Nebuna

Nebuna

de George Cosbuc

Voi o vedeti fugind prin sat, Cu zdrentele siroi, Desculta-n ger, cu ochii supti De cine radeti voi? Si dupa dansa curiosi, De ce fugiti in roi? Ce fel de rau v-a facut ea De-i faceti rau? Scuipand In urma ei, o huiduiti Cand iese-n drum, si cand Va vine-n prag flamanda, voi O bateti injurand. Ii stiti povestea ei? De-o stiti, Ce mult va cred misei. Dar nu! Atunci ati fi milosi, Cu dansa, dragii mei, Veniti dar, vreau azi sa va spun Povestea vietii ei. Pe deal, in revarsat de zori, Un bucium repetat Da sunet, si latrau zavozi; Barbat langa barbat Iesea din vai, suia pe culmi Cu groful la vanat. Sarmani iobagi! Un sat intreg Cu sila-n codru dus, Pe placul unui domn nebun! Si sus si tot mai sus Treceau, purtand in ochi grabiti Un cerb pe goana pus. Si sir de sir gonaci stateau In umbra de copaci, Si contele pe-un tanar cal Da frau ca dus de draci, Dar iata! Calul sub picior A prins p-un biet gonaci! Arama potcovita,-n piept Un larg mormant facu, Au stat iobagii marmor toti, Dar Arpad groful nu: Zburand pe cal privea-napoi Cu rasete, huhu! Luptandu-se cu moartea, el In pat se zvarcolea, Si biata ma-sa! Vezi-o azi Cum plange-n hohot ea? Acelasi plans, pe care-atunci Sarmana il plangea. Sarmana! si va bateti joc De traiul ei d-acum; Dar mama voastra n-ar putea S-ajunga oarecum Nebuna? V-ar placea s-o stiti De ras obstesc pe drum? Oh, leacul! unde-i? Din pamant, Din foc ea l-ar fi scos! Erau saraci. Barbatul ei, De mult bolnavicios, Zacea si el, puteai de slab Sa-i numeri os de os. Pe lait fecior, parinte-n pat, Pe rani al carpei nod, Si-n vatra focul stans de mult Si nu-i porumb in pod: Trei zile, iar a patra zi Doi morti sub un prohod! Iar azi cand se trezeste-n ea Nelimpedele gand Al mortii lor, ce ras aflati In plansul ei? Urland Morteste, biata, iat-o iar, De zid cu fruntea dand Si vezi cum face gesturi ea, Asa precum in joc, Dezmierzi copii? Cum rade ea, Ca omul in noroc? Apoi rasare blastamand: Si-i varsa gura foc. Rusanda e, copila ei! In usa tinzii-n prag, O dezmierda ea nopti intregi Ca un odor pribeag, Ea singura i-a mai ramas Din tot ce-avuse drag. Privindu-si fata, ii parea Si traiul mai domol. Frumoasa, ca un sfant potir P-al schitului pristol, Si harnica, din ceas in ceas Umpland al casei gol. Dar intr-o zi, la casa ei S-abate un argat: Vrea domnul o camasa-n flori Cu portul de la sat Tu, Sando, cosi cea mai istet, Sa mergi dar la palat! S-a dus. Dar Arpad, el fierbea De parimi paganesti. De ce-ncui usa? Ce vrei tu? Turbatule ce esti! Si capul ea si l-a zdrobit De drugii din feresti. A fost prea mult! Cand i-au adus Pe Sanda doi argati, Ea n-a mai plans, a stat ca stan Cu pumnii ridicati, Cu gura plina de blastam, Cu ochii inghetati. Esti om nebun, cand vrei sa porti Intreg onorul tau! Nimic nu-i sfant! Caci cei tari pot Sili pe slabi la rau. Si domnii sunt d-aceea tari, Caci rad de Daumneizeu! Si-aici i-a izbucnit din ochi Plansoarea bob de bob, Si jos, sacata de simtiri, Cazu ea toata zdrob. Domn groful, domn si Daumneizeu, Ei ambii rad de rob. Si noi? Sa radem injurand Pe robi? De ce pe ei? De ce nu domni? Giganti in drept Si-n suflete pigmei. Cu crucea-n maini sa palmuiesti Pe domni ca pe misei!



Nebuna


Aceasta pagina a fost accesata de 478 ori.
{literal} {/literal}