In spital
de George Cosbuc
Nu-ntelege vorba, sire. Zice-acelasi general, Camarazi, sa nu va mire Ca-ntr-acest spital Nu-nteleg nici doi cuvantul Ce-l vorbim, caci li-e strain, Sunt vitejii din pamantul Cel de rauri plin, Pe-unde trec ei veseli vara Peste muntii suri si goi; Ei de-acolo sunt, din tara Turmelor de oi... Scoborand din munti de-a dreptul Par in lupte-osteni batrani, Ati vazut cum pun ei pieptul Sire, sunt romani. Astfel zice generalul Catre tanaru-mparat, La Venetia-n spitalul Cel improvizat. In supremele momente Cand cazura peste noi Alte patru regimente, In amurg cu ploi Adunati romanii-n vale Zid in urma ne-au ramas, Stavilind dusmanii-n cale Pana ne-am retras. Cati de moarte-atunci scapara Zilnic in spitale curg; Toti ca leii se luptara, Tinere Habsburg; Si-au murit pentru-mparatul Sute de viteji de-ai mei Dar acest de-aici, din patul Sapte sute trei, Care zace-asa-n nestire Si-i lipseste bratul stang Il salut! Da-mi voie, sire, Mana sa i-o strang. Noaptea scobori cu ceata, Luptelor sfarsit punand, Pana-n trista dimineata; Si ranit zacand Printre morti ce-umpleau hotarul Langa steagul ce-l avea Strans in dreapta sa, stegarul Singur se zbatea. Maine-n zori o sa-l gaseasca, Maine-al vostru steag, romani, Maine stema-mparateasca La dusmani in maini! Ah! si nimeni viu pe-aproape Dintre-ai sai, ca-ntr-ajutor El chemandu-l, sa-si ingroape Sfantul steag al lor! Si el n-are, n-are-o mana, Ca-n bucati l-ar destrama Si cu mainile-n tarana Groapa i-ar sapa! I-ar sapa-o-n stanci cu dintii, Si-ar muri apoi razand! Iata, Doamne-al biruintii, Tu i-ai dat un gand: Steagul sau, de langa cruce Pana-n poala dedesubt Dand cu dintii sa-l apuce Rand pe rand l-a rupt! Si lasand prajina goala, Ocoli paduri si stanci, Doborat de rani si boala Si tarat pe branci Printre straji si printre cete Ziua stand ascuns prin vai, Pan-a patra zi cand dete De fartati de-ai sai. N-avea grai, de rani umplutul Suflet, vai n-avea defel Dar un steag, pierdut crezutul, Brau in san la el! Cald batea-n ferestre-amurgul; Nimeni n-a mai zis nimic, Si, plecat spre pat, Habsburgul, Catr-acest voinic, Bland l-a sarutat pe frunte; Spre romani intors apoi: Vara, pasunand pe munte Turmele de oi, Si-adunati pe langa masa Iarna la ospat si nunti, Spuneti tuturor de-acasa Celor de prin munti, Si le-nseninati viata Cu cuvant inaltator, Ca pe-un sot de-al vostru-n fata Voastr-a tuturor. Sarutandu-l imparatul L-a numit copil al sau Si c-am stat plangand pe patul Bietului flacau!..
In spital
Aceasta pagina a fost accesata de 2301 ori.
