Numai una!
de George Cosbuc
Pe umeri pletele-i curg rau Mladie, ca un spic de grau, Cu sortul negru prins in brau, O pierd din ochi de draga. Si cand o vad, ingalbenesc; Si cand n-o vad, ma-mbolnavesc, Iar cand merg altii de-o petesc, Vin popi de ma dezleaga. La vorba-n drum, trei ceasuri trec Ea pleaca, eu ma fac ca plec, Dar stau acolo si-o petrec Cu ochii cat e zarea. Asa cum e saraca ea, As vrea s-o stiu nevasta mea, Dar oameni rai din lume rea Imi tot inchid cararea. Si cate vorbe-mi aud eu! Toti fratii ma vorbesc de rau, Si tata-i suparat mereu, Iar mama, la icoane, Matanii bate, tine post; Ma blestema: De n-ai fi fost! Esti un netot! Ti-e capul prost Si-ti faci de cap, Ioane! Imi fac de cap? Dar las sa-mi fac! Cu traiul eu am sa ma-mpac Si eu am sa traiesc sarac, Muncind batut de rele! La frati eu nu cer ajutor, Ca n-am ajuns la mila lor Si fac ce vreau! Si n-am sa mor De grija sortii mele! Ma-ngroapa fratii mei de viu! Legat de dansa, eu sa stiu Ca am uratei drag sa-i fiu? Sa pot ce nu se poate? Dar cu pamantul ce sa faci? Si ce folos de boi si vaci? Nevasta daca nu ti-o placi, Le dai in trasnet toate! Ori este om, de sila cui Sa-mi placa tot ce-i place lui! Asa om nici vladica nu-i Si nu-i nici imparatul! Sa-mi cante lumea cate vrea, Mi-e draga una si-i a mea: Decat sa ma dezbar de ea, Mai bine-aprind tot satul!
Numai una!
Aceasta pagina a fost accesata de 5121 ori.
