerul, cade-acum! S-a rupt. Sporite neguri hrana dau pieririi, De-a valma geme-ntreg cuprinsul firii, Si nu mai stii ce-i sus si dedesubt. Acum nici Dumnezeu nimic nu poate. Degeaba-ntind ei mainile si cer In negrul iad, si unul pana-n cer, Varteju-i domn, el singur domn a toate.



Pe munte


Aceasta pagina a fost accesata de 1843 ori.