Lady Godiva

Lady Godiva

de George Cosbuc

(de Tennyson)

Nu numai noi, cei tineri
Ai timpului, iubim
Poporul, noi voinicii
Cari tragem dunga neagra,
Negand intreg trecutul,
Noi cei ce ne-nvartim
Limbuti ca o sfarleaza,
Noi, cei viteji, cari vecinic
Vorbim de-nedreptate
Si drept; par-ca iubirea
De neam e monopol -
Nu numai noi, baietii,
Iubim cu foc poporul
Si-n gand ne revoltam
Cand birul il striveste!

Godiva a tacut
Mai mult, ea suferise
Mai mult pentru popor,
Godiva ce traise
Acum sunt ani o mie,
Acea nevasta blanda
A crudului Carol.
Cand el izbi orasul
Cu biruri peste seama,
Venira biete mame
Cu mici copii in brate
Tipand cu planset mare:
"Noi nu putem plati!
De mai platim, stapane,
Murim de foame toti!"
Atunci a mers Godiva
La sotul ei. In sala
Sta singur intre caini;
Si barba lui voinica
Era de doua palme
Iar pletele-i cadeau
Pe spate lungi de-un cot.
Ea i-a vorbit de lipsuri
De lacrimi si durere
Si l-a rugat cu lacrimi:
"De vor plati, sarmanii
Ei mor de foame toti!"
Carol privi la dansa:
"Ai mila tu de-acestia?
Dar pentru ei, Godivo.
Tu n-ai voi sa-ti zgarii
Nici degetul cel mic!"
Ea zise: " Nu stapane,
De dragul lor eu sufar
Si moartea!" Rase iarasi
Stapanul din Conventry,
Jurand pe sfinti si ceruri
Si desmierda cercelul,
Cioplit din diamante
Ce-ardea-n urechea ei.
"As, vorbe, vorbe, draga!"
-" Nu, vorbe! Pentru dansii
As face orice vrei!"
Din inima lui aspra,
Mai aspra decat mana
Lui Esau, zise las:
"Scutesc de bir orasul,
De vei pleca tu goala
Calare prin oras!"
Si el luandu-si canii
Pleca din sala vesel,
Razand triumfator.

Ca vanturile toamnei,
Ca multe-multe vanturi
Din multe porti opuse
Cand vin si se ciocnesc,
Asa intr-al ei suflet
Gandurile se lupta.
Un ceas a stat pe ganduri,
Dar mila birui.
Si ea trimise-n pripa
Un crainic, sa vesteasca
Prin sunet de trompete
Multimii din oras:
Ca dansa vrea sa scape
Poporul de durere.
De aceea ea se roaga
Sa nu mai iese nimeni
Pe strazi pana-n amiazi,
Sa-nchida toti fereastra
Si usa s-o inchida,
Sa nu priveasca nimeni
Pe strada, caci ea goala
Va trece prin oras.

In cea mai tainuita
Odaie a intrat
Godiva, dezlegandu-si

Vulturii ce-i innoada
Frumosul brau, si haina
Incet ea o descinge -
La fie-ce rasuflet
Cu spaima se opreste
Si-asculta si priveste
Si-i galbena ca luna
Cand iese dintre nori
La urma hotarata
In sus arunca fruntea
Si-o scutura si parul
In valuri raureaza
Departe spre genunchi.
Acum e dezbracata,
Acum se furiseaza
Pe treptele tacute,
Ca raza printre frunze,
Scoboara tremurata
Si-ajunge la portal.
Acolo este cortul
Cu panza purpurie
Si-un cal impodobit.

Si cum trecea calare,
Tacut era orasul,
Tacut vazduhul zilei
Si nici macar o boare
De vant nu tremura.
Si capetele groase
Cu gurile cascate
A leilor de piatra
Pareau ca rad sub stresini
Privind cu ochi sireti.
Cand auzea Godiva
Latrand prin  curti vr-un caine,
Topita de rusine
Pe calu-i tresarea,
Iar suntetul copitei
Pe piatra o facea
Sa tremure de spaima-
Ah, zidurile sure
Au ochi, si cat de-obraznic
Privesc in jos spre dansa!
Chiar cosurile casei:
Dar ea mergea mereu.
Prin poarta boltuita
Ajunse pe campie,
Intoarse apoi calul
Din nou catre oras.

Un singur om nemernic
A fost in tot orasul
Un singur suflet josnic
Al carui nume-n veci
Rostit va fi de oameni
Cu scarba si dispret:
El si-a facut in usa
Un ochi, voind sa vada
Cand vine, pe Godiva,
Dar n-a vazut nimic,
Caci a orbit acolo
Si vecinic intuneric
Pe ochi i s-a lasat-
Puterea cea divina
Ce apara din ceruri
Orice pornire sfanta
Si nobila, in chip
Acesta-l pedepsi!
Godiva, nevisand
Atata rautate
Trecea in drumul ei.
Atunci fara rusine
Din turnurile toate
Batura ceasuri multe
Era acum amiazi.
Iesira cetatenii
Din case, dar Godiva
Ajunse la palat.
In urma ea-mbracata
In purpura si-n aur
Se duse la Carol.
Astfel scapa orasul
De biruri, iar Godiva
De-atunci traieste-n veci.

(Vatra, 1894)





Lady Godiva


Aceasta pagina a fost accesata de 1031 ori.