Ingerul pazitor
de George Cosbuc
Maica Casiana (calugarita) de ani garbovita,
Oarba si debila si imbatranita,
In amurg de seara pleaca la fantana
Ca s-aduca apa, cu cofita-n mana.
Pe cand cu incetul scobora la vale
Iat-un lup de groaza ii pandeste-n cale.
Fiara se incrunta, ochii-si atinteste
Dar vazand batrana, drumul ii fereste.
Ea inca-l observa, dar crezandu-l caine,
Ce din schit urmeaza, ii arunca paine,
Si placut il striga, bland ii graieste.
Si prinzandu-i botul, capu-i netezeste.
Fiara sta-n uimire cu priviri usoare,
El saruta mana cea netezitoare;
Apoi pleca capul si se umileste
Si-ncet dupa maica din napoi paseste.
Astfel el se duce cu maica batrana
In saltari voioase pana la fantana.
Aici el se-aseaza ca o garda blanda
Pan-ce sparge gheata maica tremuranda,
Pan-ce odihneste, pan-ce-si umple vasul,
Pan-ce catra casa isi indreapta pasul.
Apoi o petrece si o urmareste
Pan-ce biata maica iar in schit soseste.
Pana ce invarte poarta mare, grea,
Pana ce se-nchide iara dupa ea.
Iar de-aici se-ntoarna-n noapte cu urgie
Cica mai mult de mila el nu vrea sa stie
Si prin codrii negri crudul razbatand
Cauta sa gaseasca prada lui urland.
Astfel, cand voieste, cerul cate-odat'
Schimba cursul firii, cel adevarat:
Din pustiuri negre gradini dalbe face
Si din fiare crunte, ingerei de pace.
Ingerul pazitor
Aceasta pagina a fost accesata de 2344 ori.
