In opressores
de George Cosbuc
Fericit va fi cine va lua copiii lor din fasa si va zdrobi capul lor de pietrele drumului (Psalm 123) Tu te plangi ca mila nu-i? Mai astepti tu mila lui? Panea de pe masa. Casa ta, si ei stapani! Prindeti ce va cade-n mani, Si-i loviti la mir, romani, Ca-i la voi acasa. Numai temniti ne-au zidit, Numai lanturi au gatit, Numai cuie-au faurit, Cruci de schingiuire: Dar, pe mosi si pe nepoti, Si pe iad, pe dracii toti, Nu mai vrem sa fim iloti, Nu vrem umilire! Noi ne-am plans si-am plans de-ajuns, Ne-au batut, si ne-am ascuns; Ne-au scuipat, si n-am raspuns - Am crezut in soarte. Noi murim de mii de ori: Si e las asa sa mori! Sus, romani! Suntem datori Numai cu o moarte Prigoniti de soarte noi? Slabi si de virtute goi? Lasi copii din tati eroi? E mintit cuvantul! Azi ne prigonesc acei Cari ne cred tacand la ei Ca privim tacand la ei Cum ne-nchid mormantul. Stati cu mana-n san, flacai? N-auziti plangand prin vai? Ceru-i rosu de vapai Si se umfla vadul: Dumnezeu ni-e-ntr-ajutor! Daca si el e de-ai lor, Nu-l mai vrem ocrotitor: Ne-nfratim cu iadul.
In opressores
Aceasta pagina a fost accesata de 2944 ori.
