Mama si copilul

Mama si copilul

de George Cosbuc

Raspunde-mi, mama, de ce oare
Cu dragoste asa de mare
Iubesti pe copilasul tau?
Iar mama zice cu bland grai:
"Cum? Tu aceasta n-o stiai?
Fiind-ca este bun mereu
Si vesel ca si pasarica,
Ce zboara, canta prin campii;
Nu plinge de orice nimica,
Nu tipa, cum fac alti copii;
Cand merge sa se culce,
Ma-mbratiseaza dulce;
Iar, cand din somnu-i, se trezeste,
El ma satura, imi zambeste
Si ma incanta cu dulci glume;
De aceea iubesc eu
Pe copilasul meu
Mai mult, decit pe ori-cine-n lume!"

Copile, spune-mi, de ce oare
Cu dragoste asa de mare
Iubesti pe maiculita ta?
Iar copilasul cu ochi vii
Raspunde : "Ce fel? Tun nu stii?
Fiindca oricat as cauta
Alta fiinta iubitoare,
Nu mai gasesc, ca ea sub soare.
Ea imi da de toate-n viata;
Ea ma-ajuta ma ingrijeste;
De-s obosit, ma ia in brate;
De tot ce-i rau ea ma pazeste.
Cand sunt bolnav, sta langa mine,
Ma cauta, pana ma fac bine.
Ea-mi da sa beau de-am insecat,
Si sa mananc, cand sunt flamand;
Ea-mi da si haine de-mbracat,
Cu drag obrazu-mi sarutand,
In orice zi. - De aceea eu,
Port pentru dansa in pieptul meu
O dragoste asa fierbinte
Incat s-o spun, nu am cuvinte."




Mama si copilul


Aceasta pagina a fost accesata de 868 ori.