In muzeu

In muzeu

de George Cosbuc

Iar ulciorul mi-a vorbit, Vrand, se vede, sa ma mustre: In colibile lacustre, Stand pe scaunul cioplit De-un druid, eu fui podoaba Tribului intreg; si-mi fu Drag pe-atunci. O vezi si tu: Eu si cu Dalvine roaba, Fost-am de-un etrusc istet Peste lac in luntre-aduse. El sub lavite-avea puse Multe altele de pret, Cari pe-acele vremi senine Arta si minuni erau! Astazi harburi poate stau, Bietele, pe-un raft cu mine! Si din toate si-a ales Capul cetelor ilire Un ulcior sa nu te mire Ca suspin asa de des Un ulcior, si-o roaba, biata! Vad trecand pe-aici femei, Si-mi evoc mandretea ei, Si-n etern slavi-voi fata Cea de-acum opt mii de ani! Poate, albele ei oase, Din namolul apei scoase, Poti si tu cu doi-trei bani Sa le vezi aici, straine, Ori altunde-n vrun muzeu. Am pierit, si ea si eu, Cand din vaile vecine Au venit arcasii goi, Multi si tari, zvarlind taciunii. Au scapat pe luntre unii Dintre-ai nostri, cei vro doi, Insa cei mai multi pierira. Si de-atunci, pe fund de lac Si-astazi parti din mine zac. Iar pe cate le gasira Le-au adus aici, punand Ciob la ciob ca sa ma-nchege. Ah, dar ce pot intelege Cati ii vad pe-aici trecand? Vad si ei o oala sparta Dintr-un lut sarac si prost: Eu, ce-ntr-alte vremi am fost Ultima putinta-n arta. Si desenul meu! Usor C-un carbune de pe vatra Mult mai bine-l fac pe-o piatra Azi copiii-n jocul lor! Tu ai sufletul mai larg, Scapa-ma! Ce chin ai stinge, Daca-n laturi m-ai impinge Ca sa cad si sa ma sparg! Cat m-a-nduiosat ulciorul! Si-as fi vrut sa-i fiu pe plac, Insa ce puteam sa fac? Sa ma vaza pazitorul, Iar a doua zi, fatal, Sa m-arate prin ziare: Un nebun, pe cat se pare, In muzeu, si-un criminal! Si-am intors fara speranta Ochii si-ncepui s-admir Cum stateau pe raft in sir Acele de siguranta.



In muzeu


Aceasta pagina a fost accesata de 1400 ori.