Patru portarei

Patru portarei

de George Cosbuc

I Din larguri de palata ies patru portarei: Au coifuri, au ceaprazuri, au sulita la ei. Nebun s-arunca roibul, ca viforul pe lunca, Trei cai cu el alaturi p-acelasi pas s-arunca. Si zice portarelul, al carui cal e corb: Ca pajura pe Surga, zdrobit, am eu sa-l sorb! Ti-l strang, pana ce-mi urla ca nu-i mai trebe fete. Vorbeste cel ce fuge pe cal stropit cu pete. Si cel pe calul muced rasteste vulturel: Asa sa traiesc! Astazi ingrop sulita-n el! De nu-l fac eu cenusa, sa n-am de mama parte! Se jura cel cu roibul frumos ca scris in carte. II Un zmeu a dus pe Veta lui Trasnet-Imparat Pe Veta s-o gaseasca ei patru s-au jurat. Si cine-o va aduce din tarile maiestre O ia pe Veta doamna, si noua tari ia zestre. Sa pleci orbis la moarte, cand zestrea-i lumi deloc, Cand ai pe Veta doamna, sa prinzi cu gura foc. E tara toata sesuri, ca ploaia-i de manoasa; Si n-are-n lume seaman Saveta de frumoasa. Ca malura de negri sunt ochii ei duiosi, Obrajii ei molateci ca zmeura de rosi. E rupta din zori palizi, cazuta e din soare: Caci glia, cat de stearpa, pe urma ei da floare. III Si patru cai alearga cu patru portarei, Topeste-se pamantul cum tremura sub ei. Ajung la manastirea din crangul de fagi tineri, Cer sfat, le da sfaturi vrajite sfanta Vineri. Le spune ca departe, pe rau de margarint, Sunt poduri cu parcane cioplite din argint. Sub nalt grindis d-arama stau casite de aur, Si-acolo strajuieste mereu cate-un balaur. De scapi de dansii teafar, ajungi sa poti vedea Palatele de glaja pe-un munte de margea. Si cine-i om sa lupte cu zmeu, ca sa-l omoare, Stapan va fi pe Veta, pe chei si pe zavoare. IV Hei, Trasnet-Imparate! Multi ani cu har de domn! Feciorii tai desteapta tot iadul azi din somn! De-ar da spre cer navala, si-n cer ar face strunga, Voinici, cat sa-ti rastoarne pamantul intr-o dunga. Ei pier in Rasarituri, ca soimii zboara zbor. Se duc cum nu se duce nici dragoste, nici dor. Ei trec in Lumea-neagra, trec randuri de movile Si trece-o zi, trec doua, trec cinci si septe zile. V Dar cand a fost in ziua d-a opta, pe-nsarat, In zari, departe-n funduri, un cal s-a aratat: Cu tarnita pe solduri, cu franele-n picioare Si galben calaretul ca prinsul de lingoare. Trei cai alearga-n urma-i salbatici de merei; Sa-i vezi si sa-ti faci cruce de bietii portarei! Ei fug mancand pamantul, ar soarbe-n gura marea Caci nu-i incape sesul si nu-i cuprinde zarea. Si geme portarelul, al carui cal e corb: E nalt, cat e nalt cerul, cat iadul e de orb! Hu, tot is de cutremur, si gheata simt in spete, Suspina cel ce fuge pe cal stropit cu pete. Si cel pe calul muced ofteaza tulburel: Sa-mi dai pe Cosinteana, eu tot nu lupt cu el! Nu, da sa-mi dai tot cerul si, si din rai o parte, Vorbeste cel cu roibul frumos ca scris in carte. Si cum izbesc ei fuga razleti intr-un sirag Ii vede maica Vineri din tinda, de pe prag. Din carja ea ridica batranele sprancene, Si da din cap privindu-i la margini de poiene. Sunt tari feciori la spusuri, dar slabi la faptuit! Vitejii lumii noastre de mult s-au pristavit. Cand n-au curaj in suflet, de ce se bat nebuni? Nici Dumnezeu nu face cu cei fricosi minuni. De nu te-a nascut cerul voinic sa lupti cu zmeii, Degeaba masuri campii, caci pati ca portareii. Nu-s toti viteji pe lupta, cati stau in seaua pusi Viteaz e numai unul, si-l cheama Piparus!



Patru portarei


Aceasta pagina a fost accesata de 996 ori.